… cea de toate zilele
Guest post by tinkerbellfromthehell
Sa stabilim o chestie indiscutabila: prietenia e un lucru bun. All in favor, raise your hands. Bun. Ne alegem prietenii dupa criterii diferite, dar cu totii ne raportam la ei ca fiind “cei care sunt always there for us”. Unii leaga prietenii stranse din porniri gratuite, altii se codesc ani buni daca isi considera apropiatii prieteni sau cunostinte, altii declara raspicat ca prietenia adevarata nu exista, iar altii prefera sa fie prieteni cu toata lumea, sperand in gand ca toata lumea ii considera prieteni. Categorii si imparteli sunt dupa caciula fiecaruia. Ceea ce ma intereseaza pe mine de la un timp e daca prieteniile cimentate de-a lungul anilor se pot evapora din 2 timpi si 3 miscari. Sau pe romaneste, ce ar trebui sa intervina intre doi oameni, prieteni la catarama, incat ei sa devina doar amici, cunostinte, personae non gratta.
Sa luam pt edificare urmatorul caz (normal ca orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare): doi amigos, foarte buni amigos, cei mai buni amigos, los amigos de los amigos, ajung sa-si consolideze relatia de camaraderenie de-a lungul timpului; trec peste tot felul de hibe ale unuia sau ale altuia, se suna la miez de noapte ca sa pretinda ajutor in numele prieteniei, beau si mananca impreuna, se gandesc sa se faca frati de cruce si alte balarii nebune si teribile. Dupa un timp fiecare ajunge om mare, cu griji si responsabilitati si parca nu mai au timp sa isi spuna toate nebunelile, dar in cuget si simtire se simt tot cei mai buni amigos, foarte buni amigos, los amigos de los amigos, cum bine spuneam mai sus.
Totusi cei doi (imi pare rau acuma ca nu le-am pus si doua nume fictive de genul Achim si Nila, Batman si Robin, Cristian si Lilian) ajung sa cunoasca oameni noi, sa socializeze diferit, sa sune pe altii in miez de noapte ca deh, old friends+ old advices= same old shi…stuff. Teoretic, prietenia lor ar trebui sa reziste in fata oricarui hop. Practic, e ca in afaceri. Fara investitii si spirit managerial falimentul it’s just around the corner. Pana la urma, prietenia e un soi de plasa de siguranta, un fond de economii sau o asigurare de viata. Cu totii avem nevoie de ultimele trei, dar cati dintre noi chiar le au?
Lasand la o parte dramatismele chestia asta, de-i spunem noi “prietenie” e un lucru bun. Ma defineste in raport cu oamenii pe care ii numesc “prieteni” si ma invata masura sacrificului meu… uneori mai mare, alteori mic sau inexistent, in functie de cat de drag imi este cel care are nevoie de o mana de ajutor. Nu sunt multi, dar eu sper sa fie buni, cu adevarat buni.
Intrebare lansata in eter: cati prieteni buni, cu adevarat buni, iti ies la o numaratoare rapida?
Guest post de “Zilele blogului deschis”
