Prietenie | TVdece

Posturi marcate ‘prietenie’

I-am cumpărat clipe frumoase unei prietene

Săptămâna trecută, m-am întâlnit la o cafea cu o prietenă pe care nu am mai văzut-o de mult. Între timp, a devenit mămică, are o familie, un job şi abia mai are timp să respire. Nu e uşor să jonglezi cu viaţa de familie, cu jobul, cu treburile cotidiene şi să faci toate astea cu zâmbetul pe buze.

Pentru că se apropie ziua ei de naştere, m-am gândit să-i ofer o zi de răsfăţ la spa. Apoi, mi-am dat seama că sigur s-ar fi simţit prost că ea se relaxează, iar soţul şi copiii stau acasă. Ca aşa e ea

Şi mi-am amintit că prietenii de la City Plaza, partenerii noştri la ON/OFF 3, organizează periodic un Family Brunch. Am colaborat cu City Plaza pentru mai multe evenimente sau conferinţe, le-am testat restaurantul Ken Sai, am o relaţie foarte bună cu cei care lucrează acolo, deci am ştiut că merg la sigur

Nu, nu o să îi stric surpriza, pentru că prietena mea nu citeşte bloguri, lucrează prea mult ca să mai aibă timp de aşa ceva. Dar mi-am amintit, cu ocazia asta, ce bine te simţi când faci o chestie măruntă pentru un prieten. Cadourile nu se traduc tot timpul prin “o poşetă nouă”, ci şi prin clipe frumoase, alături de familie, într-o locaţie superbă.

Adina, sper să te bucuri de surpriza care te aşteaptă!

Taguri: family brunch, hotel city plaza, hotel cluj, prietenie
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 12 Comentarii »

Blogger, caut fermier

Dragii mei,

Simt cum, zilnic, prietenii voştri vă presează să daţi like la vieţile şi joburile lor. Nu că ar fi o problemă, dar în momentul în care ai dat like cuiva şi offline, adică aţi devenit prieteni, relaţia voastră se duce şi în online. Şi aici intervine problema, că nu pot fi doar beneficii.

Astfel, vreau să vă propun candid să nu mai acceptăm prieteni noi. Putem fi cunoştinţe cu oamenii noi pe care îi întâlnim, putem fi amici, dar nicidecum prieteni. Faptul că suntem prieteni implică nişte responsabilităţi poate prea mari.

Dada, aţi citit bine, lista de oameni din diferite domenii-cheie s-a umplut. Eu, personal, m-am împrietenit cu nişte bloggeri, deşi nu ştiu nici măcar ce voce au când nu sunt răguşiţi ( să fie oare ăsta un semn că ne-am văzut doar la petreceri, unde am urlat/dansat/băut/cântat? ) ).

Lucrurile stau cam aşa: v-aţi săturat să nu puteţi declara public cât de mult vă place ceva şi cât urâţi altceva, doar pentru că un prieten de-al vostru din online lucrează la unul dintre branduri şi nu ar da bine ca tocmai voi să ziceţi ceva nepotrivit? Chiar dacă omul în cauză are o funcţie mică la compania respectivă, eu mă simt prost şi mă cenzurez. La fel se întâmplă şi invers, sunt convinsă. De câte ori nu aţi şters un tweet răutăcios pentru că v-aţi adus aminte că sunteţi prieten cu X, care lucrează la compania despre care tocmai urma să scrieţi? Înţelegeţi unde bat?

Vă propun, astfel, să ne restrângem categoria de “add as a friend”. Cum? Foarte simplu. Dacă aveţi legătură cu onlineul, advertisingul, marketingul, PR, social media, nu putem fi prieteni. Putem fi prieteni doar dacă eşti fermier. Şi lucrezi într-un sat în care nu există internet. Nici măcar curent, ca să fim siguri, doar lămpi cu petrol. Şi ne vedem doar când vrem noi să “evadăm din cotidian” şi să fim profunzi, şi elitişti, şi ne apucă dorul rural de a ronţăi brânză de casă.

