Posturi marcate ‘tvdece.ro’

Blogul e ca un detergent

După ce ne-am dat greaţa la TweetMeetCluj şi How to web, azi am avut onoarea să vorbim, la pachet, la a doua ediţie SMS Cluj. Cu emoţiile unor oameni care, anul trecut, la prima ediţie, erau în public, iar acum trebuiau să se producă în faţa unei săli pline şi, după cum am spus şi la începutul prezentării, să demonstreze că îşi merită locul acolo, în faţă. N-a fost uşor. Deloc.

Tema pe care am primit-o a fost “De la blog local la blog naţional”, dar am personalizat-o, toată prezentarea fiind, de altfel, una cu o amprentă personală puternică, pentru că nu considerăm că suntem în măsură să emitem judecăţi de valoare în online, chiar dacă suntem de 3 ani în domeniul ăsta. Mai avem de învăţat. Mult. Cel mai mult! Am ales să mergem pe reţeta personală, în primul rând pentru că o ştim cel mai bine, iar apoi pentru că studiile de caz din online, bazate pe experienţe personale, sunt cele mai relevante, zicem noi.

Am ales să mergem pe o paralelă între blog şi detergent. De ce? Din două motive:

1. Detergentul e un produs de masă, ceea ce ne dorim să devină şi blogurile, o sursă de informare sau divertisment pentru cât mai mulţi oameni

2. Piaţa detergenţilor este extrem de concurenţială, la fel cum e şi blogosfera

Pornind de la asta, am spus povestea evoluţiei noastre: cum am început totul de la o simplă întrebare, cum ne-am ales promisiunea de brand cu primul slogan, cum ne-am conturat imaginea prin identitatea vizuală şi prezenţa în social media, cum ne-a ajutat participarea la diferite evenimente din ţară şi cum am încercat să închegăm comunitatea din Cluj, prin evenimentele pe care le-am organizat. Sperăm că ne-a ieşit.

Înainte de a pune prezentarea, vrem să mulţumim Revistei Biz pentru oportunitate şi să-i felicităm pe partenerii noştri de panel pentru cum şi ce au prezentat: Crivăţ, Gaben, Hurducaş, Robi şi Ciulea.

Multumim Zăineasca pentru frumoasele vizualuri din prezentare!
Inapoi la muncă!

Cei mai mici bloggeri din online-ul românesc

Cu o precizie de ceas elveţian, subiectul bloggeri mici/bloggeri mari revine în atenţia online-ului românesc. Anul acesta, odată cu spiritul Crăciunului, magia sărbătorilor de iarnă, fie ca, ler, Hruşcă, Fuego şi mama lui, subiectul a revenit.

Având în vedere că totul se reduce la muncă, iar nouă ne place să muncim, nu vom intra în subiect. Vom spune doar că, la cei 1,61 – 1,62, maxim 1,63, în zilele bune, pe care îi avem, probabil suntem cei mai mici bloggeri din online-ul românesc. Dacă nu cei mai mici, sigur printre cei mai. Iar de la înălţimea asta, vom vorbi miercuri, 14 decembrie, la ediţia a doua SMS Cluj, ceea ce ne onorează şi ne responsabilizează teribil.

Cine zice că bloggerii mici sunt ignoraţi?

Articol din nimic

De obicei, îmi place ca luni dimineaţă să fie un articol nou pe tvdece.ro, îl programez încă de la 00:00, ca cei care intră aici să înceapă săptămâna cu zâmbetul pe buze. Sau nu. Că nu-i vorba tot timpul despre zâmbete pe tarlaua noastră, chiar dacă totul se desfăşoară sub sloganul “blogovertisment”. Lunea asta m-a prins nepregătit şi iată-mă acum, la 09:46, scriind un articol fără subiect. Ce tupeu pe mine! Nu-i suficient că încă nu a apărut nimic nou pe blog, dar voi scrie ceva şi fără subiect! Se mai întâmplă şi voi încerca să demonstrez că nu există “n-am despre ce să scriu”, ci “n-am chef să scriu.”

