V-am spus că Farmec e brandul meu de suflet? V-am spus!
Azi am primit de la fetele de la Farmec o veste foarte faină. Crema pe care o folosesc zilnic, cea hidratantă, din gama Gerovital Plant, a primit titlul “Produsul anului în 2011″, la categoria creme de faţă. Premiul e cu atât mai important cu cât vine din partea consumatorilor. De altfel, Crema Hidratantă Gerovital Plant este singurul produs românesc care a fost premiat în cadrul Produsul Anului 2011.
De ce e aşa bună această cremă am învăţat la trainingul Farmec: e un produs fără conservanţi, fără parabeni, cu extract organic de floare de colţ şi un complex de plante autohtone, recunoscute pentru beneficiile lor. Sincer, mă simt aşa apropiată de brandul acesta, încât simt că şi eu am adus un mic aport la această realizare. Sunt produse bune, româneşti, care îşi fac foarte bine treaba şi pe care le recomand cu toată inima. Farmec e alături de noi din 1967. Farmec e un brand local clujean. Farmec e un brand care a fost alături de mine şi în zilele bune şi în cele mai puţin bune, ca un prieten fidel. Farmec e un brand care te cucereşte.
Nu aş vrea să mă bucur singură. Plus că mă simt ca singura nebună care dansează la o petrecere
) Insist să încercaţi şi voi (dacă nu aţi făcut-o până acuma) crema hidratantă Gerovital Plant. Aşadar, dragi cititoare, subsemnata pune la bătaie 10 mostre de cremă hidratantă Gerovital Plant. Lăsaţi un comentariu la acest articol în care să-mi spuneţi de ce vreţi să primiţi o mostră şi ce produse folosiţi de la Farmec. Chiar sunt curioasă să ştiu despre ritualul vostru de înfrumuseţare. Primele 10 comentarii (băieţi, nu fiţi timizi, poate vă “cumpăraţi” o ieşire la bere
) primesc mostrele.
Dacă folosiţi deja produsele, Farmec are şi o pagină special dedicată – „Și eu folosesc Gerovital!” unde putem să vorbim de creme, aşa, ca între fete




