Italienii ăştia sunt senzaţionali! N-o să-mi explic niciodată cum au reuşit să impună la nivel mondial nişte mâncăruri pe cât de simple, pe atât de banale. Trecând peste faptul că pizza a fost iniţial o 
mâncare sărăcăcioasă pentru marinarii din porturile italiene, cărora li se serveau, pe un blat, resturile de la restaurantele din zonă, au realizat aroganţa culinară maximă: au ridicat statuie pitei cu roşii!
S-au gândit ei aşa să ia nişte pită, s-o prăjească, s-o frece cu nişte usturoi, s-o ungă cu ulei şi să arunce peste ea nişte roşii îmbăiate în condimente. Mă, incredibil! În fiecare secundă a vieţii mele regret că nu m-am gândit eu la asta. Cum, mă, pită cu roşii? Da, pită cu roşii! Şi ca să nu fie aroganţi doar pe jumătate, i-au mai dat şi un nume pompos. Auzi, bruschetti!!! Jos pălăria.
Dar, Doamne, ce bune sunt. Aş face baie în ele. Le-aş servi la nunta mea şi la botezul copilului. Le-aş mânca în fiecare secundă în care regret că nu mi-a venit mie ideea acestei reţete. Mi-aş vinde sufletul Diavolului bruschetelor!
PS: Revenind la pizza, cei care susţin că pizza italiană e prea simplă, având maxim trei ingrediente, sunt extraordinar de români. Păi, numai noi puteam lua un preparat simplu şi să-l burduşim cu tot felul de orice-uri. Să-l porcim, cu alte cuvinte.