… e rusinos sa cumperi cateva sute de grame de mezel?
Mai sunt doua zile pana la salar si mai ai 20 de lei in pusculita. Ce faci?
Pai, cumperi o pita, o margarina mica si o suta, doua sute de grame de parizer taranesc, ca ala e mai ieftin, si de restul banilor, logic, tigari. Daca te invarti bine, poate iti mai ajunge chiar si de o bere low cost.
Problema intervine la cele cateva sute de grame de mezel pe care le cumperi. Generatia noastra, 20-30 de ani, nu are nici cea mai mica problema in a cumpara chiar si 150 de grame de sunca afumata. Baiu’ e cu aia mai batrani, care sar peste 40 de ani. Oamenii astia is programati genetic sa le fie jena ca isi cumpara asa putin. Ati observat cat de timid cer cate 150 grame de parizer? Transpira, tatoneaza vitrina cu mezeluri cinci minute bune inainte sa zica ce vor. Si cand, intr-un final, isi iau inima in dinti, vanzatoarea “ii ajuta” si mai mult, trantindu-le privirea aia de: “bah, saracule, numa’ atat?!”.
Normal ca omu’ incepe sa isi caute scuze: “Iau asa putin, cat sa mananc acum”, “E pentru dimineata, la sandwish” sau, lovitura de gratie, “Reteta de pui la cuptor cu masline necesita un toping extra de salam, sa ung puiu’ cu el, stiti?”. Vanzatoarei nu ii pasa, nu pricepe, nu stie.
Eu, ca militanta a miscarii “o zi fara carnita, e o zi pierduta”, as dori sa ii asigur pe toti cei care cumpara orice mezel, in cantitati mici, ca, de fiecare data cand ne vom intalni la rand, au in mine un frate, o sora, un camarad, un prieten adevarat, care nu se va gandi nici macar o data, daramite de doua ori, inainte de a i se adresa suav vanzatoarei: “Bine ca tu, din salaru’ tau de Dumnezo’, manci numa’ jambon la kilogram. Da-i, tu femeie, la crestina asta feliile de salam si da-ne pace!”.
Amin.
De ce…