Ştiţi cum mă simt? Ca şi un elev care nu şi-a învăţat lecţia şi tremură în bancă, în timp ce profesoara răsfoieşte catalogul. Voi, cititorii, sunteţi profesoara. Nu cred că există chin mai mare! Cum se linge pe degete de fiecare dată când întoarce o foaie, cum le întoarce cu încetinitorul, ca să crească tensiunea, cum se uită peste ochelari în clasă. Cred că o să leşin sau ceva. Pur şi simplu nu mă pot duce acasă, la Florica, cu o notă proastă de la cititori!

Mizez pe faptul că sunt la litera Z şi poate nu ajunge până acolo. Poate. Poate cineva acolo sus mă iubeşte şi scap de ascultat. “Doamne, dacă mă auzi, fă cumva să nu mă asculte şi promit că învăţ de acum înainte!” De câte ori n-am mai spus asta? Foile se întorc una câte una, transpiraţia curge şiroaie, îmi muşc unghiile, că pixul e deja ultramuşcat. Dau din picioare isteric şi toată banca se mişcă cu mine. Şi înc-o foaie, şi înc-o foaăe, şi înc-o foaie…

“Elev Zicu…”

“Gata, sunt terminat!”

“Du-te, te rog, şi udă buretele, avem lecţie nouă azi, nu ascult pe nimeni!”

Sentimentul eliberator este atât de intens, încât mă pierd, mă las pe spate cu scaunul şi cad, acompaniat de hohotele întregii clase.

“Sau, de fapt, nu, scoateţi o foaie de hârtie!”

Mă ridic buimac de jos, scot foaia şi încep să scriu rândurile de mai sus. Sper să nu dorm pe preş la noapte.

Oare e un semn de îmbătrânire?

De obicei, în weekend-uri dormim mult. Şi când zic mult, mă refer lejer la ora 12:00. Astfel, în weekend-uri, micul dejun se consumă pe la ora 13:00, la pachet cu prânzul.

Aseară ne-am băgat în pat cu gândul că azi vom dormi la fel de mult ca de obicei. Numai gândul că azi nu o să sune alarma, ah, dulce weekend, ne bucura până la lacrimi. Planul era clar: ne trezim la 12:00, mâncăm ceva, mergem la sală, iar după masă la altă sală, de data asta una de mese.

Azi dimineaţă, pe la vreo 8:00, Zicu s-a dus la baie. M-am gândit şi eu să mă duc repede, că doar n-o fi foc. La 8:10 ne foiam în pat. La 8:15 ne blestemam soarta. La 8:20 am realizat că nu mai putem dormi şi pace. Am aerisit camera, am băut o cafea, am terminat un proiect, l-am trimis pe mail şi în timp ce eu scriu pe blog,  Zicu s-a dus până la magazinul de jos să cumpere una alta. În 15 minute mergem la sală.

Suntem oare atât de bătrâni încât un tânăr citeşte ce am scris eu aici şi râde de noi?!?!?

Oare cum am arăta într-un Duster?

Cei care ne cunosc, ştiu că nu suntem cei mai înalţi oameni din lume. Dimpotrivă, suntem chiar mici de înălţime. Ei, ţinând cont de asta, tot timpul ne-am întrebat cum ar fi să avem o maşină de teren? Imaginaţi-vă nişte oameni la 1,61-1,62 coborând dintr-un ditamai jipanu! Fain tablou, huh? icon smile Oare cum am arăta într un Duster? )

Tocmai de aceea, am ales ca prima noastră maşină să fie una mai mică, adică un VW Polo. Pauză. Deci, suntem foarte bucuroşi că, de săptămâna viitoare, va exista un nou membru în familia noastră: TVdece mobil icon biggrin Oare cum am arăta într un Duster? După cum spuneam, e prima noastră maşină şi suntem atât de fericiţi, încât trebuia să împărtăşim vestea asta cu voi!

