Fie că e vorba de Paşte sau Crăciun, se pare că departamentele de ştiri ale televiziunilor autohtone intră într-un soi de transă generată de maioneză, cărnuri şi alcool. Starea de asceză e atât de profundă, încât, pe alocuri, se ajunge şi la o levitaţie mediatică. Dacă priviţi atent, se poate observa cum ştiristul decolează discret din scaunul lui de ştirist, animat fiind de reveria prezentării stereotipiilor sărbătoriceşti.
Sunt câteva teme generale, care se repetă an de an, asigurându-le un rating chinuit, printre platourile încărcate ale telespectatorilor. Cred şi eu că e dificil să te baţi cu o pulpă de miel sau o oală de sarmale. Trebuie să te foloseşti de orice clişeu, pentru a-l determina pe om să ridice capul din farfuria unsuroasă şi să-ţi acorde câteva secunde de atenţie. Dacă mielul e bine făcut, s-ar putea să dispari în negura butonului “off”, ştiristule de doi lei.
Rahatul mediatic începe cu o săptămână înaintea sărbătorilor. Ne sunt prezentate zeci de ştiri cu tema românilor la cumpărături. Ca şi cum noi, pulimea de dincolo de sticlă, nu am şti că dacă vrem să umplem maţul trebuie să procurăm, în prealabil, nişte merinde, ştiriştii se străduiesc să ne ţină la curent cu densitatea populaţiei din marile magazine.
Vagoanele de clişee ne sunt servite însă după cele două momente-cheie ale sărbătorilor: slujba de Crăciun, respectiv slujba de Înviere. Ştirile de a doua zi dimineată debutează fulminant cu nişte buci. Mari. Dansante. Tremurânde. Aflăm cum s-a distrat tineretul patriei după ce a ieşi de la biserică. Bucile sunt la fel de roşii ca ouăle de pe masă. Au fost şi “ciocnite” de careva. Bucile, zic.
Apoi, e imperios necesar să pătrundem într-un apartament de bloc, probabil în cel al rudelor cameramanului, că nu văd cine şi-ar dori o echipă de filmare la masa de Paşte, pentru a vedea cum petrec românii sărbătorile. În fiecare an, ne este servit un circ de apartament, animat de feţe alcoolice şi gospodine hipopotamice.
Imediat după, apar pe sticlă cei mai proşti români care au făcut ochi pe aceste plaiuri: nehămisiţii. Sunt ăia care, an de an, îşi bat propriul record de spitalizare festivă. Cât de prost să fii să nu ştii când să te opreşti din mâncat? Cercopitec de prost?
De parcă nu am putea digera bucatele, trebuie neapărat să aflăm cum au petrecut politicienii sărbătorile. Ne sunt prezentaţi în bucătărie, la masă, prin ogradă, cu zâmbetele tâmpe la purtător. Şi ei s-au născut cândva, păcat că nu-i răstigneşte nimeni.
Obiceiuri ciudate de sărbători? Aceleaşi. În fiecare an, de Paşte, ne este servit, în premieră mondială, războiul cu artificii al localnicilor de pe insula Chios.
Totul culminează cu sms-urile “originale” pe care şi le-au expediat primatele.
Ştirile-au murit! Adevărat au murit!
