De când cu #obiceiurisanatoase, familia TVdece şi-a schimbat puţin stilul de viaţă. Suntem la o dietă sănătoasă (nu înfometare, atenţie!), mergem mai des la sală şi chiar am trecut la ciocolată fără zahăr. Nu sucuri, nu bere, nu pizza, nu paste făinoase, chiar şi cafeaua o bem fără zahăr şi nu a murit nimeni. Mă rog, Zicu moare puţin de fiecare dată când îi vede pe alţii că beau bere, iar eu am fantezii cu cheesecacke. Dar nu ne lăsăm!
Adriana, prietena mea, organizează, pentru al cincilea an consecutiv, un târg fără conservanţi, coloraţi, E-uri, aditivi şi alte chimicale. De Târgul Verde am mai scris (1, 2) cu nostalgie şi emoţie, pentru că, la prima ediţie, am fost şi eu împlicată ca şi PR
Mi-e drag târgul ăsta pentru că am fost acolo când era doar idee, mi-e drag pentru că a ajuns mare şi frumos, la a cincea ediţie, mi-e drag de producătorii de produse eco şi bio care vin aproape în fiecare an, mi-e drag că o să mă pot duce la shopping fără cel mai mic sentiment de vină
Aşadar, weekendul viitor, la Cora Cluj, vă aşteaptă o mulţime de bunătăţi!
PS: Dacă vedeţi o brunetă înaltă, tunsă scurt şi cu gura până la urechi, care se agită ca o furnică, să ştiţi că e Adriana, care are grijă de expozanţi ca de copiii ei
)