PS: Acest articol este şi trebuie tratat ca un pamflet, doar ştiţi că sunt prietenoasă )

Taguri: bloggeri, job in online, prietenie
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 2 Comentarii »

Beneficiile prietenilor din online

Fiecare dintre noi a venit în online cu un “bagaj” de prieteni vechi de când lumea. În cazul multora dintre noi, cum e şi al meu, prietenii ăştia vechi n-au absolut nicio treabă cu online-ul. Pe parcurs, am început să câştigăm din online. Prieteni noi, nu bani. Sunt două lumi care nu se intersectează niciodată şi nici nu-ţi doreşti să se intersecteze, pentru a evita momentele penibile şi pauzele stânjenitoare. Imaginaţi-vă puţin cum ar arăta o masă la care stau prietenii voştri din copilărie, care n-au nicio treabă cu online-ul, şi noii prieteni câştigaţi din online. Horror! Ar fi o presiune imensă pe umerii tăi, încercând să găseşti subiecte comune de discuţie şi să stabileşti un echilibru între poveştile din online şi cele din offline. Nu mai bine cele două lumi rămân separate şi nu se ciocnesc niciodată? Ca într-un episod din Seinfeld, nu mai ştiu care, chiar dacă am văzut tot serialul de mai multe ori.

Astfel, putem spune că prieteniile din online au o serie de beneficii, ce le diferenţiază profund de cele offline:

- prietenii din online nu sunt vechi, nu că pe ceilalţi s-ar fi pus praful. Sunt alt tip de prieteni. Sunt o doză de prospeţime în vieţile noastre, oameni informaţi, cu care ai tot timpul subiecte de discuţie. Nu că subiectele de discuţie cu ceilalţi ar fi intrat în sac

- prietenii din online ştiu sigur care e diferenţa dintre “Like” şi “Share” pe Facebook

- prietenii din online cam ştiu care a fost activitatea ta în ultima vreme şi nu te întreabă: “Cum merge blogul?”

- prietenii din online înţeleg de ce stai tot timpul cu nasul în telefon

- prietenii din online ştiu care-i faza cu evenimentele astea

- prietenii din online ştiu să facă diferenţa dintre un viral şi un “filmuleţ de pe iutub”

- prietenii din online au auzit de Google+

- prietenii din online vor înţelege de ce ai scris despre nunta unui prieten din offline. Prietenul respectiv s-ar putea să se supere.

- prietenii din online vor înţelege ce înseamnă trollface-ul de pe tricoul tău. Şi ştiu care e diferenţa dintre trollface, me gusta şi forever alone

- prietenii din online vor şti că gluma: “Ce tare plouă… Serios? Dă-mi un link!” e expirată şi nu vor mai râde la ea

- prietenii din online ştiu că facebook nu e numai despre poze, clipuri de pe youtube şi citate

- prietenii din online ştiu că o farsă bună înseamnă trolling

- cu prietenii din online poţi dezbate cele mai noi subiecte. Cu cei din offline, doar după ce le-au văzut la ştiri

- prietenii din online nu te tag-uiesc în poze nasoale pe Facebook. Bine, nu toţi.

- prietenii din online înţeleg că ai şi prieteni în offline. Nu tot timpul cei din offline înţeleg ce-i cu “oamenii ăia de pe internet”

Oricum ar fi, online sau offline, sunt prietenii noştri şi ne sunt dragi.

PS: Sper că niciun prieten din offline de-al meu, care mă citeşte, nu s-a supărat în urma acestui articol. Dacă da, să-l ia ca pe un trolling şi discutăm la o bere )

Taguri: beneficiile onlineului, din online in offline, prieteni, prietenie
Postat in Zicu | 14 Comentarii »

Cum e să întâlneşti nişte eroi de poveste

Când eram mic, îmi imaginam că mă întâlnesc cu personajele cărţilor pe care le citeam: mă vedeam adormind pe poveştile Unchiului Tom, îmi imaginam că mă plimb pe străzile Londrei, alături de Sherlock Holmes sau că sunt pe plută cu Huckleberry Finn. Până la urmă, asta e frumuseţea cărţilor: te lasă să zburzi prin poveşti.

Apoi, m-am văzut în seriale: am luat cina la Southfork cu familia Ewing, am fost în maşină cu Knightrider şi la o cafea cu Brenda din Beverly Hills. M-am văzut şi în filme şi sunt aproape sigur că am fost în restaurantul unde s-a jucat scena tangoului din “Parfum de femeie”.

