… unii au norocul sa cunoasca interlopi?
La un moment dat, prin facultate, am aplicat pentru un job in domeniul meu de activitate. Toate bune si frumoase, la nici 3 ore de la aplicare, primesc un telefon de la, speram eu, viitorul meu angajator. Urma sa ne vedem in fata unui hotel din Cluj-Napoca. Foarte important de precizat e ca firma angajatoare avea ca domeniu de activitate, cel putin la nivel declarativ, recuperarea de creante, obiecte etc. You name it, they would get it for you!
M-am imbracat frumos, camasa alba, fusta neagra regulamentara, trei sferturi, mi-am tras un strat de ciment colorat pe fata, mi-am luat sufletul in dinti si m-am dus.
Cum stateam eu asa crispata si-i asteptam, in fata hotelului parcheaza furios o masina neagra, cu geamuri fumurii. Eram deja reticenta, iar reticenta mea a picat ca o nuca pe asfalt, cand din masina a iesit un barbos, la vreo 40 de ani, o tanti bruneta cu parul lung si mult prea prietenoasa plus soferul lor.
Dubiosii au decis ca e prea nasol sa stam la cafeneaua hotelului Napoca si ca era pacat sa nu profitam de ziua frumoasa si sa bem o cafea la Hotel Belvedere, in varfu’ dealului. In acest moment, m-am cam cacat pe mine si mi-am pus in redial numarul de la politie. Era evident ca imi era frica sa ma urc cu aia in masina, da’ imi era mai frica sa nu vada ei ca mi-e frica si sa reactioneze in vreun fel. Ma gandeam ca faza cu sunatul la politie din buzunar e ca si in filme. Eu o sa rostesc locatia si cateva cuvinte care sa denote teroare si politia o sa vina intr-un suflet. Mah, bun, rau, ala era planu’ si eu credeam in el, asa ca taceti!
Ne urcam in masina, dubiosii scot din torpedou un girofar si iata-ne pe contrasens, spre Hotel Belvedere, cu vreo 100km/ora, pe un drum unde limita de viteza era de 30 km/ora, eu cu morcovu’ in cur, ei bine dispusi si muuuult prea prietenosi. Ajunsi la locatia cu pricina, am baut o cafea, timp suficient pentru ca trupa de soc sa imi relateze povesti cu batai, politie, violenta si alte asemenea lucruri. Evindet, repet, ei erau super bine dispusi in timp ce povesteau toate astea.
Ne-am despartit pupandu-ne si le-am bagat ca scuza faptul ca nu pot sa ma angajez la ei, pentru ca, din pacate, trebuie sa termin facultatea, dar “ce oameni faini sunteti si imi pare bine ca v-am cunoscut.”
Am ajuns acasa cu fata de “Multumescu-ti Doamne, alta data nu mai fac!”. Anii au trecut, povestea a devenit amuzanta chiar si pentru mine.
Teribil de amuzanta a devenit acum vreo doi ani insa, cand am vazut la televizor cum ii bagau mascatii in duba, pentru jdemii de infractiuni comise.
Related posts: