Posturi marcate ‘trolling’

Interviu cu un taximetrist. Sau cum am hărţuit un taximetrist.

Veţi spune că sunt obsedată, dar vă asigur că nu-s.

Când ne-am luat maşină, am zis că NICIODATĂ nu o să mai merg cu taxiul, aşa că azi, pentru că trebuia să mă duc undeva unde ştiam că nu am loc de parcare, am mers cu taxiul! Ştiţi că, la femei, da înseamnă nu şi niciodată câteodată icon smile Interviu cu un taximetrist. Sau cum am hărţuit un taximetrist.

Pentru că trebuia să traversez tot oraşul şi pentru că taximetristul mi-a zis un banc de cum am intrat (la care, atenţie, am şi râs!!!!11), am decis că va fi o cursă comunicativă. Adică n-o să stau cu nasul în telefon, ca de obicei, ca să evit discuţiile despre vreme, politică şi fotbal, ci o să mă înham la hora dialogului. Mai mult, de data asta, am decis să fiu eu aia care hărţuieşte cu întrebările! Am vrut să-l bat cu propriile arme. Şi mi-a ieşit! N-a pus nicio întrebare, că era prea ocupat să răspundă la ale mele. Nu am fost deloc inspirată să-l filmez (chiar nu credeam că va fi un interviu aşa bun), dar vă invit să lecturaţi varianta tipărită.

- Ce faceţi de Valentine’s Day?

- Ce să fac, domnişoară, lucrez, că lumea se îmbată, se petrece, pe la 12:00 numa’ o să ies din casă şi sigur până dimineaţă o să am clienţi! Anul trecut, am dus acasă o domnişoară care îşi pierduse o cizmă, aşa-i tineretul, petrecăreţ. Ei, că multe prostii am făcut şi eu la viaţa mea!

- Merge treaba?

- Merge, domnişoară, dacă o împingem. Dacă stăm şi o aşteptăm numa’, stă pe loc.

- S-a urcat cineva vreodată în maşină să vă zică să urmăriţi maşina din faţă?

- Aşa, ca-n filme?

- Aşa!

- O dată, acum vreo zece ani. O doamnă îşi urmărea soţul cu amanta, care erau în alt taxi, cu un coleg. Nu puteam nici să vorbesc cu colegul pe staţie, că auzeau ăia. Nu vreţi să ştiţi ce circ a fost când au ajuns! La Hotel Napoca i-am dus. O trebuit să vină recepţia de la hotel, am dat pe staţie şi or venit şi colegii. De abia i-am despărţit!

- Care e cel mai mare bacşiş pe care l-aţi primit?

- Am luat de la gară un client care avea o găină şi mi-a dat 1 milion să-l duc, că nu-i voie cu animale. Nici nu părea omul sănătos la cap, ce dracu’ făcea cu găina, numa’ el ştie.

- Da’ ce ziceţi de vreme?

- Vremea asta îi ca vremurile. Nu vedeţi? Îi ca politica. Ba ninge şi Boc e premier, ba e soare şi Boc îşi dă demisia.

- Da’ dumneavoastră îl vreţi pe Boc înapoi?

- Aşa cum vrem toţi clujenii cod roşu!!!

Şi am ajuns.

Şi dacă tot suntem la subiect, să ne aducem aminte că Zicu a fost odată inspirat şi l-a filmat pe unul.

 

Sugestii de trolling la sală

Azi dimineaţă, la sală, mi-a fost dat să văd următorul nivel de hipstereală: unu’ făcea sport cu cipilica pe cap, în blugi scurţi rupţi şi cu ceva bluză colorată. Mai lipsea fularul. Şi ochelarii lu’ bunica. Instant m-am gândit cum l-aş putea trolla. Şi am identificat două posibile metode:

- să intru în sală şi să mă pun, nonşalant, să fac sport, îmbrăcat într-o haină de blană, cu căciula de blană aferentă. Cu sau fără lenjerie intimă.

- să vorbesc cu cei de la recepţie să pună piesa din Rambo, aia pe care se pregăteşte pentru scandal, că se aude şi la  vestiar, şi să mă îmbrac, cu încetinitorul, cu cei mai roz pantaloni mulaţi, cel mai fucsia maieu şi să-mi strâng pe frunte cea mai chartreuse banderolă, după care să ies, transpirând gayism prin toţi porii, de să le fie frică să nimerească cu mine la duş.

Bineînţeles, totul filmat.

Cam astea ar fi, la o primă procesare. Alte sugestii?

