Posturi marcate ‘sechele’

Aş vrea să vă imaginaţi că acest articol pute a ou fiert

Unul dintre preparatele culinare, atent selecţionate, pe care mi le punea mama la şcoală, era pâinea cu unt, ou fiert, ras sau tăiat, şi castravete murat. Atent selecţionate pentru că nu putea să-mi pună orice, de mic fiind un fiţos culinar, sigur, prin concursul alor mei, mai ales al bunicii, care dacă nu-mi convenea ce era de mâncare, îmi făcea repede altceva. Foarte convenabil pentru un copil, dar dezastruos pentru un matur, universul meu culinar fiind extrem, dar extrem de restrâns. Vorba Floricăi, în caz de război, nu voi muri pe front, ci de foame.

Problema e că oul fiert pute. Rău. Şi nu simţi doar tu că pute, ci şi cei din jur. Pute rău de tot. De obicei, mâncam în curtea şcolii, unde ne aeriseam cu toţii în pauze şi unde mirosul se dispersa. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ziua respectivă de am luat decizia, foarte proastă, de a mânca în clasă. Ghiciţi ce aveam de mâncare! Acum, imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un copil de-a patra ca o clasă întreagă să urle în gura mare: “Ce miroase aici? De unde vine? De la el!!! Hahaha, ce miroase, hahaha! A făcut pe el, hahaha” Degeaba am încercat să le explic că e de la mâncare, răul era deja făcut. Nu mi-am mai dus niciodată pâine cu ou fiert la şcoală şi o resping chiar şi acum, pentru că atunci când simt mirosul, retrăiesc acele clipe groaznice. Încă o mâncare tăiată de pe lista şi aşa restrânsă. Şi, Doamne, ce bună e pita cu unt, ou fiert şi castraveţi muraţi!

Sechelele au rămas. Şi ştiţi ce mai pute înfiorător, dar e extrem de bun? Murăturile la butoi: varză, conopidă, gogonele. De fiecare dată când aduc un borcănel cu mine la job, îmi tremură mânca când îl desfac. Dar la astea nu voi renunţa niciodată!

Vă invit, aşadar, să-mi mirosiţi murăturile!

Alcoolul în cuplu

Ar fi derizoriu să dau explicaţii unui comportament cât se poate de evident: unora le place sticla. Nu mă refer la alcoolici, ci la cei care se întrebuinţează de diferite lichide pentru a atinge nişte stări plăcute, cumva. Sunt cei care apreciază un gât de pălincă zdravănă, cei care, cum se crapă de vară, dau iama la terase, cei care beau acasă, înainte de a merge în club, pentru că e mai ieftin, cei care ştiu că whisky-ul cu energizant e o porcărie sau cei care golesc sticlele de vin contra cronometru.

Vine o vreme când aceşti oameni se aşază la relaţia lor. Cunosc o fătucă, se plac, se împreunează, se mută împreună. Aici intervine problema alcoolului. Se disting două atitudini:

“Dacă el se simte bine, eu n-am nicio treabă”

E poziţia femeii degajate. Ea consumă foarte rar, vecin cu deloc, da’ nu vede nicio problemă în faptul că cel căruia îi spune “iubit” se mai ameţeşte din când în când. Ştie foarte bine ce poamă are acasă, cât poate duce, cum se manifestă, nu a făcut-o foarte des de ruşine, aşa că îl lasă în plata domnului să se distreze.

Avantaje: un bărbat fără lesă la alcool e un bărbat recunoscător. Şi când un bărbat e recunoscător, ea are orgasm şi multe alte avantaje.

Dezavantaje: bazându-se pe încrederea ei, e posibil ca masculul să se facă, la un moment dat, atât de praf, încât cuplul să nu mai poată ieşi în societate, un timp, de ruşine.

Nu suport să-l văd beat”

Asta e chitroasă rău. Poate are sechele din copilărie – tată beţiv. Sau poate ascultă cu sfinţenie de sfatul mă-sii: “Mie să nu-mi aduci în casă pe unu’ care bea” Ori poate s-a îmbătat odată atât de tare, cu tot răul aferent, încât nu mai vrea să audă de alcool. Oricare dintre variante ar fi, cert e că se răzbună pe nefericitul care îi e vecin de pat. Proastă strategie. Mai ales dacă lui îi place să petreacă şi nu pune piciorul în prag:

“Auzi, io-ţi număr ţie cremele? Nici tu să nu-mi numeri berile!”

“Eu nu mă îmbăt de la creme!”

“Nici eu!”

Avantaje: nu-s

Dezavantaje: multe (de exemplu: ea rămâne cu mă-sa)

Fetelor, relaxaţi-vă! Tot voi sunteţi lumina la ochii din capul lui.