Gândiţi-vă cam ce reacţii interne se petrec în organismul unui om care trece printr-o astfel de metamorfoză. Greu, greu tare. Al dracu’ de dificil să schimbi blidul ciobit cu vesela din porţelan, hârtia igienică 1 strat (spaima degetelor) cu suluri ce-ţi transformă curul într-o oază de aloe vera. E o trecere atât de bruscă, încât creştinii ajung să creadă că toată viaţa au trăit aşa, gaura din panatalonii copilăriei lor fiind, probabil, provocată de un cristal din ăla… ăăă… cum îi zice? Aaa, da, Ceaikovski! Ăştia-s oamenii care s-au trezit cu bani peste noapte şi nu ştiu care-i treaba cu ei. Ăştia-s aroganţii fasolangii.
Ei sunt omuleţii care te privesc dispreţuitor la casă, deoarece plătesc cu cardul, în timp ce tu, sărăntocu’ dracului, plăteşti cu banu’ jos. Chiar dacă plata cu cardul nu mai e demult o mare şmecherie. Ei sunt indivizii care îşi beau cafelele prin benzinării, şi se uită cu scârbă la tine, ruptu’-n cur, cumpărător de apă de la robinet. Ei sunt cercopitecii pe care îi jenează eticheta.
Mă gândesc şi eu că nu le e uşor. Numai ei ştiu ce e în sufleţelul lor de fasolangii, nevoiţi să schimbe brusc statutul. E ca şi cum ai scoate un porc din coteţ, l-ai spăla bine, l-ai duce la un salon de înfrumuseţare porcesc (nu m-ar mira să existe), ai pune un designer celebru să îi croiască nişte haine unicat şi apoi l-ai pune din nou în cocină. Oare va grohăi?
Cam astfel de lighioane împart oxigenul cu noi. Însă, cel mai mult mă bucur că, în contextul actual, mulţi dintre ei se întorc la blidul de fasole.