În distribuţie: Gaben, Visurât, Denisuca şi subsemnaţii.
Să aveţi un 2012 fix, da’ fix aşa cum vi-l doriţi!
Posturi marcate ‘tvdece.ro’
Adberații (episod pilot) – un proiect video gaben.ro și tvdece.ro
Împreună cu omul momentului pe video, vă vom oferi, în fiecare săptămână, un nou episod din Adberații. Ce înseamnă Adberații? Fix ce zice: advertising și aberațiile scornite de mințile noastre defecte. Sau cum ar trebui să arate reclamele, prin ochii a doi consumatori simpli. În fiecare săptămână, episoadele vor apărea pe cele două bloguri, urmând ca a doua zi să le urcăm pe adberatii.ro, un site pe care vom mai pune conținut care ni se pare nouă interesant din zona advertising-ului. Avem și o pagină de facebook și un cont de twitter, pe care, dacă doriți, vă invităm să le urmăriți.
Nu vreau s-o mai lungesc, vă las cu episodul pilot. Enjoy!
TVdecismele anului 2011
Dacă în 2010 am făcut un top, anul acesta nu o vom mai face, ci vom încerca o trecere în revistă a unui an foarte plin.
Am început anul în forţă, cu primul nostru eveniment
Tot în ianuarie, vi l-am prezentat pe Micul Hitler, născut în urma acestui articol
Şi un cadou adaptat vremurilor
În februarie am făcut Hipster Party
În martie luam locul 2 la Roblogfest, la categoria blog colectiv.
Sărbătoream doi ani.
Şi făceam o campanie de responsabilizare în online.
În aprilie făceam cel mai mare robot din pachete de ţigări
În mai era cazul să organizăm a doua ediţie ON/OFF
Tot în mai am organizat un nou party
Şi o “revoluţie”
Florica vorbea la PR Beta
Şi făceam chestia de mai jos
Slap Jesus!
Vezi mai multe video din divertisment
În iunie am vorbit la How to Web Cluj
Şi ne gândeam cu ce se deplasează un troll
Iar în august descopeream troll-ul primordial
În septembrie prezentam o nouă viziune asupra darului de nuntă
Şi ne distram cu un video
Florica si Zicu teaser
Vezi mai multe video din divertisment
Luna septembrie ne-a adus şi cea mai mare provocare de până acum
În octombrie s-a întâmplat a treia ediţie ON/OFF
Şi am prezentat noua colecţie de cauciucuri de iarnă
În noiembrie s-a pupat telefonul
Iar în decembrie am fost puşi în faţa unei noi mari provocări: am fost speakeri la SMS Cluj
Şi am făcut bradul foarte repede
După cum spuneam, un an foarte plin şi frumos. Sperăm că şi 2012 să fie la fel!
Cea mai rapidă metodă de a face bradul [VIDEO]
Să aveţi un Crăciun atât frumos, cât şi #alaturideceidragi, cu, atenţie!, CELE CUVENITE pe masă!!!!!11unu
Blogul e ca un detergent
După ce ne-am dat greaţa la TweetMeetCluj şi How to web, azi am avut onoarea să vorbim, la pachet, la a doua ediţie SMS Cluj. Cu emoţiile unor oameni care, anul trecut, la prima ediţie, erau în public, iar acum trebuiau să se producă în faţa unei săli pline şi, după cum am spus şi la începutul prezentării, să demonstreze că îşi merită locul acolo, în faţă. N-a fost uşor. Deloc.
Tema pe care am primit-o a fost “De la blog local la blog naţional”, dar am personalizat-o, toată prezentarea fiind, de altfel, una cu o amprentă personală puternică, pentru că nu considerăm că suntem în măsură să emitem judecăţi de valoare în online, chiar dacă suntem de 3 ani în domeniul ăsta. Mai avem de învăţat. Mult. Cel mai mult! Am ales să mergem pe reţeta personală, în primul rând pentru că o ştim cel mai bine, iar apoi pentru că studiile de caz din online, bazate pe experienţe personale, sunt cele mai relevante, zicem noi.
Am ales să mergem pe o paralelă între blog şi detergent. De ce? Din două motive:
1. Detergentul e un produs de masă, ceea ce ne dorim să devină şi blogurile, o sursă de informare sau divertisment pentru cât mai mulţi oameni
2. Piaţa detergenţilor este extrem de concurenţială, la fel cum e şi blogosfera
Pornind de la asta, am spus povestea evoluţiei noastre: cum am început totul de la o simplă întrebare, cum ne-am ales promisiunea de brand cu primul slogan, cum ne-am conturat imaginea prin identitatea vizuală şi prezenţa în social media, cum ne-a ajutat participarea la diferite evenimente din ţară şi cum am încercat să închegăm comunitatea din Cluj, prin evenimentele pe care le-am organizat. Sperăm că ne-a ieşit.
