TVdece

… nu e bine sa aduci lapte de pasare la scoala ?

Ante scriptum: aseara a fost o seara in care ne-am ras pe noi insine. S-au mai ras pe ei insisi: Crivat, Groparu + doamna si KooKool + doamna. Ca un tot unitar, coplesit de tot, ne-am ras impreuna, pe noi insine, la show-ul Comedica. Numa’ atata zic, Nicu Bendea-i tata lor.

Unele mancaruri nu se pot manca in unele locuri. Adica, nu poti sa te duci cu sarmale la film, oricat de topit ai fi dupa ele. Cu siguranta, cei din jurul tau nu vor fi topiti dupa tine si te vei trezi ca la vei manca pe cealalta gaura. La fel, nu poti sa mananci o friptura la un meci de fotbal (nici nu cred ca mai e nevoie sa explic de ce). Nu se fac groaze si comedii din astea. Bine, asta in lumea celor care nu gandesc cu matu’. In lumea hulpavilor fanatici, orice e posibil.

Ne-am asezat aseara langa o fiinta de sex feminin, care, printre altele, radea ca muta si cand nu era de ras. La un moment dat, scoate muta o bucata mare de staniol cu ceva intransa. Normal, primul gand: “Ce pastele ma-sii o adus asta cu ea la un show de stand-up comedy?”. Muta hulpava fanatica a scos din staniol o bucata mare de prajitura, flescaita, tocanita, urata, asa, de nu-ti venea sa-ti prostituezi gura cu ea. Prajitura intr-o sala de cinema, da? Oare s-a dus sa o cace la teatru? Numa’ intreb.

Muta hulpava fanatica mi-a adus aminte de o colega de liceu. Era genu’ de colega ce nu prea avea ceva de aratat din punct de vedere fizic. Macar de avea… era salvata. Unde mai pui ca era usor, da’ usor, mai desteapta decat o nuca. Pe bune! Colega asta a mea isi aducea de mancare tot felul de chestii, care nu-si aveau locul intr-o sala de clasa (asa gandeam noi, cei care veneam cu pita cu salam si cas): ciorbe, fripturi, nebunii. Va dati seama ca s-a adunat ceva tensiune culinara. Unde mai pui ca era usor, da’ usor, mai desteapta decat o nuca (repetare intentionata, pentru a accentua ideea). Intr-una din zile, crestina a facut greseala fatala de a veni cu un desert special: lapte de pasare. Mno, un coleg de-al meu a sesizat o nisa ce merita exploatata. Profitand de lipsa colegei si de culoarea galbuie a preparatului, l-a innobilat cu o substanta organica la fel de galbuie. A amestecat putin cu un creion, pentru ca aroma dulce sa se combine cu lichidul iesit prin mataranga-i. Dupa ce a terminat, evident, ne-am ras pe noi insine.

A venit, a mancat si n-a schitat nimic:

“Ii bun?”

“Super, mami l-o facut.” (nu stia ca mami a omis ingredientul secret)

Acum, dupa multi ani de la acel episod, sper ca delicatesa nu a avut vreun efect secundar, ce s-a manifestat pe termen lung, si ca inca mai sufla.