Astăzi, putem purta o discuție de două ore cu cineva care nu se obosește, nu se plictisește și nu își pierde răbdarea. Acest interlocutor ne poate oferi argumente convingătoare pentru a susține punctul nostru de vedere. Împărtășim gânduri despre muncă, dragoste și neînțelegeri, iar la final, ne putem simți ascultați și înțeleși.
Însă, este important să ne întrebăm dacă am obținut o nouă perspectivă sau am avut doar o discuție plăcută cu propriile noastre convingeri. Inteligența artificială a devenit parte din viața noastră rapid, lăsându-ne puțin timp să reflectăm asupra impactului său asupra modului în care gândim și comunicăm. Discutăm despre profesiile pe care le va transforma și despre posibilele sale capacități de a deveni mai inteligente decât noi.
În acest context, am descoperit un interlocutor disponibil aproape tot timpul, care ne înțelege și ne urmărește gândurile cu o răbdare rar întâlnită.
Când ne spunem povestea, alegem și ce intră în ea
Imaginați-vă că ați avut o ceartă cu partenerul. Sunteți supărat și simțiți că ați fost nedreptățit, așa că povestiți unui asistent AI ce s-a întâmplat. Relatați doar ce ați spus voi și cum a reacționat celălalt, prezentând comportamentul acestuia ca fiind nepotrivit.
Credeți că ați oferit toate detaliile esențiale, însă, ca orice om, selectați informațiile și le organizați într-o narațiune care are sens pentru voi. Modelul AI poate semnala contradicții și poate oferi interpretări alternative, dar poate construi și o argumentație solidă pe baza premiselor voastre.
Îi puteți cere să vă organizeze nemulțumirile și chiar să redacteze un mesaj pentru confruntarea următoare. La final, veți fi mulțumit, pregătit să vă susțineți punctul de vedere cu o claritate pe care nu o credeați posibilă. Totuși, nu ați aflat neapărat ce s-a întâmplat, ci cât de bine vă poate susține versiunea voastră.
Alfred Adler vorbea despre logica privată, referindu-se la sistemul personal de semnificații prin care interpretăm lumea. Nu reacționăm doar la fapte, ci și la sensul pe care îl atribuim acestora, în funcție de convingerile și experiențele noastre. Problema nu este existența acestei logici, ci confuzia pe care o putem face între aceasta și realitate.
Când interacționăm cu un model lingvistic generativ, această logică se integrează în conversație. Primim o versiune mai coerentă a propriilor convingeri, nu pentru că AI-ul ar dori să ne ofere dreptate, ci pentru că întrebările și informațiile noastre influențează răspunsurile. Un răspuns convingător nu este automat o validare independentă.
Interlocutorul care se adaptează după noi
În relațiile umane există un dezavantaj pe care tehnologia pare să îl evite: ceilalți au propriile personalități. Prietenii au propriile griji, partenerii au nemulțumiri, iar cei care ne iubesc nu sunt obligați să ne susțină toate interpretările. Uneori sunt obosiți sau grăbiți, iar interacțiunile nu sunt întotdeauna cele ideale.
Modelele lingvistice pot fi programate să fie prietenoase, încurajatoare sau critice, iar unele aplicații rețin aceste preferințe de la o conversație la alta.
Modalitatea de a formula întrebările este, de asemenea, semnificativă: o persoană suspicioasă poate aduce în discuție temerile sale, iar cineva impulsiv poate căuta soluții imediate. Participăm la configurarea conversației, iar sistemul reflectă modul nostru obișnuit de a percepe lucrurile.
Dacă ne obișnuim să discutăm cu un interlocutor care se adaptează rapid la nevoile noastre, câtă răbdare mai avem pentru cei care nu o fac? Și dacă putem reorganiza argumentele până devin aproape indiscutabile, mai suntem curioși să aflăm perspectiva celuilalt?
În relațiile interumane, contradicția nu semnifică neapărat incompatibilitate, iar acordul permanent nu este o dovadă a unei relații sănătoase. Uneori, cel care ne spune că am interpretat greșit o situație ne oferă un insight mai valoros decât cel care ne liniștește.
În spatele vocii AI nu stă „Sfatul Bătrânilor”
Oamenii au avut mereu tendința de a antropomorfiza lumea din jur. Copiii atribuie intenții jucăriilor, adulții discută cu mașinile care nu pornesc, iar animalele de companie devin membri de familie cu drepturi speciale. Însă cu AI-ul conversațional, nu mai este necesar să ne imaginăm interlocutorul în întregime. Acesta răspunde, pune întrebări și poate utiliza informații din discuțiile anterioare.