Înainte de a pune prezentarea, vrem să mulţumim Revistei Biz pentru oportunitate şi să-i felicităm pe partenerii noştri de panel pentru cum şi ce au prezentat: Crivăţ, Gaben, Hurducaş, Robi şi Ciulea.
Prezentare tvdece sms cluj
View more presentations from tvdece.
Multumim Zăineasca pentru frumoasele vizualuri din prezentare!
Inapoi la muncă!
Cei mai mici bloggeri din online-ul românesc
Cu o precizie de ceas elveţian, subiectul bloggeri mici/bloggeri mari revine în atenţia online-ului românesc. Anul acesta, odată cu spiritul Crăciunului, magia sărbătorilor de iarnă, fie ca, ler, Hruşcă, Fuego şi mama lui, subiectul a revenit.
Având în vedere că totul se reduce la muncă, iar nouă ne place să muncim, nu vom intra în subiect. Vom spune doar că, la cei 1,61 – 1,62, maxim 1,63, în zilele bune, pe care îi avem, probabil suntem cei mai mici bloggeri din online-ul românesc. Dacă nu cei mai mici, sigur printre cei mai. Iar de la înălţimea asta, vom vorbi miercuri, 14 decembrie, la ediţia a doua SMS Cluj, ceea ce ne onorează şi ne responsabilizează teribil.
Cine zice că bloggerii mici sunt ignoraţi?
Articol din nimic
De obicei, îmi place ca luni dimineaţă să fie un articol nou pe tvdece.ro, îl programez încă de la 00:00, ca cei care intră aici să înceapă săptămâna cu zâmbetul pe buze. Sau nu. Că nu-i vorba tot timpul despre zâmbete pe tarlaua noastră, chiar dacă totul se desfăşoară sub sloganul “blogovertisment”. Lunea asta m-a prins nepregătit şi iată-mă acum, la 09:46, scriind un articol fără subiect. Ce tupeu pe mine! Nu-i suficient că încă nu a apărut nimic nou pe blog, dar voi scrie ceva şi fără subiect! Se mai întâmplă şi voi încerca să demonstrez că nu există “n-am despre ce să scriu”, ci “n-am chef să scriu.”
Ştiţi cum mă simt? Ca şi un elev care nu şi-a învăţat lecţia şi tremură în bancă, în timp ce profesoara răsfoieşte catalogul. Voi, cititorii, sunteţi profesoara. Nu cred că există chin mai mare! Cum se linge pe degete de fiecare dată când întoarce o foaie, cum le întoarce cu încetinitorul, ca să crească tensiunea, cum se uită peste ochelari în clasă. Cred că o să leşin sau ceva. Pur şi simplu nu mă pot duce acasă, la Florica, cu o notă proastă de la cititori!
Mizez pe faptul că sunt la litera Z şi poate nu ajunge până acolo. Poate. Poate cineva acolo sus mă iubeşte şi scap de ascultat. “Doamne, dacă mă auzi, fă cumva să nu mă asculte şi promit că învăţ de acum înainte!” De câte ori n-am mai spus asta? Foile se întorc una câte una, transpiraţia curge şiroaie, îmi muşc unghiile, că pixul e deja ultramuşcat. Dau din picioare isteric şi toată banca se mişcă cu mine. Şi înc-o foaie, şi înc-o foaăe, şi înc-o foaie…
“Elev Zicu…”
“Gata, sunt terminat!”
“Du-te, te rog, şi udă buretele, avem lecţie nouă azi, nu ascult pe nimeni!”
Sentimentul eliberator este atât de intens, încât mă pierd, mă las pe spate cu scaunul şi cad, acompaniat de hohotele întregii clase.
“Sau, de fapt, nu, scoateţi o foaie de hârtie!”
Mă ridic buimac de jos, scot foaia şi încep să scriu rândurile de mai sus. Sper să nu dorm pe preş la noapte.
Oare e un semn de îmbătrânire?
De obicei, în weekend-uri dormim mult. Şi când zic mult, mă refer lejer la ora 12:00. Astfel, în weekend-uri, micul dejun se consumă pe la ora 13:00, la pachet cu prânzul.
Aseară ne-am băgat în pat cu gândul că azi vom dormi la fel de mult ca de obicei. Numai gândul că azi nu o să sune alarma, ah, dulce weekend, ne bucura până la lacrimi. Planul era clar: ne trezim la 12:00, mâncăm ceva, mergem la sală, iar după masă la altă sală, de data asta una de mese.
