Ca să răspund diverşilor care mi se adresează prin formula: “Bă, tâmpit mai eşti. De unde ‘mnezo ţi-o venit ideea aia?”, m-am hotărât să fac publice sursele mele de inspiraţie. A fost o decizie grea, dar necesară. E posibil să fie o decizie nepotrivită. Până la urmă, e o decizie.
Aşadar, mărturisesc, cu mâna pe sfârcuri, că găsesc inspiraţie:
- în găurile din şosete
- în părul des de pe mâna unei domnişoare
- în etichetele chiloţilor ieftini de la Kaufland (4 la 5,2 lei)
- în mirosul unei bluze purtate 12 ore
- în scamele din buric
- în dâra de salivă lăsată pe pernă după un somn sănătos
- în unghiile urâte de la picioare (unii chiar au unghii de lighioane, cu toate că sunt îngrijite; aşa s-au născut)
- în frezele de nuntă
- în flocii din cur
- în privirea pierdută a unui beţiv
- în oglindirea feţei mele în apa din budă
- în mirosul bătrânilor
- într-un copil care suge de la un sân superb, de ţi se face poftă
- într-o vomă sănătoasă după un kil de pălincă
- într-un trandafir superb, prevăzut cu stropi delicaţi de rouă
- în gustul amar pe care ţi-l lasă o masturbare nereuşită
- în lacrimile unui prost care devine conştient de nivelul său de inteligenţă
- în plasa de rafie a unei bătrâne
- într-o carie
- în pupicul plin de salivă al bunicilor
- în privirea drăgălaşă a unui copil nou născut (ioiii, ce drăguuuţ)
- în senzaţia pe care o am vara, când îmi fierb ouăle
- într-un buton obosit de lift
- într-un muşuroi de furnici (din câte am înţeles, când eram mai mic, îmi plăcea să consum furnici)
- în lenea de a clipi
- într-un controlor de pe transportul în comun cu tricou Gucci
- într-o casetă (nu CD!) a formaţiei Abba
- în momentul în care realizez
- în bobocii de raţă care udă orice virgină
- în fondul de rulment
- în fondul de ten aplicat pe o faţă bombardată
- în oameni (asta e cea mai siropoasă sursă)
În clipa asta.