Faptul că masculul romantic de la masa vecină nu ştie care-s limitele, te afectează şi pe tine. Pentru că, atunci când va vedea cât de “frumos” se comportă vecinul cu partenera lui, iubita ta va avea nişte aşteptări. Aşa sunt construite femeile: “de ce are aia noroc mai mare decât mine? Nu e nici mai frumoasă, mai deşteaptă nu pare şi uite ce bărbat grijuliu şi-a prins!” Şi iată-te în mijlocul unei situaţii din care nu ai scăpare.

O ia de mână peste masă, o iei şi tu de mână.

Îi pupă mâna până i-o înroşeşte, de o apucă ruşinea pe biata fată, i-o pupi şi tu, dar mai discret.

O mângâie pe faţă până îi strică machiajul, o mângâi şi tu. Cu măsură.

Se întinde peste masă de nenumărate ori s-o pupe, de-şi pătează toate hainele, te întinzi şi tu la pupat. Finuţ, ca un domn.

O priveşte cu insistenţă, minute în şir, ca un obsedat, o priveşti şi tu. Cât să n-o deranjeze.

Şi când te gândeşti că tot ce-ţi doreai era să mănânci liniştit…

De ce există ele, întâlnirile în patru, în viaţa noastră?

Evident, ca să mai socializăm, să nu părem nişte sălbatici. Bun. Se întâmplă, însă, să întâlneşti cupluri cu care să nu-ţi doreşti să dezvolţi o relaţie, iar invitaţia totuşi vine. Şi, din politeţe, accepţi, să le dai, totuşi, o şansă. Şi te duci la întâlnire, şi e o plictiseală de se scorojesc pereţii, şi vă tot faceţi semne pe sub masă, şi ei tot încearcă să facă în aşa fel încât să deveniţi prieteni de familie, iar voi vă rugaţi să nu cumva să-i întâlniţi, din întâmplare la supermarket, vreodată în viaţa voastră. Şi plecaţi de la întâlnire bucuroşi şi uşuraţi că, în sfârşit, s-a terminat.

Ca oameni, ieşim sau nu în patru?

Da, dar doar după ce cuplul proaspăt cunoscut trece prin nişte teste specifice fiecărui cuplu în parte. Că nimeni nu-şi doreşte să stea cu nişte străini la masă şi să se întrebe ce naiba caută acolo.

Sau nu ieşim. Nimic nu se compară cu a butona telecomanda în doi, din vârful patului.

După câteva săptămâni bune de abstinenţă, simţea că explodează. S-a masturbat EL cât s-a masturbat, dar avea nevoie cu disperare de o partidă nebună cu femeia pe care o iubeşte. Neştiind ce să mai facă, s-a gândit s-o abordeze direct:

“Dragă, nu te-ai gândit mai bine la treaba aia?”

“La ce te referi?”

“Eiii, ştii bine la ce mă refer!”

“Habar n-am…”

“LA SEX!”

“Nici poveste! Ştii bine că ţin post şi nu mă joc cu asta! Am mai discutat chestia asta de nenumărate ori, nu ştiu de ce insişti!”

“Păi am putea face sex de post!”

“Cum e ăla???”

“Implică un mic accident, să devenim nişte legume!”

La un moment dat, ridicam problema celor două băi într-un cuplu. Sigur nu m-am gândit la asta:

(văzută într-o crâşmă din Bucureşti.)

Aşadar, dacă sunteţi un cuplu dezinhibat, dezinvolt chiar, puteţi sta la o poveste şi aici.

Pentru ceilalţi, permiteţi-mi să vă povestesc cea mai mare problemă a vieţii noastre. La noi în familie, eu sunt cea mai… cum să vă explic… cea mai responsabilă. Astfel că, la mine se adună toate cele trebuincioase pentru bunul mers al familiei când ieşim din casă: bani, card, acte, chei de la casă şi pachete de ţigări. Dacă în cursul săptămânii, fiecare e cu pachetul lui de ţigări, în weekend ne unim forţele nocive într-un singur pachet, pe care îl împărţim. Nu are rost să propuneţi ca şi în weekend să avem pachete separate, consumăm acelaşi brand şi aşa e cutuma la noi

Cum pachetul de ţigări e la mine, Zicu nu ştie niciodată câte ţigări mai avem şi suferă, suferă ca un prunc, de teamă ca nu cumva să se termine. Şi astfel, a apărut laitmotivul care ne marchează existenţa.

