Posturi marcate ‘trolling’

Salvaţi boschetul de maro! #occupytoilet

Codrul e frate cu românul, iar românul îl umple de maro. Pentru că, dacă îl va trece rău, românul nu va sta pe gânduri şi va face în boscheţi. Astfel, natura, care a sculptat peisajele minunate ale acestei ţări, este poluată constant cu materiale fecale. Iar asta trebuie să înceteze!

Vă chem la răscoală, fraţi români! Haideţi să punem capăt acestui măcel! Haideţi să luăm cu asalt băile publice din oraşe şi să le ocupăm! Să ne adunăm cu miile, să ne înarmăm cu răbdare, să ne facem provizii de hârtie igienică, să luăm cu noi reviste şi jocuri de societate şi să nu ieşim de acolo până conducătorii noştri nu dau o lege care să interzică defecarea în natură. Pentru că ne pasă de natură. Poate prea puţin.

Doar împreună putem schimba ceva! Doar noi ne putem asigura că progeniturile noastre vor trăi într-o lume mai curată! Doar noi putem salva natura de la ameninţarea maroului de boschet!

Trolling pe tren

N-am fost de ceva timp cu trenul. De atât de multă vreme, încât nu aveam smartphone ultima dată când am apelat la serviciile Căilor Furate Române. Astfel, pe lângă stat pe budă şi butonat în timp ce eşti cu iubita la shopping, am descoperit un nou beneficiu al telefoanelor deştepte. Am fost atât de încântat de descoperire, că am făcut #livetraining.

Am plecat spre Oradea împreună cu Bogdan şi Marian. Bineînţeles că n-am fost singuri în compartiment. Ea a avut nenorocul să nimerească cu noi:

colega 224x300 Trolling pe tren

Zic nenorocul pentru că a trebuit să audă tot felul de blăstămăţii ce ne-au ieşit pe gură. Şi pentru că a fost cobai la o metodă de trolling pe tren, descoperită de mine cu această minunată ocazie. O voi descrie la modul general, să n-o mai implic pe biata fată:

1. Aşteaptă ca cel cu care împarţi compartimentul să adoarmă (sigur va adormi, la un moment dat).

2. Scoate-ţi telefonul şi ţine-l îndreptat spre el, ca şi cum i-ai face poză.

3. Stai aşa până se trezeşte şi te vede, apoi ascunde rapid telefonul şi prefă-te că nu s-a întâmplat nimic.

4. Chiar dacă îi pică ochii în gură de somn, gândul că i-ai putea face poză în timp ce doarme şi cine ştie ce vei face cu ea îl va îngrozi atât de tare, încât va face eforturi inumane să rămână treaz şi te va înjura în gând tot drumul.

5. Atât.

Dansul Trollilor de la Căpâlna

În cadrul Cluj Brands Tour, la Fabrica de Bere Ursus, s-a întâmplat ceva magic: fetele de la Căpâlna s-au transformat în băieţi. Pardon, trolli.

Filmare şi editare, nimeni altul decât Maestrul Video şi Shaolin Producţie, Andrei Palatkas

În distribuţie, în ordinea apariţiei: Marian Hurducaş, Gaben, subsemnatul, Visurât, Andrei Aroneţ, Marius Perijoc, Andrei Coste, Auraş Mihai, Daniel Rus, Dan Olteanu şi Tudor Popa.

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Din înţelepciunea de ospătar

Când stai de vorbă până către dimineaţă cu un şef de restaurant cu 16 ani de experienţă în domeniu, afli/discuţi nişte aspecte:

“Unii beau cu capul, alţii beau cu gura.”

Unde a bea cu capul se întâmplă la un chef de doctori în fizică cuantică, iar a bea cu gura la o feciorească.

Discutând despre bucătărie, am avut o revelaţie:

“Când se pune problema de bucătărese, nu ştii despre ce e vorba: ani sau kile?”

Am mai aflat cum să trollezi un chelner incompetent:

“Nu te supăra, poţi să mai încălzeşti puţin ciorba asta?”

“Sgur că da!”

“Hmm… parcă nu e suficient, o mai încălzeşti puţin, te rog?

“Cum să nu!”

“Ah, nici acum nu e destul… se mai poate puţin?”

“Nu vă supăraţi, da’ cât de tare doriţi să v-o încălzesc?”

“Până n-o să mai poţi ţine degetul în ea!”

(aducea farfuria la masă cu degetul în supă.)

Zicu m-a transformat într-o alcoolică

Eu beau destul de rar şi atunci când o fac, mă răsfăţ cu un pahar de vin sau un cocktail de fete. Bere, whisky, pălincă, rom, bitter, niciodată. A, şi îmi mai plac cremele de whisky. Foarte rar se nimereşte ca viaţa să mă pună faţă în  faţă cu câte o bere cu gust de lămâie şi să beau un pahar. Repet, nici măcar toată sticla sau doza, ci un pahar.

