Posturi marcate ‘saracie’

Bătrânul şi gunoiul

batran 768x1024 Bătrânul şi gunoiul

Legenda spune că, odată, un om nu şi-a dus gunoiul o vară întreagă şi a murit asfixiat. De atunci, lumea a conştientizat că gunoiul trebuie dus mai des vara, pentru că se împute mai repede. Asta am făcut şi eu dimineaţă, operaţiune pe care, de obicei, o efectuează masculul casei, că doar de aia e bărbat – să ducă gunoiul. Noroc că nu mai e la modă să baţi covoare!

Ajuns la ghenă, am constatat prezenţa maşinii de gunoi, cu gunoierii aferenţi, fapt ce m-a pus în faţa unei trileme: pun gunoiul direct în maşină? îl dau gunoierilor? îl pun în ghenă? M-am apropiat timid, iar unul dintre ei mi-a spus:

“Pune-l aci, că-l rezolvăm noi!”

Când mi-am ridicat privirea, l-am văzut pe bătrânul din poză (că e bătrân, chiar dacă nu se distinge). Privea descumpănit cum gunoierii îşi fac treaba. Tristeţea şi dezamăgirea i se citeau pe faţă. Unul dintre gunoieri i-a spus:

“Târziu te-ai trezit!”

Atunci am înţeles, întârziase la “muncă”. L-am privit, m-a privit şi nu l-am mai putut privi. Mi-a spus din ochi: “vezi-ţi de drum, n-am nevoie de mila ta…” Am făcut câţiva paşi,  m-am întors, am făcut poza şi mi-am continuat drumul spre muncă, cu gândul să nu întârzii. Am ajuns la timp.

Taguri: , ,
Postat in Zicu | 4 Comentarii »

Pită cu unsoare

Ionuţ s-a născut într-o familie săracă (nu ştiu de ce mi-a venit numele ăsta, da’ mi se pare potrivit pentru un copil născut într-o familie săracă, fără să-l consider reprezentativ pentru aşa ceva). Neavând după ce bea apă, copilăria lui Ionuţ a avut o singură coordonată: pita cu unsoare. Bine, erau atât de săraci, încât şi unsoarea avea o provenienţă dubioasă. Practic, bietu’ Ionuţ nu ştia ce căcat mănâncă sau dacă mănâncă căcat. Sigur una dintre ele.

Obişnuindu-se cu stilul ăsta de viaţă, asta dacă-l putem denumi stil, pe Ionuţ nu-l deranja că băga toată ziua în el aceeaşi untură, schimbându-se doar pita. Organismul lui s-a obişnuit atât de tare, că din coşuri îi ieşea untură. Da’ Ionuţ tot modest şi la locul lui a rămas, nu de alta, da’ n-avea încotro, că era sărac de şi oamenii săraci râdeau de familia lui, aşa sărac era. Săracu’ de el.

A venit însă un moment în care sărăcia l-a marcat pe viaţă. Momentul în care părinţii şi-au rupt de la gură şi l-au trimis la şcoală. Acuma, ce să-i pună la băiat de mâncare? Normal, pită cu untură! În fiecare zi, Ionuţ se uita cu jind la ceilalţi copii, care veneau cu sendvişuri de pe altă planetă: fel de fel de mezeluri, legume, sosuri, maglavaisuri. El, pită cu untură. Ionuţ era distrus. Efectiv nu mai rezista presiunii pe care balele o exercitau asupra existenţei sale. Şi atunci a luat decizia să se vândă pe mâncare! O temă făcută, un sendviş. (se ştie că cei născuţi în familiile sărace trag mai tare la învăţătură, că n-au încotro)

A ţinut-o aşa până la terminarea liceului, o picătură de untură nemaiajungând pe papilele sale gustative. Era cel mai gras din familia lui, care, bineînţeles, a rămas tot săracă. Problema e că, după atâta timp de prostituţie culinară, lui Ionuţ a început să-i placă să se vândă. Şi a continuat să o facă.

Dacă îl întâlneşti azi, e bronzat, pensat, epilat, plin de muşchi şi îmbrăcat bine. Are chiar şi un motor!

Şi uite-aşa se naşte un gigolo.

Taguri: , , ,
Postat in Zicu | 8 Comentarii »

Sucul “domnesc”

După ce ai băgat în tine hectolitri de suc mai ieftin decât o hârtie igienică foarte ieftină, după ce ai bifat jdemii de iritaţii de la fel de fel de poşirci colorate chimic şi chiar după ce ţi s-a acrit de mizeria ce curge la robinet, te-ai hotărât să îţi iei şi tu o sticlă de suc din ăla care udă doar gâtlejuri baştane. Până la urmă, ce paştele mă-sii, tragi degeaba la jug? Nu meriţi şi tu câţiva stropi de lichid interzis? Chiar atât de oropsit să fii încât să bei doar suc sub brandul Kaufland? Eee, până când?