Am cumpărat un pachet nou, Zicu mă întreabă: “Dragă, noi mai avem ţigări, nu mai trebuie să cumpărăm?”. Fumăm câte două ţigări dintr-un pachet, gata, pe Zicu îl şi trec frisoanele: “Dragă, noi mai avem ţigări?”.  La mijlocul pachetului, gândurile negre îl apasă: “Dragă, noi mai avem ţigări?”. Mai avem doar două ţigări în pachet, Zicu e palid, caută bani, se uită după chelneriţă şi urlă peste o masă plină de oameni: “DRAGĂ, NOI MAI AVEM ŢIGĂRI???!”

S-ar putea să rămânem fără apă. S-ar putea să nu avem curent. S-ar putea să nu avem răspunsuri la toate întrebările lumii. S-ar putea să nu ştim cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Un lucru e cert, dragă Zicu: avem ţigări!

Te-ai săturat să strâmbe din nas când aude de shopping?

Te-ai săturat de fotbal şi bere?

Te-ai săturat să găteşti pentru el doar ca să-ţi spună la final că mai trebuie nişte multe condimente?

Te-ai săturat de colacul uitat sus?

Ei bine, Magazinul Florica, reprezentant oficial Răzvan Baciu în Transilvania, pune la dispoziţia clientelor interesate… tobe… telecomanda pentru bărbaţi!

De azi, bărbatul visurilor tale e mai aproape, cu o apăsare de buton!

*promoţie disponibilă în limita stocului de bărbaţi disponibili pe planetă.

PS1: Mulţumesc, Răzvan, pentru cadou!

PS2: Zicu, zilele îţi sunt numărate! Muhahaha!!!

“Dragă, ai ceva bani mărunţi?”

“Vezi în poşetă.”

“Nu prea ai, las’ că iau de la vistierie.” (locul din casă unde se ţin banii la comun, doar sunt un cuplu.)

Bagă banii în buzunarul din spate de la pantalon, o pupă, îi urează o zi minunată, deşi afară încă ploua, şi pleacă.

Ajunge în dreptul magazinului de unde îşi cumpără aproape în fiecare dimineaţă ţigări, bagă mâna în buzunarul de la spate. Banii nu mai erau. Se caută în toate buzunare, caută în geantă, nu erau niciunde. Se afla într-unul dintre cele mai nasoale momente din viaţa unui om: a realizat că şi-a pierdut banii. Sentimente de furie şi neputinţă îl copleşeau, toţi sfinţii au coborât la gura lui. Realizezi cât valorează cu adevărat 100 de lei doar atunci când îi pierzi. Nedorind s-o lase moartă, a luat-o înapoi pe traseu, în speranţa că îi va găsi, dar nu dorea să ajungă până acasă, să-i dea vestea proastă, urmând să se gândească pe parcursul zilei cum să-i spună că a dat o gaură în vistieria familiei. Măcinat de gânduri şi uitându-se doar pe jos, nu şi-a mai dat seama ce face şi pe unde merge. S-a trezit în casă.

“De ce te-ai întors? Ce ai uitat?”

“Cred că am pierdut banii…”, răspunde el, fără să se gândească ce spune.

“CUM ADICĂ AI PIERDUT BANII???”

“Aşa… i-am băgat în buzunarul de la spate şi nu-i mai găsesc. Sigur, există şi posibilitatea să nu-i fi luat deloc.”, încearcă el să se scoată.

“BA I-AI LUAT, CĂ TE-AM VĂZUT! CÂND O SĂ COBORI CU PICIOARELE PE PĂMÂNT???”

