Pe scurt: oameni faini şi burţi pline. Mai jos, poze cu tweetmiciştii.
Sugestiv sau suge Steve?
Unu’ îmbrăcat mai bine (n-are twitter)
Vineri, în Irish & Music Pub, s-a întâmplat twitsummit 2. Părea să fie o seară liniştită pentru cei adunaţi acolo. Asta până la apariţia subsemnatului. Da, am apărut şi le-am zguduit lumea! Am adoptat un comportament uşor dubios, aş putea spune chiar deplasat, pentru un mascul. Reacţiile pe care le-am stârnit au fost următoarele:
- lui psaico i-a fost frică de mine
- Cucu s-a bucurat că are o cunoştinţă aşa haioasă 
- Dacă nu mă cunoştea, probabil că Lorand mă trimitea la podea
- Miro a fost atât de drăguţă, încât a pus totul pe seama ebrietăţii avansate în care mă aflam
Pe această cale, doresc să le comunic participanţilor că întâmplările respective nu reprezintă poziţia oficială a omului care sunt. Am fost în posesia unui demon nemilos, care m-a împins spre lucruri necurate. Am reuşit, până la urmă, să mă auto-exorcizez.
Dragii mei, după cum ziceam şi aici, vă port o dragoste nemărginită.
Acum, mă aflu în starea pruncului de mai jos.
Am iniţiat pe twitter hashtag-ul #cliseeromanesti.
Putem spune că am declanşat Jihad-ul. Din spatele computerelor la care prestează, românaşii au început să scoată din ei. Şi, Doamne, multe au avut de scos: plase de rafie, bibelouri, mileuri, balcoane ticsite cu balast, supe de pui, “merge aşa”-uri, şi tot ce le-a mai trecut prin capul lor de românaşi, ţucă-i tata. Fără să se gândească prea mult, fără greţuri sau alte stări, fiecare a scotocit prin conştiinţa lui de român şi a scos la iveală adevărate perle naţionale. Rezultatul? Un soi de radiografie a poporului român. Cu bune, cu rele (mă hazardez să afirm că cele mai multe sunt rele). Unele sunt moştenite din generaţie în generaţie, altele sunt bine imprimate în codul nostru genetic şi ies la iveală în viaţa de zi cu zi. Cert e că sunt înfiorător de multe şi, unele, îngrijorător de odioase.
Nu ştiu dacă e de râs sau de plâns. Cu siguranţă că prima reacţie pe care o ai când scrollezi prin marea de românisme zămislite este amuzamentul. Apoi, stai să te gândeşti şi îţi dai seama: “Stai puţin, şi eu am folosit de foarte multe ori chestia asta”. Bine ai venit în clubul nostru, al românilor! E ţara salatei de boeuf şi a şniţelelor, ţara bacşişului, ţara lanţului de aur purtat peste bluză, ţara ghiululilor, ţara lui “bre”, “tu fată”, “prietene”. E ţara lui “pula mea” (unul dintre clişeele identificate şi promovate puternic).
Sunt chestii care ne definesc ca popor şi de care, probabil, nu vom scăpa niciodată. Stau pitite în adâncul conştiinţei noastre şi ies la iveală când nici nu ne aşteptăm. Izvorăsc din noi, din părinţii, bunicii noştri, vor izbucni, ca un geyser, din copiii pe care îi vom avea.
La finalul zilei, nu putem decât să punem capul pe pernă şi, după “Tatăl nostru”, să ne spunem în gând: “Ăştia suntem…”
PS: Oare cum arată #cliseeitaliene, #cliseeenglezeşti sau #clişeeportugheze?
LE: Da, ne lăudăm. Nu orice hashtag ajunge primul pe twitter în România.
… suntem din ce in ce, in ce, in ce, in ce, mai limitati intelectual?
Daca pana mai ieri eram obsedati de asta, ceva bou/vaca a descoperit inca doua cretinisme pe care le folosim mai des decat peria de dinti.
Toti facem arogante. DA’ TOTI!. Maica-mea face arogante, ma-ta face arogante, ma-sa face arogante…
Apoi, orice om care vrea sa fie trendy si cashto va incepe sau va finaliza o propozitie cu “Zic”. Boala e si mai grava pentru astia de o frecam pe twitter. Acolo e tara lui “Zic”. Orice oligofren s-a prins ca asta e cuvantul care-l scoate din anonimat.
Sa mancam cacat, zic.
Zic sa mancam cacat.
De ce plm numa’ zici??? Nu ma mai anunta, mananca-l!!!!
De ce…
… suntem tara salilor de asteptare si a socializarilor aferente?
Orice depaseste o persoana, devine grup. Iar oamenii care fac parte dintr-un grup se cunosc, impartasesc aceleasi idei, sentimente – socializeaza.
Si logic ca noi oamenii ne cacam deseori pe logica.
Sa zicem ca stau la rand sau astept sa intru la doftor. Sa zicem ca imi vad de treaba mea. Sa zicem ca ignor faptul ca baba din spatele meu sau de langa mine e complet lipita de trupul meu si imi respira greu si umed in ceafa. Sa zicem ca nu simt nici ca ala din fata mea pute a transpiratie amestecata cu un strat solid de Axe, aplicat peste haine. Sa zicem.
“Vai, da ce nesimtiti sunt cei de la ghiseu”. “Domle’, da sa mearga mai repede treaba, ca stam aici de ceva vreme. Pe vremea lui Ceausescu nu era asa”. “Domnisoara, ala era in fata ta? Ca se baga in fata toti acuma, nesimtitii!”. “De cand umblati la domnul doctor?”
PLM… de ce simtiti nevoia sa comunicam? Doar pentru ca stam toti ca vitele la o coada? Si ce daca stam???… Hai frate, te rog eu, sa stam in tacere! Hai sa nu te mai mance in cur sa socializezi, sa vorbesti cuvinte, sa discuti discutii, sa-mi povestesti despre concubina ta, pensie, Ceausescu, birocratie sau orice iti mai trece prin cap! Hai sa ne jucam un joc: sa pretindem ca suntem la biserica si ca tre’ sa tacem, ca altfel ajungem in Iad. Si cine vorbeste, are voie sa primeasca si o palma!
Nu am nimic impotriva bisericutelor care se formeaza in asemenea contexte cotidiene. Feel free to chat mother fuckers! Babele sa discute de pensie, barbatii de curve, femeile de epilat inghinal, faceti-va de cap. Da pana cand o baba nu deschide o discutie cu “Am citit pe twitter ca…”, chiar ma doare la basca de socializarile voastre.
Stiti, spre deosebire de voi, EU am prieteni destui si o viata sociala activa . Fuck off!
De ce…
