Ca orice romani strangatori, am adunat niste maruntis intr-un fel de recipient (o inimioara, asa, de fetite). Incepand sa dea p-afara, ne-am gandit noi ca ar fi fain sa-l valorificam si, cu un drum, sa facem si un bine vanzatoarei de la magazinul din colt, care e mereu in criza de marunti.
Zis si facut. Lista de cumparaturi: un pachet de samanta, un Cola, la doi jumate, si un pachet de tigari (cred ca v-ati dat seama, pana acum, ca maruntisul nu era deloc putin; as putea spune chiar ca era mult).
(aici ar trebui sa vina niste evenimente prea putin interesante, cum ar fi drumul pana la magazin, selectarea produselor de pe raft… poate ne-a si latrat un caine pe drum… oricum, chestii mult sub demnitatea unei postari respectabile)
Eu: “Am dori sa platim in foarte multi marunti. Nu cred ca e o problema, nu? Ba dimpotriva, cred”
Vanzatoare (in caldurile menopauzei, dupa umila mea parere): “Ba e problema! Ca n-avem ce face cu ei. Tocmai ne-a platit unu’ un milion in monezi.
Eu: “Si eu ce vina am? Maruntii mei or fi mai prost imbracati decat maruntii aluia?”
Vanzatoare: “N-aveti nicio vina, numa’ ca nu ii iau. Veniti maine si ii schimb”
Eu (dand in fierbere, da’ pastrand aparentele exterioare, pentru ca una dintre cele mai grele lupte, poate chiar mai dura decat cea cu sindromul premenstrual, e cea cu caldurile de la menopauza): “Bine. Noroc ca am luat si niste bancnote la mine. Dar, data viitoare cand vreti sa imi dati o guma rest, pe motiv ca n-aveti marunti, sa stiti ca nu v-o iau” (aceasta ultima fraza a adus-o si pe incalzita la punctul de fierbere)
(a urmat un fel de porcaiala domneasca, in sensul ca nu ne-am chiar injurat, da’ a fost un schimb de replici incins, sub demnitatea unei postari respectabile)
Pana la urma, eu am plecat fericit ca am mai bifat o rafuiala cu o vanzatoare si ea a ramas dezamagita de tineretul din ziua de azi. Data viitoare, o pun sa-mi crape toata samanta si sa-mi dea samburii.
Maruntii mei nu-s mai prost imbracati!