“Dragă, dar…”

“NICIUN DAR, AI PIERDUT BANI! CÂND M-AI AUZIT PE MINE SĂ PIERD BANI? REVINO-ŢI!”

S-a îndreptat resemnat către vistierie, a mai luat 100 de lei şi a plecat fără să mai zică nimic, sub privirea ei dojenitoare. Afară, ploaia încetase şi răsărise soarele. Poate totuşi nu-i o zi atât de căcat.

“Poate, totuşi, nu i-am pierdut…”, se gândeşte el, îndreptându-se spre job.

PS: Întâmplare de azi dimineaţă. Personaj principal: eu.

La un fost job, un coleg nu a fost lăsat de soţie să vină în teambuilding, pe motiv că cine ştie ce poate face. Întrebarea mea e, cu cine, Doamne iartă-mă, să fi făcut ceva bietul om, că eram doar noi, colegii? Iar el, oricum, nu era vreun Brad Pitt, fie vorba între noi.

Am ajuns să cred că genul ăsta de femei sunt convinse că bărbaţii lor sunt rupţi din stele şi că nicio femeie din lume nu le-ar putea rezista, deşi, în multe cazuri, sunt chiar opusul. Dragele mele, eu ştiu că şi cioara îşi iubeşte puii, dar poate sunteţi exagerate. Nu v-am cerut să îi lăsaţi la streaptease, v-am cerut doar să îi lăsaţi la o bere cu alte cupluri. Concret, nu are nimeni ce să le facă! Mai ales dacă nu sunt nişte Feţi Frumoşi, ca să mă exprim elegant.

Să vă explic altfel. Bunica avea un câine pe care îl iubea ca pe ochii din cap. Ca să nu cumva să fugă, îl ţinea legat. Câinele avea tot ce îi trebuie, înafară de posibilitatea de a explora curtea şi, eventual, curţile vecine. Într-o zi, câinele a reuşit să rupă lanţul şi a fugit. Niciodată nu l-am mai văzut de atunci, dar cred că libertatea i-a adus fericire.

Sper că paralela e suficient de sugestivă. Mai slăbiţi şi voi lesa, că oricine are nevoie de mişcare, şi nu vă mai imaginaţi că umblaţi cu vreun sex symbol. Chiar nu-i cazul.

La fel ca respectabila domnişoară cu care îmi împart viaţa şi care mi-a declarat un neaşteptat şi nemeritat, zic eu, război, am filmat şi eu în cadrul campaniei Cluj: The Movie, pagină pe care am să vă rog frumos să o like-uiţi şi să mă votaţi (badge-ul cu blogger), pentru că, nu-i aşa, sunt un domn şi vă rog, nu mă cobor la tertipuri feminine meschine.

Ce am filmat? Doamnelor şi domnilor, doar sunt un domn şi folosesc formulele de adresare aferente, asta:

Pentru cei care nu mă cunosc, nu-s chiar cel mai mare om din lume, dimpotrivă. Ei, ţinând cont că sunt mai mic, oare ce rol mi se potrivea din Star Wars dacă nu Yoda? Sigur, asta presupune că sunt şi înţelept, ceea ce, cu toată modestia, nu e departe de adevăr, dat fiind abordarea situaţiei delicate din familia noastră.

Revin cu rugămintea de a mă vota aici (din nou, badge-ul cu blogger) pentru că vreau să demonstrez lumii că cea mai bună modalitate de a soluţiona un conflict e să te comporţi ca un domn. Sigur, puteţi vota o dată pe zi orice clip de acolo şi aveţi şansa să câştigaţi un iPhone4, un telefon de domni. Vizionarea, votarea şi tragerea la sorţi se fac tot acolo.

Draga mea, ca un domn ce sunt, voi şterge cu buretele acest mic derapaj şi te invit la o cină, romantică sau nu, rămâne să stabilim. Pe voi vă rog din nou să mă votaţi, deoarece, ca un domn ce sunt, nu vreau să câştige Florica.