Revenind, deci Florica şi cu mine într-un Duster, Florica cu perne sub fund, eu cu DEX-ul, cu scăriţă la coborâre şi tot tacâmul. Glumesc, nu suntem chiar atât de mici, dar nici nu cred că ne-ar sta prea bine. Sau, mai ştii? Cine ştie ce nebunii se pot face într-un spaţiu atât de mare.

Chiar dacă tocmai ne-am luat maşină, am adus Dusterul în discuţie pentru că ne-am înscris într-un concurs, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră! Ce, chiar aşa de rău ne-ar sta într-un Duster, încât să nu ne încercăm norocul? Despre ce e vorba: la aniversarea a 5 ani de rca ieftin, se dă nu unul, nu două, ci 5 (CINCI) Dustere! Nu trebuie decât să vă înscrieţi aici sau pe facebook şi la fiecare 200.000 de noi participanţi, intră în tragere la sorţi căte un nou automobil Dacia Duster! În plus, dacă aduci în concurs minim 5 prieteni, poţi câştiga, prin tragere la sorţi, un premiu de 1500 de euro sau 25 de premii în valoare de 25 de euro. Primii 28 care aduc cei mai mulţi participanţi la concurs vor câştiga, la finalul campaniei, fără tragere la sorţi:

PREMIUL I: 1500 euro
PREMIUL II: 500 euro
PREMIUL III: 250 euro
25 de premii de 50 euro

Challenge accepted!

Cum crede lumea că mă bate Zicu

Azi dimineaţă, un coleg m-a luat deoparte şi m-a întrebat:

“Auzi, sper să nu fiu prea indiscret, da’ ai probleme acasă?”

“De ce crezi asta?”

“Păi, în fiecare zi vii plânsă la job şi m-am gândit că poate ai probleme cu prietenul…”

Şi vecinii cred că Zicu mă bate, i-am văzut cum se uită suspicios la noi când ieşim din bloc, el cu zâmbetul pe buze, iar eu plânsă. În plus, privirile oamenilor de pe stradă îmi transmit compătimire, de parcă aş purta pe umeri cele mai mari poveri ale lumii. Ceilalţi colegi nu spun nimic, însă îmi oferă dulciuri sau covrigi. De câteva ori, aş putea să jur că şi şeful a vrut să mă întrebe dacă am probleme acasă, dar n-a ştiut cum să pună problema, să nu cred că se bagă în viaţa mea.

“Atât de tânără şi deja cu probleme aşa mari! Uită-te la ea cum plânge, cine ştie ce îndură acasă, biata de ea…”, vorbeau două pensionare zilele trecute pe autobuz, uitându-se cu milă la mine.

Sunt, practic, lovită de un blestem care se activează iarna. În fiecare dimineaţă, cu precizia unui ceas elveţian făcut pe vapor. Nu sunt singura căreia i se întâmplă, dar la mine e mai grav. Degeaba port căciulă, fular şi îmi baricadez faţa, sunt ca un robinet prin care curge Niagara.

Nici nu are rost să îmi şterg lacrimile. La cel mai mic contact cu frigul, pornesc la vale şi nu le mai pot opri. Iar cei din jur cred că sunt cea mai amărâtă fiinţă, maltratată de o bestie necruţătoare. În timpul ăsta, “bestia” e la căldurică, pentru că ajunge mult mai repede la job decât mine.

Dragi bloggeri, dragi jurnalişti, vă mulţumim!

Nu ştim să existe o reţetă pentru un articol post eveniment din partea unor organizatori. Şi dacă aceasta ar exista, sigur n-am respecta-o. Pentru că bloggerii nu au reţete. Au tastaturi şi sentimente. Şi nu ştim să existe reţeta perfectă a iubirii, de exemplu.

Iar dacă ar fi să facem un inventar al sentimentelor prin care am trecut de când am anunţat evenimentul şi până acum, acesta ar arăta cam aşa: bucurie, nelinişte, teamă, calm, agitaţie şi satisfacţie. Bucuria ideii unui nou eveniment, neliniştea organizării, teama de a nu o da de gard, calmul dinainte, agitaţia din timp şi satisfacţia de după.

