Că a fost TEDxCluj vinerea trecută, ştiţi deja cu toţii. Că a ieşit de nota zece, o spun toţi cei care au fost prezenţi la eveniment. Eu sunt prea subiectivă ca să mă pronunţ, însă vreau să-mi felicit echipa şi voluntarii pentru simplul fapt că am simţit că suntem un tot unitar. Şi, credeţi-mă, nu e uşor ca aproape 15 oameni să lucreze atât de bine împreună.
La un moment dat, jonglam cu nişte pahare de plastic, direcţionam un invitat spre zona de check in, în timp ce scriam pe twitter, când brusc am simţit că lumea se dă la o parte. Sigur pe el, cu o geacă de piele şi ochelari de soare, apărea Andrei Gheorghe. Prin atitudinea degajată, care trădează anii de experienţă în media şi showbiz, omul ăsta nu are cum să nu te impresioneze. Cineva a întrebat pe contul de facebook TEDxCluj dacă e arogant. Vă spun şi aici cum am făcut-o şi vineri: deloc! E mai degrabă deştept, carismatic, puternic şi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Andrei intimidează şi te poate copleşi, lucru pe care l-am observat vineri în reacţiile unor persoane prezente la eveniment.
Fiind în backstage, am avut ocazia să petrec o bună bucată de timp cu el şi mi-a plăcut cum gândeşte, mi-a plăcut cum ştie să îşi seducă interlocutorii şi cum îşi păstrează aura de bad boy. Dar dacă reuşeşti să dai la o parte aura asta, descoperi un partener de discuţie excelent. Într-o pauză de ţigară, l-am luat la întrebări.
Florica: Când ţi-ai lansat site-ul?
Andrei Gheorghe: “Prin ’99. Am avut o lansare ca la carte, cu invitaţi, şampanie, tot tacâmul. Era ceva extrem de neobişnuit pe atunci să faci aşa ceva. Dacă te uiţi pe site-ul meu, arată la fel de bine ca orice alt site, chiar dacă a fost făcut acum ceva ani. Oricum, atunci era foarte scump să întreţii un site. Eu l-am vrut, l-am avut. A fost primul blog din România, aveam aproximativ 60 de mii de unici pe zi. Am mai fost primul care a lansat chat-urile la noi, aveam 17 mii de hits pe zi. Vremuri misto.”
Florica: Păi şi atunci de ce nu mai scrii? Am văzut că ţi-ai abandonat site-ul.
Andrei Gheorghe: “Nu simt nevoia să scriu acolo. Dacă vreau să vorbesc, am cercul meu de prieteni sau mai vin pe la câte o conferinţă ca asta. Poate am fost eu prea grăbit cu site-ul, lumea nu prea ştia atunci cu ce se mănâncă.”
Florica: Dar de citit bloguri, citeşti?
Andrei Gheorghe: “Am tabietul meu dimineaţa: citesc bbc, hotnews, realitatea. Bloguri nu citesc decât dacă cumva ajunge un link interesant la mine sau dau întâmplător peste ceva.”
Florica: Ce sfaturi ai pentru oamenii care se decid să îşi facă un blog?
Andrei Gheorghe: “Să scrie propoziţii, nu fraze. Sâ se gândească la keywords. Never ever ever Caps Lock. Fără emoticoane sau răspunsuri de 16 pagini. Fără copy/paste. Fii tare, cu coaie, dacă tot îţi faci blog, şi nu în ultimul rând, muie la trolli!”
Florica: Tot mai multe site-uri de ştiri citează bloggeri. Cine sunt mai tari în 2011, bloggerii sau jurnaliştii?
Andrei Gheorghe: “Cel care citeşte un articol trebuie să fie suficient de inteligent să folosească Google şi să verifice informaţia. Pe net e exterm de uşor să o buleşti, oricine te poate verifica. Check your sources!”
Florica: Ce ar trebui să facă bloggerii cu mailuri legate de cazuri sociale, apeluri umanitare, deschidem uşa asta sau nu?
Andrei Gheorghe: “Verificaţi în primul rând persoanele şi presupusele cazuri sociale. Verificaţi-le extrem de atent, mulţi pot fi ţepari. Dacă vrei să te implici pentru că empatizezi cu cazul, nu e neapărat să o faci pe blog, poţi foarte bine să apelezi la grupul tău de prieteni.”
Florica: Pe Facebook scrii tu sau PR-ul?
Andrei Gheorghe: “Nici măcar nu am cont de facebook. Sunt în schimb multe conturi false. Puteţi însă da like, eu sunt oricum ca Dumnezeu, ştiu că rugăciunile voastre ajung la mine.”
Florica: Până acum nu ai fost endorser pentru niciun brand. Cu ce ţi-ai asocia imaginea?
Andrei Gheorghe: “Cărţi, maşini, gadgeturi, jucării cu telecomandă.”
Florica: Care a fost cea mai mare şpagă pe care ai refuzat-o?
Andrei Gheorghe: “300 de mii de euro.”
În timpul înterviului 1.0, cu foaie şi pix.
Foto: Bogdan Beşliu
La final de interviu
Foto: Dan Ciulea
Îi mulţumesc mult lui Andrei pentru interviu.





