Între boşorogul bogat şi fătuca ce stă cu el din dragoste

“Dragă, mă gândeam că de ziua ta să închiriem un yacht şi să ne oprim în toate porturile Europei, iar în fiecare să dau câte o petrecere pentru tine, gogoşica mea”, îi spuse el, în timp ce lăsă o dâră de salivă pe capot.

“Mda… simţeam că nu mai ţii la mine. O ţară nu merit eu??? ‘te-n gât de bălos, ca tine găsesc o mie!”, răspunse ea, în timp ce se ştergea la gură, după ce tocmai a încercat să i-o scoale, fără vreo reuşită.

Între partenerii de afaceri

“Data viitoare faci tu cinste cu Liechtensteinul, asta dacă ştii ce-i bine pentru tine…”

Între două tinere respectabile, care stau cu bărbaţi bogaţi, evident, din dragoste

“Fată, ai auzit-o pe ultima?”

“Nu, fată, zii, că mă ud aici toată de curiozitate!”

“Cică poţi să închiriezi o ţară, fată. Nu ştiu cum îi zice, fată, ceva cu Lişintain, da’ e o ţară, fată! Al meu e deja pe lista de aşteptare.”

“Şi ce-i, fată, îmi scoţi ochii? Tot timpul ai fost o japiţă care s-a dat mare cu ce primeşte de la bărbaţi, de parcă numa’ tu ştii da din pizdă. Hai sictir, bagaboanto!”

După ce s-au despărţit, l-a şi sunat pe “al ei”:

“Mie să-mi închiriezi o ţară, că nu-s io mai prejos decât toate curvele!”

În mintea unui român obişnuit

“Las’, că de câştig la loto, mi-oi închiria şi io o ţară…”

Sunt curios, dacă am urma modelul, oare ar vrea cineva să închirieze România?

În 2010, trebuie să mergi la Mamaia, să stai pe baldachine, să bei doar şampanie, să porţi şlipi de marcă şi să ai 3 tone de fond de ten pe cur. Păi ce, poţi să te duci pe Mamaia fără să fii deja bronzat la solar? Sacrilegiu! Trebuie să ai o faţă dezgustată, plictisită şi scârbită. Telefonul şi cheile de la jip sunt încă la mare căutare, deci trebuie menţinute cât mai aproape.

Sunt convinsă însă că, în sufleţelele lor bogate şi fiţoase, toţi ăştia suferă ca nişte câini. Mulţi dintre ei au crescut în sate precum Câţcău, Lăpuşel sau Mărişel. În aceste aşezări rurale beneficiau de maxim un lac, unde se scăldau după activitatea desfăşurată la fân, cartofi şi alte munci agricole, împreună cu ceilalţi copii din sat. Ce animatoare, ce muzică buddha bar, ce apă evian! Dar, ce fain era!

Alţii provin din oraşe mici de provinicie, unde se mergea cu tot blocul la ştrand. Şi se stătea pe rogojină, se mânca pachetul de acasă (pâine cu margarină, salam şi roşie), se sărea bombă în apă, se mânca îngheţată la vafă şi seminţe. Nu conta care câţi bani are, al cui fiu sau fiică e, exista doar un scop comun: băieţii să arunce fetele în apă, iar ele să ţipe ca din gură de şarpe, că vai, ce răi sunt băieţii.

Plăcerile astea simple nu le mai veţi avea niciodată, pentru că nu sunt de vânzăre, îneca-v-aţi cu Dom Perignon, în timp ce noi, restul, mâncăm mici, stăm pe pătură, şi ne jucăm cu mingea în apă

Da’ nuuu, noi ne-am preapizdoşit: “Cum să le dăm chiftele? Ne-or bârfi pe la toate colţurile”. Punem pe masă bruschete , gorgonzola, salată caprese, creveţi şi alte cele ce fură ochii, să vadă oamenii că n-o ducem chiar aşa rău. Sigur, facem foame o lună după un asemenea dezmăţ, da’ asta n-are importanţă.

Daţi-mi chifteaua înapoi!