Azi dimineaţă, pe la vreo 8:00, Zicu s-a dus la baie. M-am gândit şi eu să mă duc repede, că doar n-o fi foc. La 8:10 ne foiam în pat. La 8:15 ne blestemam soarta. La 8:20 am realizat că nu mai putem dormi şi pace. Am aerisit camera, am băut o cafea, am terminat un proiect, l-am trimis pe mail şi în timp ce eu scriu pe blog, Zicu s-a dus până la magazinul de jos să cumpere una alta. În 15 minute mergem la sală.
Suntem oare atât de bătrâni încât un tânăr citeşte ce am scris eu aici şi râde de noi?!?!?
Oare cum am arăta într-un Duster?
Cei care ne cunosc, ştiu că nu suntem cei mai înalţi oameni din lume. Dimpotrivă, suntem chiar mici de înălţime. Ei, ţinând cont de asta, tot timpul ne-am întrebat cum ar fi să avem o maşină de teren? Imaginaţi-vă nişte oameni la 1,61-1,62 coborând dintr-un ditamai jipanu! Fain tablou, huh? 
)
Tocmai de aceea, am ales ca prima noastră maşină să fie una mai mică, adică un VW Polo. Pauză. Deci, suntem foarte bucuroşi că, de săptămâna viitoare, va exista un nou membru în familia noastră: TVdece mobil 
După cum spuneam, e prima noastră maşină şi suntem atât de fericiţi, încât trebuia să împărtăşim vestea asta cu voi!
Revenind, deci Florica şi cu mine într-un Duster, Florica cu perne sub fund, eu cu DEX-ul, cu scăriţă la coborâre şi tot tacâmul. Glumesc, nu suntem chiar atât de mici, dar nici nu cred că ne-ar sta prea bine. Sau, mai ştii? Cine ştie ce nebunii se pot face într-un spaţiu atât de mare.
Chiar dacă tocmai ne-am luat maşină, am adus Dusterul în discuţie pentru că ne-am înscris într-un concurs, ceea ce vă dorim şi dumneavoastră! Ce, chiar aşa de rău ne-ar sta într-un Duster, încât să nu ne încercăm norocul? Despre ce e vorba: la aniversarea a 5 ani de rca ieftin, se dă nu unul, nu două, ci 5 (CINCI) Dustere! Nu trebuie decât să vă înscrieţi aici sau pe facebook şi la fiecare 200.000 de noi participanţi, intră în tragere la sorţi căte un nou automobil Dacia Duster! În plus, dacă aduci în concurs minim 5 prieteni, poţi câştiga, prin tragere la sorţi, un premiu de 1500 de euro sau 25 de premii în valoare de 25 de euro. Primii 28 care aduc cei mai mulţi participanţi la concurs vor câştiga, la finalul campaniei, fără tragere la sorţi:
PREMIUL I: 1500 euro
PREMIUL II: 500 euro
PREMIUL III: 250 euro
25 de premii de 50 euro
Cum crede lumea că mă bate Zicu
Azi dimineaţă, un coleg m-a luat deoparte şi m-a întrebat:
“Auzi, sper să nu fiu prea indiscret, da’ ai probleme acasă?”
“De ce crezi asta?”
“Păi, în fiecare zi vii plânsă la job şi m-am gândit că poate ai probleme cu prietenul…”
Şi vecinii cred că Zicu mă bate, i-am văzut cum se uită suspicios la noi când ieşim din bloc, el cu zâmbetul pe buze, iar eu plânsă. În plus, privirile oamenilor de pe stradă îmi transmit compătimire, de parcă aş purta pe umeri cele mai mari poveri ale lumii. Ceilalţi colegi nu spun nimic, însă îmi oferă dulciuri sau covrigi. De câteva ori, aş putea să jur că şi şeful a vrut să mă întrebe dacă am probleme acasă, dar n-a ştiut cum să pună problema, să nu cred că se bagă în viaţa mea.
“Atât de tânără şi deja cu probleme aşa mari! Uită-te la ea cum plânge, cine ştie ce îndură acasă, biata de ea…”, vorbeau două pensionare zilele trecute pe autobuz, uitându-se cu milă la mine.
Sunt, practic, lovită de un blestem care se activează iarna. În fiecare dimineaţă, cu precizia unui ceas elveţian făcut pe vapor. Nu sunt singura căreia i se întâmplă, dar la mine e mai grav. Degeaba port căciulă, fular şi îmi baricadez faţa, sunt ca un robinet prin care curge Niagara.
Nici nu are rost să îmi şterg lacrimile. La cel mai mic contact cu frigul, pornesc la vale şi nu le mai pot opri. Iar cei din jur cred că sunt cea mai amărâtă fiinţă, maltratată de o bestie necruţătoare. În timpul ăsta, “bestia” e la căldurică, pentru că ajunge mult mai repede la job decât mine.