Copiii îţi oferă nenumărate ocazii de a consuma alcool. E un fel de tradiţie ca proaspătul tată să dea de băut prietenilor când îi vine progenitura pe lume. Apoi, bei la botez, mai bei când îţi scot peri albi, bei de bucurie că au intrat la liceu şi la facultate, bei la nuntă şi tot bei în cinstea sau cu plozii tăi.
Sâmbătă seara am fost la o feciorească ce marca primul eveniment: naşterea fetiţei unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (să-i trăiască!). Fiind vorba de o feciorească, vă daţi seama că numa’ bine n-o ieşit, în sensul că am intrat în crâşmă la nouă seara şi am ieşit a doua zi, la opt dimineaţa. Am fost în schimbul trei, ca să zic aşa. Da, ştiu, e greu să fii bărbat.
Pe taxi, în drum spre casă, în timp ce mă gândeam la posibilele reacţii ale Floricăi, şi reacţiile imaginate de mine nu erau deloc pozitive, m-a lovit o amintire: “proprietarul a zis că vine azi, în sfânta zi de duminică, la ora unu, cu un instalator, să repare nu ştiu ce căcat de scurgere la chiuveta din bucătărie”. Şoc, panică şi groază pe mine. Cum să mă culc la OPT DIMINEAŢA şi să mă trezesc la UNU? Nu puteam să las lucrurile aşa, era în joc somnul meu de frumuseţe. Mă rog, de mahmureală. Şi ce mi-a trecut mie prin cap, fix la ora 7:53? Să-i trimit un mesaj, că doar n-a dormi omul la ora aia, în care să-i spun că a trecbuit să plecăm urgent din Cluj şi să amâne lucrarea pe luni. Numa’ că, vedeţi voi, nu eram chiar foarte fresh, şi mesajul care a ajuns la proprietar este următorul:
“Buna ra”. Atât. Nici măcar “Bună dimineaţa” sau “Bună Radu”, cum îl cheamă pe om. Doar atât. Vă daţi seama cam cum l-a răvăşit un asemenea mesaj pe om, primit duminica la opt dimineaţa. M-a sunat, iar eu am încercat să-i explic ce vroiam să-i comunic prin mesaj. Măciuca realităţii m-a lovit direct în moalele capului: “Păi am eu nişte chei de rezervă şi vin totuşi să fac lucrarea, că nu mai putem inunda vecinii”. Am rămas fără cuvinte. Mizam pe faptul că nu mai are nicio cheie de la apartament, că aşa ştiam de la el. Am mai încercat să insist pentru amânarea lucrării, dar omul era hotărât. A rămas să încerc “să mă întorc în Cluj” şi să îl sun pe la 11.
Deci. DECI! Mi-am scurtat somnul cu două ore!!! În loc să mă trezesc la 1, m-am trezit la 11! Asta înseamnă să te auto-fuţi! Şi tot n-am scăpat, a venit cu tot cu instalator şi mi-au stat pe cap vreo trei ore de somn. Am fost la pământ, literalmente.
Şi totuşi, dacă intri în casă la opt dimineaţa, se cheamă că ai ajuns târziu sau devreme?
Related posts:








Ra e zeul soarelui. E logic deci, daca analizam ora la care a ajuns Zicu acasa, de ce a scris acel mesaj. Saluta soarele!
[...] This post was mentioned on Twitter by Florica si Zicu, Marian Hurducas and Doru Jucan, Alex Bartis. Alex Bartis said: RT @tvdece: Alcoolul şi urmările sale: http://bit.ly/g55LxE [...]
Zicule, o meriti. Pah tu nu stii sa schimbi un furtun la chiuveta? Te-ai nascut cu taciscrinu in mana? Bine ca stii sa dansezi. Ceapa ta de metrosexual..
)
@koshbo: Ma, era putin mai complicat decat un simplu furtun.
Beutura nu se-mpaca domle cu telefoanele mobile. Dupa cateva greseli ce le regret si azi, cand merg sa beau, ascund telefonul.
daca stai sa te gandesti bine intra si asta la “Muie pe banii tai”
E bine c-ai ajuns la casa ca trebuie si n-ai nimerit la vreo vecina, vezi atunci scandal de la Florica
@Andrei: Imi pare rau ca vrei sa strici o amintire frumoasa aruncand cu rahat in ventilator. Io zic ca nu erai in starea potrivita pentru a constientiza total ora
)
Deci devreme.
Ok, totu-i fain, da’ Florica ce-o zis? O fo devreme sau tarziu? Ca raspunsul cel mai important pentru tine la intrebarea din final de la ea tre sa vina!
[...] te-ai odihnit vineri, eşti în formă pentru o monstruozitate de petrecere, adică ajuns acasă târziu sau devreme. Practic, ai doar câteva ore din ziua de duminică pentru revenire, şi luni eşti praf la [...]