Tipuri de spiriduşi

Nu ştiu dacă aţi realizat, dar în jurul nostru se întâmplă lucruri ciudate. Foarte ciudate. Cele mai ciudate! Sunt convins că nu doar mie mi se întâmplă şi sunt la fel de convins că nu e vorba de fenomene paranormale. Şi totuşi, dispar şi apar lucruri, fără vreo explicaţie logică. Asta până m-am gândit mai bine şi mi-am dat seama că nu poate fi vorba decât de nişte mici trolli, a căror singură plăcere e să ne facă viaţa un calvar. Altfel, nu-mi explic ce se întâmplă în jurul meu.

Şi am identificat mai multe tipuri:

Spiriduşul şosetelor (Desperecheatus nocturnus) – fiinţă vicleană, care iese la vânat pe timp de noapte şi se hrăneşte cu plăcerea de a desperechea şosete. Este agil, acţionează cu sânge rece, fără să lase vreo urmă. Afli că te-a vizitat doar în momentul în care cobori sfinţi pentru că nu găseşti perechea. Este printre cei mai perverşi şi încă nu s-au găsit soluţii pentru a-l anihila.

Spiriduşul telecomenzii (Dispărutus sin urmus) – fratele mai mic al spiriduşului şosetelor, îşi face simţită prezenţa când ţi-e lumea mai dragă: când ai găsit poziţia perfectă de stat în pat şi vrei să butonezi telecomanda. Ia-o de unde nu-i! Şi dă-i, şi caută, şi caută, şi enervează-te. O ascunde atât de bine, încât au fost cazuri în care nu s-a mai găsit niciodată, fiind nevoie de o nouă telecomandă, ceea ce nu-i neapărat o bucurie. De cele mai multe ori, însă, o găseşti, după ce ţi-ai pierdut poziţia perfectă şi nu mai ai chef de nimic.

Spiriduşul cheilor (Maestrum ascundum) – e poate cea mai enervantă specie de spiriduşi, efectele acţiunii lui fiind dezastruoase: stări de şoc, căderi psihice, depresii etc. Nimic nu-l satisface mai mult decât să te privească în timp ce îţi cauţi cheile. Şi, pe măsură ce priveşte cât mai mulţi oameni, aptitudinile lui se dezvoltă, transformându-se în ascunzătorul perfect. Nimeni nu ar trebui să aibă de-a face cu el!

Ar mai fi de menţionat spiriduşul vaselor (turnus chiuvetum), care are plăcerea bolnavă de a ridica un turn de vase în chiuvetă, spiriduşul hainelor (dulapum haoticum), care, cu o perversitate asemănătoare spiriduşului şosetelor, intervine fix atunci cănd cauţi un anumit articol vestimentar şi-l ascunde şi spiriduşul brichetelor  (focus enervatum crizatum), pe care doar îl pomenesc, că m-am enervat instant doar când i-am scris numele.

Credeţi în spiriduşi! Există şi sunt printre noi!

Text publicat şi în CLUJ24FUN.

Cum să-ţi trollezi vecinii

Administratorul blocului nostru ne-a devenit, în timp, prieten de familie. Dacă e să ne gândim că doar prietenii de familie se vizitează acasă, noi ne încadrăm perfect în categoria asta, pentru că ne plătim cheltuielile acasă la dânsul. Deci, e vorba doar de vizite unilaterale, dar tot vizite sunt. Cum administratorul strânge banii de cheltuieli la ore imposibile, gen 17:00, când suntem amândoi la job, singura soluţie e să-l vizităm lunar, seara, acasă la domnia sa.

Săptămâna trecută, însă, a fost prima dată în istoria familiei noastre când am reuşit să mă prezint la program. La ora 16:00 fix eram în scara blocului unde se colectează banii. Erau deja 5 persoane în faţa mea, iar la 16:02 era deja o coadă de 10-15 persoane. Atunci când programul administratorului e doar între 16:00 şi 16:30, chiar şi bătrânii îşi amintesc cum e să alerge.

Am dat bună seara şi am stat cuminte la coadă. Toate privirile erau aţintite asupra mea: “Cine e fata asta şi de unde a apărut, s-o fi mutat recent în bloc, o fi fiică-sa, nora cuiva?” . Evident, nimeni nu îndrăznea să întrebe direct, însă în aer pluteau apăsător întrebările şi mirosea subtil a disperare. Am aşteptat, tot cuminte, să îmi vină rândul, ba chiar am lăsat o bătrână înaintea mea. Mulţimea şuşotea cu încântare.

Când am ajuns la rând, le-am curmat şi ultima speranţă: am şoptit, cât de încet am putut, blocul, scara şi apartamentul. Mulţimea bombănea şi ea încet, nemulţumită. Singura lor şansă de a afla cine sunt se pierduse.