Dar poate cele mai frumoase poveşti sunt alea din viaţa reală. Poveştile cu şi despre oameni adevăraţi, care ne impresionează şi ne inspiră. Cu pluta e o poveste minunată. O poveste despre prietenie, despre aventură, despre întoarcerea la lucrurile simple, o poveste făcută cu sufletul. Iar ei sunt eroii acestei poveşti, după cinci zile de aventură:

E una să stai în faţa unui computer şi să-i urmăreşti pe twitter sau pe facebook şi e alta să mergi să-i vezi, să faci, pentru câteva momente, parte din povestea asta frumoasă, cum am făcut noi aseară. Să-i vezi prăjiţi de soare, să-i vezi rupţi de oboseală, dar debordând de vitalitate, să-i vezi cum îţi povestesc cu entuziasm peripeţiile prin care au trecut, să-i vezi cum s-au împrietenit cu râul. Pentru prima dată, am simţit că mă aflu într-o poveste adevărată şi că i-am întâlnit pe eroii ei, în faţa cărora mă înclin, că nu mulţi s-ar încumeta să facă ce fac ei. Chapeau, băieţi! Dacă aveţi ocazia, mergeţi să-i întâlniţi pe traseu! Le veţi face o bucurie şi veţi avea onoarea să daţi mâna cu nişte eroi de poveste.

Iar dacă vă credeţi viteji, puteţi merge cu ei pe plută! Băieţii au organizat un concurs, la care vă mai puteţi înscrie până mâine. Credeţi-mă, aşa aventură n-o să mai trăiţi repede!

Nu-mi rămâne decât să le spun: ape liniştite, vâslaşi!

Taguri: aventura, cu pluta pe mures, cupluta, eroi de poveste, prietenie
Postat in Zicu | 5 Comentarii »

Cea mai bună prietenă, dar nu pentru totdeauna

Ultima dată când am vizitat-o pe Mirela, am aflat că viitorul ei soţ a devenit fostul ei soţ, după ce a înşelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. O prietenă mi-a mărturisit că cea mai bună prietenă a ei i-a furat jobul fără să clipească. Asta apropo de ce scria Zicu aici. Poate de aia Paris Hilton îşi caută câte o BFF în fiecare ţară, să aibă de unde alege, după ce o trădează toate.

Oricum, chestia cu cea mai bună prietenă ţine, oarecum, şi de vârstă. De exemplu, eu am făcut, la 14 ani, un legământ veşnic cu o prietenă din copilărie. La nici o zi după ce am semnat contractul, ne-am certat pentru nişte cireşe ) Aparent, lucrurile se complică inutil când îi acorzi unei prietene statutul de “cea mai bună”. Ceva o posedă, o transformă, o schimbă de nu o mai recunoşti. E ca şi femeile care, după ce se văd căsătorite, consideră că e inutil să mai aibă grijă de ele şi se delasă.

Cele mai bune prietene se delasă şi ele, dar la nivel sentimental, consideră că şi-au atins scopul, ţi-au intrat sub piele, pot face fix ce vor. Bine, există şi excepţii, când două femei sunt capabile să se ajute şi sprijine reciproc, dar nu se numesc “cele mai bune”. Se numeşte prietenie sinceră, lucru extrem de necomercial.

Taguri: bff, despre femei, prietenie
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 6 Comentarii »

Cum ştii că un bărbat e pregătit să înceapă o relaţie cu tine

Nu, n-am greşit, nu Florica trebuia să scrie acest post. Şi oricât de gay ar suna, e vorba de o relaţie între doi bărbaţi. Şi oricât de interesant ar fi să scriu despre acel tip de relaţie, e vorba de una de prietenie. O relaţie de prietenie care începe cu un fel de declaraţie de dragoste, oricât de gay ar suna asta.

În ceea ce priveşte prieteniile, bărbaţii nu-s ca femeile. Sigur, nu doar în privinţa asta, dar să nu divagăm. Ele-s mai superficiale, noi suntem mai implicaţi. Ele se împrietenesc mai uşor, nouă ne trebuie timp să putem spune că suntem prieteni. Ele se bârfesc, noi ne spunem în faţă ce avem de spus… pe dracu! Clişeul conform căruia doar femeile bârfesc e la fel de perimat ca şi cel cu blondele proaste. Şi nouă ne place bârfa! Şi încă mult! De fapt, bârfa ţine de natura umană, nu de sex, dar să nu divagăm.

Şi cum orice relaţie are un început, şi cea de prietenie dintre doi bărbaţi trebuie să aibă unul. Iar, după cum spuneam, acest început are valoarea unei declaraţii de dragoste. E momentul în care un bărbat îi spune unui alt bărbat: “vreau să beau o bere cu tine!” Totul începe de la o bere şi se poate sfârşi cu o bere. Asta dacă ne dăm în cap cu sticla, ceea ce se mai întâmplă, din ce spun ăştia la televizor şi prin ziare, dar să nu divagăm.

Oricum, când un bărbat îţi spune că vrea să bea o bere cu tine, înseamnă că e gata să-ţi acorde încrederea, e gata să te ajute când te muţi, să se uite la meciuri cu tine, să se îmbete cu tine, să fie acolo când ai nevoie de el.