Şi te duci la super/hyper/giga/calealactee market. Ajuns în zona băuturilor, treci mândru pe lângă rafturile cu sucuri ieftine. Ştii bine că nu eşti acolo pentru ele şi le arunci o privire superioară, garnisită cu nişte scârbă, celor care se vor delecta cu suc la doi litri cu doi lei. Gândeşti: “Ceapa voastră de fomişti. Io azi cumpăr suc domnesc!”

Dintr-o dată, un paradis cromatic şi papilo gustativ se aşterne la picioarele tale. Zecile de ambalaje viu colorate încep să se joace cu ochii tăi şi simţi deja pe gât gustul dulce al lichidului bogaţilor. Ai ajuns la raionul de sucuri scumpe! Şi te pui pe ales, pentru că nu vei lua decât o singură sticlă, doar nu-ţi permiţi mai multe. Şi te uiţi precum curca-n lemne: portocale roşii de sicilia, nectar de piersici cu fructul pasiunii, suc de maracuya cu avocado şi aloe vera, suc de fructe de pădure 400% natural, nectar de căpşuni şi banane altoit cu muguri de brad şi extract de nucă de cocos, suc de palmier cu aromă exotico-mediteraneeană plus încă alte zeci de combinaţii. Eşti complet debusolat. Dacă iei portocale roşii de sicilia şi e mai bun ăla de palmier? Şi chiar dacă iei din ăla de palmier, poate nu e la fel de natural ca cel de fructe de pădure 400% natural. Ce să faci? Cum să alegi? Nu e doar un simplu suc, e SUCUL!

După ce ţi-ai pierdut mai mult de o oră printre chestii ude pentru snobi, te mai uiţi o dată la ele, te lingi pe buze, te mai uiţi o dată, tragi o înjurătură sănătoasă şi te duci la raionul săracilor să cumperi suc de mere la patru litri. Anormal de verde. La promoţie! 3 lei!

“Bun a fi şi ăsta, că doar n-am murit până acum de la el. Sigur nu-s mai cu moţ alea scumpe. N-au cum să fie… Futu-i în gură de bogaţi!”

Taguri: , , , ,
Postat in Zicu | 3 Comentarii »

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… e rusinos sa cumperi cateva sute de grame de mezel?

Mai sunt doua zile pana la salar si mai ai 20 de lei in pusculita. Ce faci?

Pai, cumperi o pita, o margarina mica si o suta, doua sute de grame de parizer taranesc, ca ala e mai ieftin, si de restul banilor, logic, tigari. Daca te invarti bine, poate iti mai ajunge chiar si de o bere low cost.

Problema intervine la cele cateva sute de grame de mezel pe care le cumperi. Generatia noastra, 20-30 de ani, nu are nici cea mai mica problema in a cumpara chiar si 150 de grame de sunca afumata. Baiu’ e cu aia mai batrani, care sar peste 40 de ani. Oamenii astia is programati genetic sa le fie jena ca isi cumpara asa putin. Ati observat cat de timid cer cate 150 grame de parizer? Transpira, tatoneaza vitrina cu mezeluri cinci minute bune inainte sa zica ce vor. Si cand, intr-un final, isi iau inima in dinti, vanzatoarea “ii ajuta” si mai mult, trantindu-le privirea aia de: “bah, saracule, numa’ atat?!”.

Normal ca omu’ incepe sa isi caute scuze: “Iau asa putin, cat sa mananc acum”, “E pentru dimineata, la sandwish” sau, lovitura de gratie, “Reteta de pui la cuptor cu masline necesita un toping extra de salam, sa ung puiu’ cu el, stiti?”. Vanzatoarei nu ii pasa, nu pricepe, nu stie.

Eu, ca militanta a miscarii “o zi fara carnita, e o zi pierduta”, as dori sa ii asigur pe toti cei care cumpara orice mezel, in cantitati mici, ca, de fiecare data cand ne vom intalni la rand, au in mine un frate, o sora, un camarad, un prieten adevarat, care nu se va gandi nici macar o data, daramite de doua ori, inainte de a i se adresa suav vanzatoarei: “Bine ca tu, din salaru’ tau de Dumnezo’, manci numa’ jambon la kilogram. Da-i, tu femeie, la crestina asta feliile de salam si da-ne pace!”.

Amin.

De ce…

Taguri: , , , , , , , ,
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 1 Comentariu »