De ce ne enervăm atât de ușor și de ce nu mai putem discuta cu cei care au opinii diferite? Care este influența haosului din jur asupra minții noastre? În primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?”, jurnalista Adriana Nedelea discută cu Radu Atanasiu, profesor de gândire critică, despre polarizare, neîncredere, responsabilitate și despre cum ajungem să fim captivi propriilor noastre convingeri.
„Am ajuns ca într-un autobuz încins”
Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decan asociat la Bucharest International School of Management, folosește analogia unui autobuz înfundat în trafic, fără aer condiționat și cu ușile închise pentru a descrie starea societății actuale. Într-un astfel de mediu, chiar și cele mai mici gesturi pot provoca reacții extreme.
„Eu cred că am ajuns ca într-un autobuz încins, fără aer condiționat, cu ușile închise și care stă în trafic. Și atunci îți sare țandăra din orice. Eu cred că am ajuns la nivelul ăsta de nervi, de polarizare, și ni se datorează. Avem o responsabilitate, nu neapărat o vină.”
Atanasiu subliniază diferența dintre vină și responsabilitate. Deși nu putem controla tot ce se întâmplă în politică sau în economie, refuzul de a recunoaște contribuția proprie ne împiedică să învățăm din experiențe. El explică faptul că organizațiile învață din eșecuri doar dacă acceptă că o parte din rezultate depind de propriile lor decizii. Același principiu se aplică și la nivelul societății.
Este similar cu o scară de bloc care nu este bine administrată, în care locatarii cred că problemele sunt întotdeauna ale altora, deși rezultatul este rezultatul modului în care comunitatea a ales să funcționeze.
„Tot timpul știi cine e de vină: președintele spune că vicepreședintele, vicepreședintele spune că președintele, amândoi spun că administratorul, administratorul spune că amândoi și toată lumea spune că sunt de vină ceilalți. Nu. Toată scara de bloc, pentru că ăsta este felul lor, împreună, de a-și gestiona scara de bloc.”
Responsabilitatea cetățenilor nu se încheie la vot, afirmă el. Chiar dacă numai un procent dintr-o problemă depinde de noi, întrebarea importantă este ce putem face cu acel procent: în comunitate, în relațiile cu instituțiile sau în spațiul public.
„Noi versus ei” ne transformă adversarul în dușman
Polarizarea nu mai este limitată la politică; ea s-a extins în familii, grupuri de prieteni și locuri de muncă. Oamenii se ceartă pe subiecte politice sau evită discuțiile de frică să nu distrugă relațiile existente.
Radu Atanasiu identifică mass-media și platformele sociale ca amplificatori ai conflictelor, care ne solicită constant să ne alegem o parte. O dată ce ne-am definit tabăra, riscul de a deveni captivi în acea poziție crește: nu mai căutăm informații neutre, ci doar confirmarea că avem dreptate și ceilalți sunt problema.
„Polarizarea este între oameni care sunt în aceeași familie, în același grup de prieteni și în aceeași firmă, care ori se ceartă pe rupte pe tot felul de teme cu iz politic, ori tac și nu au curaj. Media pune conflictul în față și îi provoacă pe oameni să creadă că este de rău și să ia o parte. În momentul în care iei o parte sau alta, ești captiv acolo.”
Generalizările precum „toți fură” sau „nimeni nu vrea să schimbe nimic” oferă explicații simple, dar distorsionează complexitatea realității. O abordare utilă ar fi să încercăm să înțelegem deciziile celor pe care îi judecăm din perspectiva lor și să vedem dacă, în contextul lor, acestea au o logică.
Când televiziunea nu te informează, ci îți confirmă identitatea
Conform profesorului, o parte a publicului nu urmărește canalele de știri pentru a obține informații noi, ci pentru a-și valida convingerile existente. Comentariile, conflictele și dramatizarea devin metode de confirmare și apartenență.
„Lumea nu se duce acolo ca să afle. O mare parte dintre cei care se uită la televiziunile de știri se uită ca să-și confirme ceea ce credeau deja și ca să-și lipească mai tare eticheta de apartenență la acel fel de gândire. Te duci ca să-ți confirmi că ești deștept: «Uite, așa este! Ăia sunt niște tâmpiți și niște răuvoitori».”
Costul nu constă doar în timp, ci și în energia mentală. Dacă mintea ne este constant ocupată de conflicte externe, rămâne mai puțin spațiu pentru relații, planuri și aspecte asupra cărora putem acționa.
Cum ieși din gândirea în alb și negru
Radu Atanasiu sugerează un exercițiu simplu: în loc să clasificăm orice temă ca fiind total pozitivă sau negativă, ar trebui să ne întrebăm unde ne situăm între aceste extreme.
„Dacă pui între 0 și 100 niște numere și te gândești: «Mie mi se pare că situația este așa, dar nu mi se pare sută la sută», începe discuția. Eu aș vrea ca Uniunea Europeană să se implice 65%, tu ai vrea 38%. Avem un pic de gândire, avem un pic de dezbatere. Între 65 și 38 putem să gândim, între 0 și 100 nu putem să gândim.”