Să divagăm puţin: oare cum începe o relaţie de prietenie între două femei?

Taguri: declaratii de dragoste, despre barbati, despre femei, prietenie, relatii
Postat in Zicu | 10 Comentarii »

Când un cuplu îţi cere prietenia şi îl refuzi

Dacă am învăţat ceva în viaţa asta, e că nu-i bine să refuzi un cuplu care îţi cere prietenia. Contrar aparenţelor, nici măcar o femeie rănită nu se va răzbuna mai abitir decât un cuplu pe care l-ai refuzat.

De când sunt cu Zicu, am fost curtaţi de mai multe cupluri. Ne-am văzut de câteva ori, ne-am plăcut şi, din una în alta, am devenit prieteni de familie, dacă vreţi. Până la urmă, o relaţie de cuplu-cuplu e ca orice altă relaţie: partenerii trebuie să se placă, să aibă pasiuni şi hobby-uri comune, să împărtăşească aceleaşi perspective despre viaţă şi, evident, să fie de omenie, cum se zice la mine la Baia Mare.

Aşa cum pe unii i-am plăcut din prima, deci a fost dragoste de cuplu-cuplu la prima vedere, pe alţii i-am plăcut mai puţin sau chiar deloc. Le-am răspuns la telefoane subtil şi PR-istic, doar nu degeaba activez în domeniu, le-am refuzat invitaţiile să mergem nu ştiu unde, s-au lovit tot timpul de starea noastră “suntem ocupaţi, vai, ne pare rău”. Şi am crezut că oamenii au înţeles că nu e loc şi şi-au văzut de drum. Dar, după o vreme, s-au întors să ne muşte de fund şi să se răzbune. Din “oamenii ăia faini”, am devenit “nişte proşti”. Exact ca o femeie. Unii chiar şi-au consumat timp şi energie în “planul lor de răzbunare”, alţii au dat din gură mult şi degeaba. Din nou, ca o femeie

Omeneşte, îi înţeleg, nimănui nu-i place să fie refuzat, dar poate nici tu nu eşti prea sănătos la cap dacă ne tot curtezi şi insişti, şi insişti, când vezi că nu e loc. Plus că e cam penibil ca voi doi să încercaţi disperat să intraţi în graţiile altui cuplu, în loc să vă vedeţi de fericirea voastră. E şi mai penibil să încerci să te răzbuni pentru că nu ţi-am dat prietenia! Mă gândesc că poate aveţi de consolidat o relaţie, şi noi vă reţinem.

La final, nu pot să nu mă întreb oare cum te simţi când un cuplu îţi refuză prietenia? Ce gânduri îţi trec prin cap? “Suntem prea buni pentru ei!”, ” Lasă, nu-i mai căutăm, fac pe vedetele!” )

Taguri: prietenie, probleme de cuplu, relatii
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 8 Comentarii »

Cine te-a învăţat aşa ceva?!

Împreună cu prietena şi colega mea Andreea, am nişte glume care ar putea fi catalogate drept morbide. Pentru că ne ştim din liceu, ne permitem să ne încurajăm cu ziceri de genul: “lasă, răsplata ta va veni după ce te vor băga în pământ”, “o să ai linişte în mormânt!”, “nu mai vine odată iarna în care o să faci hipotermie de la muntele de zăpădă în care o să cazi, o să zaci, fără să te ajute cineva, o să mori şi o să-mi laşi mie laptopul?” Bineînţeles, contează foarte mult contextul în care facem glumiţele astea, adică atunci când suntem doar noi două, ca să nu speriem lumea

Şi cum sunt la ordinea zilei, odată, când vorbeam cu mama la telefon, mi-a scăpat una. Mama se plângea că o mătuşă o sună, când îi e lumea mai dragă, să-i povestească nimicuri, şi eu rapid, şăgalnic şi jovial, i-am zis: “las-o să vorbească, că după ce n-o să mai fie, o să tacă”. Nu e de mirare că, la celălalt capăt al firului, nu s-au auzit râsetele pe care le aşteptam, ci s-a dezlănţuit Jihadul.

Cine m-a învăţat pe mine să mă comporta aşa? De la cine am învăţat eu să vorbesc aşa? Cine mă sfătuieşte să reacţionez la anumite situaţii în aşa hal? Şi alte întrebări părinteşti. Am dezbătut situaţia şi cu Andreea. Aparent, nici părinţii ei nu cred că e capabilă să-şi comunice propriile trăiri şi gânduri prin exprimări verbale.