Din tot acest amalgam de sentimente s-a născut o seară frumoasă. Poate cea mai frumoasă seară pe care am “deranjat-o” cu un eveniment de-al nostru. O seară pe care nişte oameni total diferiţi au transformat-o în ceva special. E vorba atât de cei care ne-au onorat cu prezenţa în sală (plină), cât mai ales de cei care au luat cuvântul. Aceştia din urmă, la rândul lor, au fost furnizori de sentimente pentru cei care i-au ascultat: încântare, surprindere, înverşunare, frustrare, uimire etc. O dezbatere #cudetoate.

Cine a venit să vadă aseară un măcel între ziarişti şi bloggeri, a fost dezamăgit. Cine a crezut că va asista la nişte discursuri sforăitoare, a fost surprins. Cine nu a învăţat nimic din ce s-a discutat, a venit degeaba. Cine a venit să vadă nişte oameni total diferiţi, dar speciali în antiteza lor, a avut ce vedea. Pentru că lucrul cu care ne mândrim cel mai tare după acest eveniment este că am reuşit să aducem în cadrul aceluiaşi eveniment trei personalităţi total diferite de ziarişti şi patru personalităţi total diferite de bloggeri, care poate nu s-au mai întâlnit într-un asemenea cadru. Ei au făcut din #onoff3 ceva cu totul special şi prin asta se traduce sentimentul de satisfacţie despre care vorbeam. Iar noi nu putem da înapoi decât un simplu “mulţumesc”.

Mulţumim jurnaliştilor Liviu Alexa, Mihnea Măruţă, Rareş Bogdan şi bloggerilor Adi Hădean, Andrei Crivăţ, Lorand Minyo şi Radu Băzăvan. Ne înclinăm. Dacă vreţi să vedeţi marea parte din prezentări, Groparu a filmat.

Mulţumim celor care şi-au rupt 4 ore din program ca să fie în sală şi le mai mulţumim special gazdelor noastre de la City Plaza, pentru deschidere şi suport.

Au mai scris despre eveniment: Robi, Dan Olteanu, Robintel, Adi Hădean, Liviu Alexa, Zăineasca, Mihai Motrescu, Andrei Aroneţ, Lorand, Tibi Fărcaş, Marius Perijoc, Ştefan Teişanu, Dragoş Mone, Andrei Crivăţ, Gabriel Aldea, Marian Hurducaş

Ce urmează? Nu ştim exact, da’ sigur punem noi ceva la cale icon biggrin Dragi bloggeri, dragi jurnalişti, vă mulţumim!

Ce-nseamnă să ai cititori cu vechime

Fetiţa Junglei este alături de noi de când am început blogul. Ne-a lăsat printre primele comentarii, care, pentru un blogger aflat la început de online, sunt mană cerească. De-a lungul timpului, am dezvoltat o relaţie specială, ca orice blogger cu un cititor care e alături de el încă de la început. Am râs împreună, am dezbătut împreună, ne-am împrietenit virtual. Nu-mi amintesc să fi plâns împreună. Cu toate astea, nu ne-am întâlnit niciodată în offline, dar sper că, la un moment dat, se va întâmpla şi asta.

N-am realizat niciodată ce înseamnă să ai un cititor vechi până aseară, când mi-a lăsat următorul comentariu la acest articol:

“Zicu te-ai ingrasat?!”

Repet, nu ne-am văzut niciodată. Şi da, M-AM ÎNGRĂŞAT! Dar voi lua măsuri, cât de curând icon biggrin Ce nseamnă să ai cititori cu vechime (mesaj pentru toţi cei care se simt datori să-mi amintească faptul că m-am îngrăşat, de parcă eu n-aş şti.)

Cititorii întreabă, Florica răspunde!

Am primit pe adresa redacţiei nişte întrebări. Să le luăm pe rând:

“Dragă Florica, am 14 ani şi aş vrea să ştiu când se foloseşte fondul de ten. E ok să mă dau la şcoală? Dar în club? Fără fond de ten nu pot trăi! Mă dau şi în casă! Şi când dorm! Mulţumesc anticipat pentru răspuns!