- Plătiţi tot?, mă întreabă administratorul.

- Bineînţeles, că nu vreau să adun restanţe, ca alţii! am strigat, sigură pe mine.

M-am întors, pe vârful picioarelor, am dat un bună seara hotărât şi am plecat, lăsându-i pe toţi să se gândească la cine m-am referit.

Nu te trollează nimeni cum te trollează familia

De fiecare dată când urmează o zi de naştere a unuia dintre părinţii mei, încep şi pronosticurile. Asta pentru că avem o pereche de unchi plus mătușă care fac cele mai neinspirate cadouri. DIN LUME! Legenda familiei noastre vorbeşte clar despre un concurs de cadouri tâmpite, câştigat detașat de ei. Partea proastă e că sunt atât de populari şi sociabili, încât nu poţi să scapi de ei. Vin fericiţi cu cadourile lor stupide, cu religiozitatea unui creștin pupător de moaște.

Recent, am trecut în revistă, alături de mama, ultimele cadouri primite de ai mei de la ei:

1. Aparat de făcut pizza, cu tăviţă şi toate ustensilele necesare

2. Rogojine de plajă colorate turbat

3. Set coşuleţ de picnic complet utilat

4. Aparat de făcut gheață

5. Set de ceşcuţe de ceai cu niște cuburi roz pe ele.

Şi acum, să analizăm datele problemei. Părinţii mei sunt doi moroşeni maturi, trecuţi prin viaţă, cu capul pe umeri. NU merg la picnic, maxim la un grătar. NU fac pizza, nu cumpără pizza, ei fac plăcinte. NU folosesc gheață. La nimic. Niciodată. Nici măcar NU folosesc cuvântul rogojină. NU beau ceai, mai ales din setulețe cretinele.

Orice moroşan sănătos la cap o să vă spună că oamenii ăștia sunt complet nebuni. De fiecare dată cumpără ceva total stupid și reușesc să-i lase mască pe ai mei. E ca şi cum eu, ca blogger, aş primi, în anul pe fast forward 2011, un aparat foto al cărui poze trebuie developate. Sau un telefon fix. E clar, ăștia doi sunt trolii familei.

Săptămâna aceasta a fost ziua tatălui meu. Pariurile merg către aparat de făcut sarmale sau pled cu căprioare.

Salvaţi boschetul de maro! #occupytoilet

Codrul e frate cu românul, iar românul îl umple de maro. Pentru că, dacă îl va trece rău, românul nu va sta pe gânduri şi va face în boscheţi. Astfel, natura, care a sculptat peisajele minunate ale acestei ţări, este poluată constant cu materiale fecale. Iar asta trebuie să înceteze!

Vă chem la răscoală, fraţi români! Haideţi să punem capăt acestui măcel! Haideţi să luăm cu asalt băile publice din oraşe şi să le ocupăm! Să ne adunăm cu miile, să ne înarmăm cu răbdare, să ne facem provizii de hârtie igienică, să luăm cu noi reviste şi jocuri de societate şi să nu ieşim de acolo până conducătorii noştri nu dau o lege care să interzică defecarea în natură. Pentru că ne pasă de natură. Poate prea puţin.

Doar împreună putem schimba ceva! Doar noi ne putem asigura că progeniturile noastre vor trăi într-o lume mai curată! Doar noi putem salva natura de la ameninţarea maroului de boschet!

Trolling pe tren

N-am fost de ceva timp cu trenul. De atât de multă vreme, încât nu aveam smartphone ultima dată când am apelat la serviciile Căilor Furate Române. Astfel, pe lângă stat pe budă şi butonat în timp ce eşti cu iubita la shopping, am descoperit un nou beneficiu al telefoanelor deştepte. Am fost atât de încântat de descoperire, că am făcut #livetraining.

Am plecat spre Oradea împreună cu Bogdan şi Marian. Bineînţeles că n-am fost singuri în compartiment. Ea a avut nenorocul să nimerească cu noi:

colega 224x300 Trolling pe tren

Zic nenorocul pentru că a trebuit să audă tot felul de blăstămăţii ce ne-au ieşit pe gură. Şi pentru că a fost cobai la o metodă de trolling pe tren, descoperită de mine cu această minunată ocazie. O voi descrie la modul general, să n-o mai implic pe biata fată:

1. Aşteaptă ca cel cu care împarţi compartimentul să adoarmă (sigur va adormi, la un moment dat).

2. Scoate-ţi telefonul şi ţine-l îndreptat spre el, ca şi cum i-ai face poză.

3. Stai aşa până se trezeşte şi te vede, apoi ascunde rapid telefonul şi prefă-te că nu s-a întâmplat nimic.

4. Chiar dacă îi pică ochii în gură de somn, gândul că i-ai putea face poză în timp ce doarme şi cine ştie ce vei face cu ea îl va îngrozi atât de tare, încât va face eforturi inumane să rămână treaz şi te va înjura în gând tot drumul.

