Posturi marcate ‘romania’

Anu’ şi brandu’

Ăsta ar trebui să fie sloganul României. Suntem ţara unde noţiunea de “brand” înseamnă nişte cuvinte şi e schimbată precum chiloţii de Kaufland. Dacă anul trecut a fost inepţia de “Land of choice”, anul ăsta e borala de “Explore the Carpathian garden”. Nu o să mă apuc să analizez mizeria, pe care s-au şi se vor irosi nişte bănuţi, ci vă voi spune o povestioară relevantă, atât pentru ideea de branding, cât şi pentru ideea de ţară numită România:

Un hamster şi un şobolan stăteau la poveşti lângă o bucată de caşcaval, discutând despre condiţia rozătoarelor:

- Măi hamstere, zice şobolanul, nu ştiu cum se face că pe tine oamenii te îndrăgesc, te iau în casele lor, îşi lasă copiii să se joace cu tine, în timp ce pe mine încearcă să mă otrăvească şi mă fugăresc cu pietre. Practic, amândoi suntem nişte rozătoare…

- Vezi tu, zice hamsterul, asta e o problemă de branding…

Hamsterul e orice ţară sănătoasă la minte de pe planeta asta, în timp ce şobolanul simbolizează mândra noastră ţărişoară.

Te-ai întrebat vreodată de ce…

… mai angajăm specialişti, când oricum facem cum ne taie căpăţâna?

Se spune că românul se pricepe la fotbal şi că excelează la capitolul politică.

Pe lângă aceste două domenii, românul se mai pricepe la. Dacă iei orice cetăţean random de pe stradă, cu siguranţă că ştie să prepare cele mai rafinate mâncăruri din lume, să producă cel mai sigur program antivirus, şi are o teorie excelentă (dacă nu chiar cea mai excelentă!) despre îngrijirea florilor în seră. Asta ca să nu mai vorbim de cât de buni designeri, marketeri, stylişti şi antreprenori online suntem.

Românu’ despre care vreau să vă povestesc şi-a construit de curând o casă. Şi-a angajat omul arhitect, care să îi pună pe foaie casa visurilor. Că aşa e românu’, dacă nu are în viaţa asta o casă şi o maşină, se simte emo. Viaţa noastră, a românilor de pretutindeni, se măsoară în verbul “a avea”.

Toate bune şi frumoasa, arhitectul a terminat schiţele, clientul a fost extaziat, muncitorii au început să producă minunea. Cum casa era aproape de final, arhitectul s-a dus în vizită, să îşi vadă opera materializată. Să-i pice faţa: casa nu mai avea scară interioară, pereţii care făceau legătura dintre baie şi bucătărie erau sparţi şi, în loc de parchetul special adus de la Paris, în living trona o kitschoasă marmură verzui-căcătoare.

Cu ochii ieşiţi din orbite, cu mustaţa tremurândă şi cu degetul îngheţat pe butonul de “Dial” al telefonului, arhitectul se uita total tâmpit la muncitori:

“Aşa o vrut domnu’, s-o răzgândit în ultima clipă…”

De ce…

O zi din viaţa unui interlop

Se crapă de ziuă. Grigore (zis Dop de plută) deschide, cu greu, pleoapele pline de celulită. Îşi rostogoleşte, cumva, trupul puhav jos din pat şi îşi croieşte drum prin troienele de firmituri, amestecate cu “mărunţiş”, de pe jos. Văzându-şi faţa grohăitoare în oglindă, constată că doctorul, pe care l-a ameninţat cu moartea dacă nu-l operează, a făcut o treabă chiar bună. Exceptând trăsăturile grohăitoare, care nu pot fi extirpate de niciun chirurg plastician, poate spune că e un fel de George Clooney al clanului său. Rânjeşte şi scuipă bicarbonatul cu care şi-a lustruit dinţii.

În timp ce papara cu slană îi gâdilă papilele gustative, îl sună pe locotenentul său, să verifice stadiul “combinaţiilor”:

“Să trăiţi, şefu’!”

“Lasă gargara şi scuipă raportul”

“11.000 din taxe de protecţie, 5.000 de la curve, 7.500 au şmenuit băieţii, 1 mort şi 3 răniţi”

“Cam mulţi răniţi şi cam puţini morţi, bă, lepră”

“Se rezolvă, şefu’!”

Prânzul îl găseşte pe Dop de plută la tribunal. A fost citat ca martor (doar ca martor!) într-un proces. Gazele pe care le-a scos, atât pe gură, cât şi pe cur, din el, în sala de judecată, sunt sugestive pentru relaţia dintre Dop de plută şi justiţie. Dă fix o beşină pe ea.

Spre după masă, Dop de plută a făcut o vizită la una dintre fabricile sale de alcool. S-a plimbat ostentativ, cu un pahar de whisky în mână, printre muncitori, în timp ce aceştia ambalau poşirca ilegală care va ajunge în ficaţii săracilor României. L-a bătut pe unul dintre ei până l-a lăsat lat. A tras o duşcă pe ascuns.

Scufundat în fotoliul din piele de ornitorinc, Dop de plută se uită la ştirile de seară: “Grigore, zis Dop de plută, a fost pus sub urmărire penală. Acuzaţiile care i se aduc…”

Dop de plută formează, furios, un număr: “Procuroare, ce-am discutat noi?”

Adoarme, în fotoliu, grohăind pe râtul odios.

PS: Dop de plută e un cetăţean ca oricare altul. El ştie că e interlop, mă-sa ştie că e interlop, autorităţile ştiu că e interlop, toată lumea ştie că e interlop şi atât. Poate, foarte bine, să fie numit cetăţean de onoare al oraşului. Nimănui nu i-ar păsa.

H2(r)O

apa

Românisme pe pită

Am iniţiat pe twitter hashtag-ul #cliseeromanesti.

Putem spune că am declanşat Jihad-ul. Din spatele computerelor la care prestează, românaşii au început să scoată din ei. Şi, Doamne, multe au avut de scos: plase de rafie, bibelouri, mileuri, balcoane ticsite cu balast, supe de pui, “merge aşa”-uri, şi tot ce le-a mai trecut prin capul lor de românaşi, ţucă-i tata. Fără să se gândească prea mult, fără greţuri sau alte stări, fiecare a scotocit prin conştiinţa lui de român şi a scos la iveală adevărate perle naţionale. Rezultatul? Un soi de radiografie a poporului român. Cu bune, cu rele (mă hazardez să afirm că cele mai multe sunt rele). Unele sunt moştenite din generaţie în generaţie, altele sunt bine imprimate în codul nostru genetic şi ies la iveală în viaţa de zi cu zi. Cert e că sunt înfiorător de multe şi, unele, îngrijorător de odioase.

Nu ştiu dacă e de râs sau de plâns. Cu siguranţă că prima reacţie pe care o ai când scrollezi prin marea de românisme zămislite este amuzamentul. Apoi, stai să te gândeşti şi îţi dai seama: “Stai puţin, şi eu am folosit de foarte multe ori chestia asta”. Bine ai venit în clubul nostru, al românilor! E ţara salatei de boeuf şi a şniţelelor, ţara bacşişului, ţara lanţului de aur purtat peste bluză, ţara ghiululilor, ţara lui “bre”, “tu fată”, “prietene”. E ţara lui “pula mea” (unul dintre clişeele identificate şi promovate puternic).

Sunt chestii care ne definesc ca popor şi de care, probabil, nu vom scăpa niciodată. Stau pitite în adâncul conştiinţei noastre şi ies la iveală când nici nu ne aşteptăm. Izvorăsc din noi, din părinţii, bunicii noştri, vor izbucni, ca un geyser, din copiii pe care îi vom avea.

La finalul zilei, nu putem decât să punem capul pe pernă şi, după “Tatăl nostru”, să ne spunem în gând: “Ăştia suntem…”

PS: Oare cum arată #cliseeitaliene, #cliseeenglezeşti sau #clişeeportugheze?

LE: Da, ne lăudăm. Nu orice hashtag ajunge primul pe twitter în România.

topclisee2

Sa traiesti, romane!

Astia de la Doncafe si-au ales gresit mesajul. Astea sunt adevaratele romixuri.

romix

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… romanul se pricepe la ?

Fotbal si politica, ati fi tentati sa ziceti. As extinde aceasta expresie si as spune ca romanul se pricepe la fotbal, politica si la tot. Suntem o natie de priceputi. Cu argumente sau fara, suntem in stare sa ne dam cu parerea despre orice misca in jurul nostru. Pana la urma, nu ne costa nimic. Cu ce deranjam daca aruncam si noi un punct de vedere intr-o conversatie si ii facem pe cei din jur sa creada ca noi suntem cei care au deschis robinetul prin care curge Dunarea.

Transformarea datului cu parerea in sport national a inceput cu cele doua domenii: fotbalul si politica. Orice cartierist nespalat, cu camasa in carouri si cu mainile manjite de bataile aplicate nevestei, poate sa te conviga ca antrenorul nu a ales cea mai buna formula de joc, dupa cum orice satean imbibat in alcool si duhnind a babe molestate poate sa se bage intr-o discutie legata de doctrine politice.

Si daca ne opream aici.

Vor exista prieteni care vor cunoaste motivul exact pentru care te-a parasit iubita, chiar daca singura relatie stabila pe care au avut-o a fost cu o scorbura, in copilarie.

Veti gasi romanasi atotstiutori care vor fi convinsi ca se pricep mult mai bine ca tine la domeniul in care activezi si iti vor da sfaturi menite sa te ajute in cariera. Asta in conditiile in care singurul job stabil pe care l-au avut a fost acela de expert pe probleme de bloc.

In orice loc ai ateriza in ziua de azi, cu siguranta va exista un imbacsit care a identificat cauzele reale ale crizei financiare. Bineinteles ca va tine sa ti le impartaseasca. Iti vei da seama rapid ca criza de afara este fix pula pe langa criza interioara a unui dadator cu parerea.

La orice petrecere te-ai duce, va exista un guru al alcoolului care va cunoaste o combinatie de bauturi menita sa te “bage sub masa”. Cu toate astea, el este constient ca singura tarie pe care a ingurgitat-o a fost maglavaisul ce-i venea pe cordonul ombilical in viata intrauterina.

Vei intalni la tot pasul preapizdosi care stiu ce se poarta. Trupusoarele lor fiind strabatute de sange nobil de designer vestimentar, vor considera de cuviinta sa te sfatuiasca. (ei fiind imbracati intr-o camasa ce aduce a fata de masa, cu o basca vomata pe cap, cu blugi conici, de vaduv combinator, si cu ochelari de soare cum purta tata.)

Ar trebui ca tara noastra sa iasa dracului din anonimat si sa se remarce pe plan mondial prin ceva. Un guvern format dintr-un singur minister, cel al Datului cu parerea pe probleme, ar fi cartea castigatoare.

Sa ne unim, romani ! Sa aratam lumii ca ne pricepem la !

De ce…

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… romanii au talentul de a gasi intrebuintari noi pentru orice, diametral opuse de motivul pentru care “orice” a aparut pe lume ?

Cred ca putem numara pe degetele unui om ciung lucrurile pe care romanul le foloseste numai si numai in scopul pentru care au fost proiectate.

Studiu de caz: balconul/depozit de cacaturi.

Balcoane de greci, in care acestia se relaxeaza, se bronzeaza sau se sexeaza.

balcon-2

Balcon de roman.

balcon

De ce…