Carmen”

“Dragă Carmen, îţi voi răspunde prin nişte fapte reale. La ClujBrandsTour, o reporteriţă m-a felicitat pentru că, încă din liceu, mă implic în evenimente ce ţin de oraş. La Toamna Orădeană, gardianul care asigura accesul în backstage m-a certat pentru că nu am, citez, “căciuliţă”. Azi dimineaţă, vânzătoarea mi-a dat restul şi mi-a spus să mă grăbesc, că “se sună”.

Aşadar, ca să îţi răspund la întrebare: DACĂ AI 14 ANI, ARUNCĂ NAIBII FONDUL DE TEN, CĂ, LA VÂRSTA MEA, VEI FI O MUMIE, NU SE VA UITA NICIUN MASCUL LA TINE ŞI VEI FI FOREVER ALONE!!!

Cu drag, Florica”

“Florica, mi-am cumpărat de curând o geacă foarte mişto, scurtă, cu vedere la buric, în care arăt mega sexy. Unde crezi că ar trebui să o port prima dată? Eu aş vrea să îmi fac apariţia cu ea la Balul Bobocilor, să moară dujmanii de ciudă!

Claudia”

“Dragă Claudia, înţeleg foarte bine faptul că trebuie să ieşi în evidenţă cu noua geacă. Din păcate, geaca scurtă, cu vedere la buric, purtată toamna şi iarna, o să îţi aducă în cinci ani dureri de şale şi dorinţe pătimaşe de a purta chiar şi saci de gunoi, numai să te încălzeşti.

Dar, ce vorbim noi aici? Peste 5 ani?! Du-te, fată, cu geaca, că mai ai timp până peste 5 ani! Reţine, însă, două cuvinte: DOCTORI şi BANI. De fapt, nu le reţine. Zi-le peste 5 ani la concubinul tău, în caz că va dori cineva să stea cu una care se vaită ca bătrânii că o dor şalele, să se ocupe el! Hăhăhă.

Cu drag, Florica”

“Dragă Florica, sunt la regim. Chiar dacă sunt în clasa a noua, Paul m-a făcut grasă. Ce să fac să mă iubească?

PS: Nu am mâncat de trei zile, simt că leşin, dar parcă sunt mai slabă!

Viorela”

“Dragă Viorela, asta e soluţia! Să nu mănânci nimic! Aşa face şi Bianca Drăguşanu! Te rog mult să nu o asculţi pe mama ta, care insistă că eşti în creştere şi te îndeamnă să faci sport. Ce-s cu prostiile astea cu mâncatul sănătos şi sportul? Tu te uiţi la Capatos? Ai văzut ce bine arată Bianca? Sugestia mea e să te dai cu blush, să maschezi aspectul cadaveric, şi e rezolvată problema! Şi încă ceva, încearcă să fumezi şi să bei mult, să-ţi ţină de foame. În plus, dacă nu mănânci, te îmbeţi mai repede icon wink Cititorii întreabă, Florica răspunde! XOXO

Cu drag, Florica”

Cum arată un scurt-metraj după un articol TVdece

E foarte ciudat să vezi cum un articol de-al tău prinde viaţă. E şi mai ciudat să-l vezi prin ochii altora. Şi uite că noi am fost suficient de norocoşi să avem ocazia asta. Ce ai ieşit, vedeţi mai jos icon smile Cum arată un scurt metraj după un articol TVdece )

Articolul care a servit drept scenariu e ăsta.

Scurt metraj-Cea mai nasoală veste pe care i-o poţi da unei femei

Vezi mai multe video din haioase

Un alt video, creaţie marca OanaJurnalul unei fane Twilight icon smile Cum arată un scurt metraj după un articol TVdece

Twillight

Vezi mai multe video din divertisment

Scurt-metrajul e înscris în concursul Comedy Cluj, la care mai puteţi participa până azi, la 00:00.