E sâmbătă. Sau, hai, duminică, pentru că sâmbăta se mai iese la un shopping, se mai zguduie organismul într-un club, se mai face un sex, ca orice creştini. Deci, e duminică, mai după-masă aşa. Staţi tolăniţi în pat, dospind de lene, şi, la un moment dat, se iveşte replica fatidică: “Iubiii, hai să ne uităm la un fiiilm!” În momentul ăsta, ca mascul, totul s-a terminat. Ştii sigur că orice blockbuster de acţiune sau thriller ar rula în cinematografe, va trebui să cauţi pe torenţi două genuri: comedie romantică sau dramă. Romantică!
Oricare dintre genuri s-ar alege, e foarte clar că, pentru două ore, va trebui să-ţi suprimi secreţiile de testosteron şi să te scufunzi într-o lume roz, plină de fătuci răsfăţate, masculi hipsteraşi şi replici siropoase. Fie, accepţi, că poate va aprecia sacrificiul şi pică ceva după.
Toate ca toate, da’ dacă plânge? Se ştie foarte bine că femeile plâng la filme, mai ales la cele două genuri despre care vorbim. Ăsta e cel mai mare risc pe care trebuie să ţi-l asumi: e posibil să plângă, şi tu nu poţi sta ca mutul. De cum vezi că prima lacrimă se prelinge pe obrazul ei tandru, tre’ să acţionezi: încerci să o convingi că e doar un film (nu funcţionează aproape niciodată); o iei în braţe, să îi alini suferinţa, sau, în cel mai rău caz, dacă totul dă greş, plângi şi tu! Dap, asta e salvarea! E dovada supremă de sensibilitate, şi ea o va aprecia, deoarece se ştie că masculii sensibili sunt la mare căutare. Şi, până la urmă, unde scrie că doar femeile plâng la filme? Ce, dacă avem pulă, n-avem inimă? În plus, dacă plângi, şansele de a face sex după film cresc considerabil.
Cum ProTV a difuzat recent Titanicul, mă gândeam la isteria pe care a provocat-o la lansare. Câte inimi sfâşiate, câte lacrimi vărsate, câte nopţi nedormite că a murit Leo. Deşi, ştim foarte bine că n-a murit, că doar l-am mai văzut şi în alte filme de atunci. Da’, no, nu te pui cu sensibilitatea adolescentină sau menopauzistă. Ţin minte că, la Satu Mare, s-au vândut toate biletele la fiecare proiecţie, iar lumea mergea chiar şi noaptea să îl vadă şi să plângă. Ăsta era, de fapt, scopul principal: să se plângă. Nu se putea concepe altfel. Cred că cei care n-au plâns atunci chiar s-au simţit prost. Sau au plâns forţat, de ruşine.
Am obţinut cu greu un bilet şi m-am dus. La momentul culminant, printre sutele de suspine virgine din sală, am simţit ceva ud pe obraz. Futu-i, era O LACRIMĂ! Nu ştiu cum a ajuns acolo şi nu ştiu dacă era de la film sau dacă m-a luat valul. Dacă toată sala plângea, ce, io să fiu mai prost? În fine, se pare că am lăcrimat la Titanic şi nu mi-a picat mădularul jos. Şi dacă voi mai simţi, o voi mai face, că-s om, în primul rând!
De fapt, tot acest articol se reduce la următoarele: oricine poate plânge la drame sau la comedii romantice, aşa e reţeta. Dar, dacă vrei să fii cu adevărat special, să ieşi în evidenţă, să te diferenţiezi de restul smiorcăitorilor de duzină, plângi la un film porno!
)