5. Atât.

Dansul Trollilor de la Căpâlna

În cadrul Cluj Brands Tour, la Fabrica de Bere Ursus, s-a întâmplat ceva magic: fetele de la Căpâlna s-au transformat în băieţi. Pardon, trolli.

Filmare şi editare, nimeni altul decât Maestrul Video şi Shaolin Producţie, Andrei Palatkas

În distribuţie, în ordinea apariţiei: Marian Hurducaş, Gaben, subsemnatul, Visurât, Andrei Aroneţ, Marius Perijoc, Andrei Coste, Auraş Mihai, Daniel Rus, Dan Olteanu şi Tudor Popa.

Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi avem pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Din înţelepciunea de ospătar

Când stai de vorbă până către dimineaţă cu un şef de restaurant cu 16 ani de experienţă în domeniu, afli/discuţi nişte aspecte:

“Unii beau cu capul, alţii beau cu gura.”

Unde a bea cu capul se întâmplă la un chef de doctori în fizică cuantică, iar a bea cu gura la o feciorească.

Discutând despre bucătărie, am avut o revelaţie:

“Când se pune problema de bucătărese, nu ştii despre ce e vorba: ani sau kile?”

Am mai aflat cum să trollezi un chelner incompetent:

“Nu te supăra, poţi să mai încălzeşti puţin ciorba asta?”

“Sgur că da!”

“Hmm… parcă nu e suficient, o mai încălzeşti puţin, te rog?

“Cum să nu!”

“Ah, nici acum nu e destul… se mai poate puţin?”

“Nu vă supăraţi, da’ cât de tare doriţi să v-o încălzesc?”

“Până n-o să mai poţi ţine degetul în ea!”

(aducea farfuria la masă cu degetul în supă.)

Zicu m-a transformat într-o alcoolică

Eu beau destul de rar şi atunci când o fac, mă răsfăţ cu un pahar de vin sau un cocktail de fete. Bere, whisky, pălincă, rom, bitter, niciodată. A, şi îmi mai plac cremele de whisky. Foarte rar se nimereşte ca viaţa să mă pună faţă în  faţă cu câte o bere cu gust de lămâie şi să beau un pahar. Repet, nici măcar toată sticla sau doza, ci un pahar.

Fix atunci, dar fix atunci, se nimereşte ca Zicu să observe. Sunt convinsă că, dacă aş bea cot la cot cu el, nu ar avea nici cea mai mică problemă. În schimb, când mă prinde cu un pahar de ceva în mână, plăcerea lui cea mai mare e să mă trolleze. Nici de ziua lui nu îl văd aşa fericit! Din alcoolică nu mă scoate. Mă ameninţă că ne despărţim, că el nu mai poate trăi aşa, că ce am de gând să fac cu viaţa mea şi cât mai vreau să continui în stilul ăsta?

Repet, pentru că simt nevoia, beau doar prima gură de bere din pahar. Dacă o beau şi pe a doua, începe să şi cânte: “Florica alcoolica, Florica alcoolica”. Vă daţi seamă că, în grupuri de oameni care nu mă cunosc, imaginea mea nu e tocmai una pozitivă. Evident, dacă o persoană chiar muşcă momeala ziculiană, domnul meu îşi va lua din timpul lui să-i povestească cât sunt eu de acloolică şi cum nu ştie ce să mai facă cu mine.

La un chef, la care am îndrăznit să beau toată noaptea un amărât de pahar de şampanie, mi-a dedicat piesa Rehab a lui Amy Winehouse. Nu vă puteţi închipui ce frumos sună un cor de 15 flăcăi beţi care îţi urlă în cap, când tu eşti perfect trează.

Odată, a venit de la serviciu şi m-a găsit în bucătărie, cu o sticlă de vin în mână. Găteam ceva reţetă cu sos de vin. Credeţi că l-a oprit ceva să nu urle în gura mare: “Alcoolico, iar bei???” Nu! De atunci, vecinul de la 3 nu prea mai vrea să urce cu mine în lift.

Ironia e că, cei care îl cunosc pe Zicu, ştiu că îi place viaţa şi să petreacă. Şi tot eu sunt aia într-o relaţie cu Bachus! icon smile Zicu m a transformat într o alcoolică )