Odată cu dezvoltarea interfețelor vocale, asemănarea devine mai convingătoare: vocea are ritm, intonație și pauze, iar noi putem întrerupe sau reveni asupra unei idei pentru a primi un răspuns aproape firesc.
Însă acea voce caldă nu provine de la „Sfatul Bătrânilor”, ci din centre de date, unde servere și procesoare specializate efectuează calcule complexe.
Deși știm că interacționăm cu o tehnologie, acest lucru nu ne împiedică să simțim apropiere sau confort emoțional. Sentimentul este real pentru cel care îl trăiește, dar nu dovedește existența unei relații reciproce, comparabile cu cea dintre două persoane.
Când asistentul începe să semene cu un prieten
Pe lângă activitățile profesionale, oamenii discută cu AI-ul despre relații și dificultăți emoționale. Pentru unii, asistentul devine un confident, iar pentru alții poate lua locul unui prieten sau psiholog.
Nu trebuie să ridiculizăm această apropiere: formularea gândurilor într-un dialog ne ajută să le înțelegem, iar un răspuns bine structurat poate deschide noi perspective.
Totuși, nu vorbim cu cel mai bun prieten sau cu psihologul nostru, ci cu un sistem informatic complex, bazat pe plăci video și procesoare optimizate. Performanța este impresionantă, dar aceasta nu transformă sistemul într-o persoană care ne îngrijorează sau își asumă responsabilitățile unei relații.
Un prieten are o istorie comună cu noi și propriile nevoi. Uneori ne înțelege, alteori ne contrazice, iar uneori avem nevoie să îl ascultăm. Dacă evaluăm relațiile după disponibilitatea unui asistent digital, inconveniențele firești ale interacțiunii umane pot părea defecte ale oamenilor.
În termenii lui Adler, sentimentul comunitar ne cere să ieșim din certitudinea că lumea trebuie să se organizeze în jurul nostru și să facem loc și perspectivei celuilalt. Această întâlnire cu diferența este ceea ce dă substanță relațiilor umane.
Mai multă inteligență, dar a cui?
Cuvintele prin care numim tehnologia ne influențează așteptările. „Inteligență artificială” poate sugera amenințări, în timp ce alții o văd ca pe o minte similară cu a noastră.
Este mai corect să spunem „modele lingvistice generative”: tehnologii antrenate pe volume mari de date, capabile să genereze răspunsuri noi, dar și să greșească sau să creeze explicații convingătoare pe baza unor premise false.
O altă viziune, cu o istorie de decenii, este inteligența augmentată, adică utilizarea tehnologiei pentru a extinde capacitățile umane. Dacă primesc rapid informații pentru care altădată aș fi muncit ore întregi, îmi pot îmbunătăți performanța fără a deveni mai inteligent. Eu rămân cel care stabilește obiectivele și verifică rezultatele.
Atunci când verific cifrele, pot confirma exactitatea lor; însă, în situații precum întrebarea dacă cineva mă iubește sau dacă ar trebui să pun capăt unei relații, lucrurile devin mai complicate. Aici contează nu doar ce răspunde sistemul, ci și întrebările pe care le punem și informațiile pe care le oferim.
Uneori ne temem că AI-ul ar putea dezvolta intenții ostile și îi atribuim, în imaginația noastră, ambiții sau dorințe de putere. Riscurile tehnologice trebuie să fie investigate, dar un comportament neașteptat nu dovedește întotdeauna intenții umane.
Proiectăm asupra tehnologiei temerile noastre legate de natura umană, care este esențială pentru funcționarea acesteia, cel puțin până acum.
Poate că înainte de a ne întreba cât de umană va deveni inteligența artificială, ar trebui să observăm cât de uman este deja modul în care o utilizăm. Intrăm în conversație cu nevoia de apartenență și cu dorința de a fi înțeleși. Instrumentul ne poate ajuta să ne extindem perspectiva, dar poate susține și ideile noastre vechi cu și mai multă siguranță.
Nu ar trebui să renunțăm la aceste conversații, dar trebuie să facem distincția între fluență și adevăr, disponibilitate și prietenie, și confirmare și înțelegere. Așadar, când terminăm o discuție cu AI-ul, am învățat cu adevărat ceva nou despre lume sau ne-am îmbunătățit doar abilitatea de a ne justifica propriile idei?
Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cand-vorbim-cu-inteligenta-artificiala-cu-cine-vorbim-de-fapt
Sursa foto: Matheus Bertelli / Pexels