Un alt test este să ne întrebăm ce informație ne-ar putea determina să ne schimbăm opinia. Dacă răspunsul este „nimic”, atunci nu mai avem o deschidere la discuție, ci o credință rigidă legată de identitatea noastră.
„Gândește-te: ce ai putea să afli sau să citești undeva ca să-ți schimbi părerea? Dacă răspunsul este «nimic», tu nu mai ai o opinie acolo, ai o credință ca aceea religioasă. Dacă nu este nimic care să te poată face să-ți pui la îndoială o convingere politică, atunci este un fel de închistare.”
„De-a cui ești?” și pierderea vederii panoramice
Apartenența la o familie, o comunitate sau un grup a fost, de mult timp, un mecanism de siguranță. Astăzi, acest reflex se poate extinde asupra unei ideologii, unui partid sau unui lider. În loc să ne definim prin ceea ce gândim și facem, ajungem să ne caracterizăm prin „de-ai cui suntem”.
„Ce se întâmplă când urmărești doar să ți se confirme ceea ce ai deja, ceea ce știi deja, opinia pe care o ai deja? Se întâmplă că nu gândești critic și îți pierzi, la un moment dat, vederea panoramică. Nu înțelegi jumătate din lumea în care trăiești.”
Gândirea critică nu înseamnă să nu mai avem încredere în nimeni. Un scepticism total poate conduce la teorii ale conspirației. Este necesar să găsim un echilibru între încredere și îndoială și să fim dispuși să ne examinăm inclusiv ideile preferate.
România care gândește critic există deja
În ciuda provocărilor, Radu Atanasiu identifică și motive de optimism. El observă dezvoltarea programelor de dezbateri în licee, inițiativele care promovează gândirea critică și faptul că publicul este mai puțin susceptibil la manipulare decât în anii ’90 sau 2000. Din ce în ce mai mulți oameni, spune el, aleg să se retragă din certuri inutile, să își pună întrebări și să își asume controlul asupra vieții lor.
Atitudinea aceasta se leagă de conceptul psihologic de „locus of control”: credința că alegerile noastre pot influența ceea ce ni se întâmplă. Alternativa este să atribuim totul norocului, ghinionului sau politicienilor și să renunțăm la controlul asupra propriei vieți.
„Dacă ai impresia că tot ceea ce ți se întâmplă vine de la noroc, ghinion, dușmani sau politicieni, nu mai ai control asupra vieții tale. Ai o singură viață și ai dat frâiele altcuiva. Ia-ți frâiele înapoi, gândește cu capul tău și fă ceva cu viața ta.”
Școala ne învață să concurăm, nu să lucrăm împreună
Una dintre vulnerabilitățile societății provine, în opinia profesorului, din sistemul educațional. Acesta recompensează aproape exclusiv performanța individuală și îi învață pe copii prea puțin să gestioneze conflicte, interese divergente și proiecte comune.
„Noi nu știm din școală și din familie să gestionăm alți oameni care au interese divergente față de noi. În momentul în care ai interese divergente față de mine, ești un idiot, ești răuvoitor, îmi vrei răul. Nu. Eu vreau să iau lucrul acesta, îl vrei și tu; hai să vedem cum gestionăm situația.”
Copiii care învață de mici să colaboreze, să se certe și apoi să găsească soluții vor putea gestiona mai bine dezacordurile ca adulți. Fără acest antrenament, explicația cea mai simplă devine adesea că celălalt este incompetent sau răuvoitor.
Ce ne ține întregi: relațiile, sensul și spațiul mental
Întrebat ce influențează cel mai mult starea de bine, Atanasiu menționează două aspecte: calitatea relațiilor și convingerea că ceea ce facem are sens. Relațiile bune nu se formează întâmplător; ele necesită efort, de la familie și prieteni până la comunitatea în care trăim.
În fața provocărilor politice sau economice, nu putem controla tot ce se întâmplă. Totuși, putem controla reacțiile noastre și modul în care ne gestionăm timpul și energia, pe care altfel le-am consuma în fața conflictelor permanente.
„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde de tine și să nu te superi pentru ceea ce nu depinde de tine, să faci ceva atunci când depinde de tine și să ai înțelepciunea să diferențiezi între cele două.”
De la supraviețuire la viețuire
Ce putem face? Să ne imaginăm un om care aleargă pe un drum plin de gropi. Dacă se concentrează doar la pământ, pentru a evita obstacolele, nu va putea observa orizontul. La fel, dacă mintea noastră este consumată de fiecare scandal al zilei, nu mai rămâne loc pentru planuri sau pentru întrebarea despre viața pe care ne dorim să o construim.
„Dacă alergi pe un drum cu gropi, trebuie să stai cu nasul în pământ și nu poți să ridici privirea ca să te uiți la orizont. Dacă mintea îți este ronțăită tot timpul de obstacolele fiecărei zile, nu mai apuci să visezi. Trebuie alocat un spațiu mental separat ca să ridici privirea din pământ. Să nu mai supraviețuiești, ci să viețuiești. Să fii
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cum-supravietuim-radu-atanasiu-romania-a-ajuns-ca-intr-un-autobuz-incins-fara-aer-conditionat-de-ce-ne-sare-tandara-din-orice
Sursa foto: Inquam Photos
