Lucrând în domeniul comunicării, îmi place să observ cum reacţionează companiile în momentele limită, cum gestionează situaţiile de criză. Provocarea e şi mai mare în era 2.0, când o situaţie de criză poate apărea din senin şi trebuie să fii acolo ca să ştii cum să o gestionezi. Dacă mai eşti şi o companie controversată, misiunea e şi mai grea.
În ziua de azi, nu mai poţi să laşi destinul brandului tău la voia întâmplării, să-ţi baţi joc de clientul tău, să-i distrugi chitara şi să nu te aştepţi la repercusiuni. A meritat oare să nu ofere o despăgubire de 3.500 dolari, în schimbul scăderii cu 10% a acţiunilor United Airlines, la doar 4 zile după apariţia video-ului pe YouTube? Cu siguranţă, nu şi cred că şi-au învăţat lecţia.
Partea cea mai frumoasă a reţelelor sociale e că au determinat brandurile să caute noi modalităţi de a se apropia de consumator. Nu mai merge ca în trecut, trebuie să mă cucereşti în moduri în care nu-ţi imaginai niciodată că va trebui să mă cucereşti. Trebuie să fii acolo unde sunt şi eu, trebuie să-mi asculţi nevoile, trebuie să urmăreşti ce vorbesc despre tine, trebuie să-mi obsevi pasiunile şi trebuie să faci în aşa fel încât viitoarea ta campanie să ţină cont de nevoile mele, de ce vorbesc despre tine şi de pasiunile mele. Datorită reţelelor sociale, puterea e în mâinile noastre, ale consumatorilor!
Cum ştii unde sunt? Păi, de exemplu, în 2011, oamenii se joacă pe Facebook. Mult. Foarte mult. Tot felul de jocuri. Asta pentru că, în ultimii ani, am asistat la o explozie a social gaming-ului. E suficient să te uiţi peste nişte cifre şi să-ţi dai seama de amploarea fenomenului. E o nişă pe care, dacă gândeşti strategic, o poţi exploata. Mai ales dacă eşti o companie controversată.
Oraşul Minier este un astfel de exemplu. Un exemplu de pătrundere în noul univers al oamenilor. Este primul joc pentru Facebook de acest gen şi complexitate făcut în totalitate în România şi îşi propune să arate impactul pozitiv pe care mineritul îl are asupra dezvoltării unei comunităţi. Nu prin conferinţe de presă, nu prin dezbateri sforăitoare, nu prin comunicate kilometrice, ci prin adaptarea la noul stil de viaţă al oamenilor.
Arată cam aşa…
… şi se joacă foarte simplu. Îţi alegi un nume de oraş şi începi să îl dezvolţi: construieşti case, utilităţi (drumuri şi clădiri publice) şi mine, sursa principală de venit, cu scopul de a dezvolta cel mai puternic oraş minier. Pentru a progresa în joc, trebuie să creşti numărul populaţiei prin construcţia de case şi clădiri (secţiunea Locuinţe), să creezi locuri de muncă (secţiunile Minerit şi Utilităţi) şi să ridici clădiri publice, pentru a asigura bunăstarea locuitorilor tăi. Odată ce ai extras minereurile (aur, argint şi piatră), acestea pot fi convertite la bursă, obţinându-se astfel bani pentru dezvoltarea oraşului.
Din punctul meu de vedere, este un shift în comunicare foarte bine venit pentru companie, o altfel de apropiere şi de explicare a proiectului. Dacă va avea succes sau nu, rămâne de văzut, mie unul îmi place ideea. Şi Floricăi, care a început deja să joace.
Fix acum zece ani, lucram la Glasul Maramureşului din Baia Mare. Eram redactor-şef al paginii de tineret, proaspăt numită după plecarea lui Mihai Morar la facultate, la Bucureşti. Da, acel Mihai Morar 
Fix acum zece ani, eram cu fotograful ziarului în backstage la concertele organizate cu ocazia Sărbătorii Castanelor.
Fix acum zece ani, înarmată cu un reportofon, legitimaţia de presă şi foarte mult tupeu, vânam artiştii pentru exclusivităţi. Atunci am descoperit că vedetele sunt mult mai mici decât ni se par nouă la televizor, că şi lor le frig, ca nouă, muritorilor, şi că imaginea de “bad boy” sau divă nu are nimic de-a face cu ceea ce sunt ei în realitate. Sigur, nu în cazul tuturor.
La Toamna Orădeană, am avut ocazia să stau din nou în backstage. De data asta, fără reportofon, fără grija că “pierd materialul” şi cu un sentiment dulce-amărui. Bine, jurnalistul din mine a vrut totuşi să facă ceva mai special, aşa că am realizat nişte interviuri despre social media cu Şuie Paparude şi Trupa Veche
Din când în când, m-am retras puţin în spate, pentru a avea o privire de ansamblu. Bloggeri şi trupe dansau în backstage. Unii se pregăteau să intre pe scenă, cei care ieşeau îi susţineau pe ceilalţi. Fără invidii sau fiţe de superstaruri, ci oameni profesionişti, care au venit să-şi facă treaba. Jos pălăria!
În 2011, un director de festival a luat decizia de a da acreditări bloggerilor, de a paria pe social media şi a lăsa departamentul online pe mâna unie fetiţe muncitoare. La Baia Mare, Sărbătoarea Castanelor (da, vedeţi bine, e un site pe care au pus nişte castane, un cârnaţ de program după şi cam atât) e promovată doar prin afişe şi în ziarele locale. Să spun că sunt tristă, ar fi prea puţin. La Baia Mare, există o comunitate de bloggeri destul de închegată, care ar putea face minuni pentru sărbătoarea oraşului lor. Pentru că Toamna Orădeană a demonstrat, la a 20-a ediţie, că se poate reinventa prin social media.
Am fost în backstage la Toamna Orădeană. La anul, voi face tot posibilul să fim cât mai mulţi în backstage la Sărbătoarea Castanelor.
De cum am ajuns la Toamna Orădeană, am şi intrat în pită, unde pită înseamnă stat în backstage la concerte. Şi dacă tot avem oportunitatea asta, am zis să profităm la maxim de ea şi să vă oferim materiale mai speciale.
Am stat de vorbă aseară, împreună cu Nebuloasa, cu cei de la Şuie Paparude. Despre ce altceva decât social media?
Interviu Suie Paparude Toamna Oradeana 2011
Vezi mai multe video din evenimente
Încă ceva, am fost pe scenă cu ei:
