Cu siguranţă ştiţi cum arată, dar mai ales cum sună nişte plescăitori. Credeţi-mă pe cuvânt, ştiţi! I-aţi văzut, dar mai ales i-aţi auzit deseori. Îi ştiţi, vă zic eu, că doar nu cred că-s singurul detector de plescăitori de pe planetă. Şi dacă mă gândesc de câte ori v-au enervat, de v-a venit să-i trimiteţi la podea sau să-i legaţi de calorifer. Aiii, că vă şi simt nervii. Ce mai, nu îi suportaţi şi asta mă face să mă simt bine.
În altă ordine de idei, dacă tot veni vorba, ca să schimbăm placa misterioasă, vă informez că în categoria plescăitorilor intră toate cuplurile care se sărută în public/grup de prieteni anormal de interminabil, bălos de franţuzeşte, şi, de unde şi numele, strigător la cer de zgomotos de plescăit.
Băi, nu mai pot cu ăştia. Din minut în minut declanşează o simfonie sinistră şi băloasă, de nu se mai înţelege om cu persoană. Având drept combustibil focul pasiunii ce le mistuie organismele pline de iubire reciprocă, îşi încolăcesc limbile decibelic, ca într-un ritual grotesc menit să anunţe că vine sfârşitul lumii. Şi îi doare la brişcă de noi, restul, ne-plescăitori. Ei sunt în universul lor plin de salivă, în timp ce noi bem un suc, îngurgităm o pizza sau pur şi simplu încercăm să legăm o conversaţie. Bine spus încercăm, pentru că dracu’ mai poate vorbi de ei.
Stimate lipitori pline de sentimente colorate în roşu, dacă totul decurge cum trebuie, soarele va răsări pe cer şi mâine. Asta înseamnă o nouă zi în care vă puteţi linge nestingheriţi. Şi buzele, şi limbile, şi rănile. O veste extraordinară, ce mai. În aceste condiţii, nu vreţi voi să vă gestionaţi timpul în aşa fel încât ritualul (lung şi plescăitor) de împerechere al gurilor voastre să se desfăşoare undeva în afara vieţii sociale? Credeţi-mă, dintr-o dată, prietenii se vor bucura mai mult timp de voi, veţi realiza că se poate trăi în public şi cu nişte săruturi sporadice şi scurte, lumea va fi mai bună, balenele vor fi salvate, stratul de ozon se va reface, iar pădurea tropicală se va dubla, dacă nu tripla. Vă mulţumesc.