Fix atunci, dar fix atunci, se nimereşte ca Zicu să observe. Sunt convinsă că, dacă aş bea cot la cot cu el, nu ar avea nici cea mai mică problemă. În schimb, când mă prinde cu un pahar de ceva în mână, plăcerea lui cea mai mare e să mă trolleze. Nici de ziua lui nu îl văd aşa fericit! Din alcoolică nu mă scoate. Mă ameninţă că ne despărţim, că el nu mai poate trăi aşa, că ce am de gând să fac cu viaţa mea şi cât mai vreau să continui în stilul ăsta?

Repet, pentru că simt nevoia, beau doar prima gură de bere din pahar. Dacă o beau şi pe a doua, începe să şi cânte: “Florica alcoolica, Florica alcoolica”. Vă daţi seamă că, în grupuri de oameni care nu mă cunosc, imaginea mea nu e tocmai una pozitivă. Evident, dacă o persoană chiar muşcă momeala ziculiană, domnul meu îşi va lua din timpul lui să-i povestească cât sunt eu de acloolică şi cum nu ştie ce să mai facă cu mine.

La un chef, la care am îndrăznit să beau toată noaptea un amărât de pahar de şampanie, mi-a dedicat piesa Rehab a lui Amy Winehouse. Nu vă puteţi închipui ce frumos sună un cor de 15 flăcăi beţi care îţi urlă în cap, când tu eşti perfect trează.

Odată, a venit de la serviciu şi m-a găsit în bucătărie, cu o sticlă de vin în mână. Găteam ceva reţetă cu sos de vin. Credeţi că l-a oprit ceva să nu urle în gura mare: “Alcoolico, iar bei???” Nu! De atunci, vecinul de la 3 nu prea mai vrea să urce cu mine în lift.

Ironia e că, cei care îl cunosc pe Zicu, ştiu că îi place viaţa şi să petreacă. Şi tot eu sunt aia într-o relaţie cu Bachus! icon smile Zicu m a transformat într o alcoolică )

Troll-ul primordial

De când lumea, omenirea încearcă să-şi răspundă la o serie de întrebări ce ţin de sensul existenţei sale. Printre acestea e şi întrebarea: “Cine a trollat pentru prima dată?”

Cred că am găsit răspunsul:

troll ul primordial 767x1024 Troll ul primordial

Sursă foto original

Cum să trollezi la baie 2

E vorba despre o încercare de viral a brandului Lenovo, un trolling mult mai reuşit decât al meu.

 

Te-ai întrebat vreodată… cu ce se deplasează un troll?

Motto: “cu toţii aveam trolling-ul în noi, doar că cineva i-a dat un nume.”

trolleu Te ai întrebat vreodată... cu ce se deplasează un troll?

 

Design by Adi.

Şi varianta lui Ellunes – troll-ul cu troller.

troller Te ai întrebat vreodată... cu ce se deplasează un troll?

 

Cum se face corect trolling în poze cu vedete

Ce, numa’ Zicu să trolleze?

Ştiţi oamenii care îşi fac poze total nepotrivite cu vedetele lor preferate? Permiteţi-mi să vă exemplific în cele ce urmează.

La TEDxCluj a fost şi Andrei Gheorghe, căruia i-am luat şi un interviu. Până să se întâmple chestia asta, mi-am adus aminte de zecile de poze neinspirate vedetă+fan pe care le-am văzut pe net. Şi atunci, pe loc, mi-a venit ideea. L-am rugat pe Dan să meargă în sală şi să îmi facă un semn discret când să apar din backstage. La semnalul lui, m-am postat la poză. Andrei nici măcar nu şi-a dat seama ce se întâmplă, el fiind angrenat, de altfel, într-o discuţie serioasă.

andrei si alina 300x200 Cum se face corect trolling în poze cu vedete

Observaţi ce faţă de troll am? Aşa stupid arată toţi oamenii care fac o chestie din asta! Epic fail e puţin spus. Pozele de genul ăsta nu trebuie să vadă lumina internetului, decât, desigur, dacă ţi-a ieşit un trollface mai tare decât al meu. Ceea ce e aproape imposibil.

Mulţumesc complicelui meu Dan, care are mari calităţi de critic de artă. Insist să îl puneţi să vă explice ce reprezintă picturile de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca icon smile Cum se face corect trolling în poze cu vedete )

Cum să trollezi la baie

Aseară s-a întâmplat o feciorească. Nu pot să vă dau foarte multe detalii, pentru că what happens in feciorească stays in feciorească. Ce pot să vă spun e că a fost pe bază de masculi din online-ul clujean şi bere. Nefiltrată. Multă bere nefiltrată. Sigur, nu atât de bună ca asta, dar, în principiu, multă. Iar berea multă presupune vizite repetate la baie, că încă nu s-a inventat aia după care să nu micţionezi des, da’ io tot aştept.

La baie am dat peste asta:

bathroom trolling 1 225x300 Cum să trollezi la baie

Apoi s-a întâmplat asta:

bathroom trolling 2 300x225 Cum să trollezi la baie

Nu pot să vă spun decât că, iniţial, semnul “defect” era în dreptul pişoarului din stânga.