Dragi părinţi, chiar ne-aţi întristat. Aici s-a ajuns? Chiar nu credeţi că suntem capabile să facem singure, de capul nostru, glumiţe morbide?

Taguri: glume morbide, parinti, prietenie
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 2 Comentarii »

Aşteptările altora ne influenţează. Poate prea mult.

Totul începe în sânul familiei, unde părinţii ne fixează în cap, la naştere, o pâlnie văzută doar de ei, pe unde ne varsă binecunoscutele clişee: “Am mari aşteptări de la tine, să nu mă dezamăgeşti, că am făcut mari sacrificii pentru tine”. Cunoaşteţi reproşul ăsta cu sacrificiile, nu? E cel mai vărsat în pâlnia din capul nostru. Ei uită că, înainte de toate, ne-au făcut pentru că ne-au dorit, că doar n-om fi toţi “accidente”. Dacă ne-au dorit, înseamnă că şi-au asumat şi unele greutăţi ce vor apărea pe parcurs, că nu toţi ne naştem în puf. De unde reproşurile? Şi o ţin pe a lor cu “aşteptările”. Şi ne influenţează. Şi poate alegem un drum în viaţă pe care nu l-am fi ales, da’ vrem să le facem pe plac, că doar s-au sacrificat pentru noi. De exemplu, mulţi dau la o facultate doar pentru că acolo îi visează părinţii şi, dacă nu se visează şi ei, s-au supt. Câţi nu renunţă la o relaţie frumoasă, doar pentru că partenerul nu corespundea aşteptărilor părinţilor.

Apoi, sunt aşteptările prietenilor. Ah, ce veselie-i aici! Toţi vor să ştie că se pot baza pe noi, că nu îi vom lăsa la greu, că nu le vom înşela aşteptările, fără să ofere ceva la schimb. Un “ceva” prietenesc, desigur. E valabil şi în cazul celora pe care îi considerăm “prieteni adevăraţi”, am trăit-o pe pielea mea. Şi devii prost de bun, că doar nu vrei să înşeli aşteptările unora care nu dau doi bani pe tine, nu? Chiar nu poţi rata aşa ceva!

Să vă reamintesc cât de des auziţi cuvântul AŞTEPTĂRI la locul de muncă? Eşti conştiincios, muncitor, implicat, devotat, rămâi. Nu, pleci. E atât de simplu. Aşteptările şefilor ar trebui să se regăsească în primul scenariu. Totuşi, ne lovim de aşteptări fantasmagorice, formulate doar din aroganţa de şef, pe care nu le putem atinge, aşteptări fără sens, când nu ştii ce căcat se aşteaptă de la tine, şi aşteptări de la oameni mult mai incompetenţi decât noi. Mulţi tac şi înghit. Şi îi marchează.

Mai dă-le-n paştele mă-sii de aşteptări, că avem şi noi o viaţă!

Taguri: familie, loc de munca, natura umana, prietenie, viata influentata
Postat in Zicu | 10 Comentarii »

El la bal, ea la spital

În timp ce Zicu petrecea de mama focului, eu mă gândeam aşa, în general, la bietele femei care stau ore bune în travaliu, mai nasc şi câte un monstru de 4 kile, în timp ce soţiorii lor cară damigenele de vin de casă prin spital, chefuind cu portarii şi brancardierii.

Înţeleg că momentul preafericit trebuie sărbătorit cum se cuvine, însă mi se pare total aiurea ca EA să sufere în chinurile facerii şi bărbatul să chefuiască ca şi cum ar fi ultima lui zi pe pâmânt. Adică, împreună l-aţi făcut, măcar stai şi ţine-o de mână în timp ce urlă. Sau stai pe coridor. Nu, nu trebuie să filmezi naşterea, sincer. Nimeni, nici măcar ea sau tu, nu ar trebui să-şi amintească durerea, sângele şi alte chestii. Stai lângă ea, aşteaptă să nască, să duceţi copilul acasă, că o să vă veseliţi la botez.

Nu o lăsa cu mama şi soacra, în timp ce tu te duci să cinsteşti toţi prietenii, că aşa se face! Chiar nu e corect. Nu e ca şi cum ai primit un colet acasă şi vrei să uzi momentul. Nu e nici o maşină, nici o casă nouă, nici o mărire de salar. E copilul tău!

Nu trebuie să te ascunzi în spatele unei tradiţii doar ca să ai motiv să bei cu prietenii tăi. E în regulă, înţeleg că după o asemenea experienţă simţi nevoia să bei alcool. Ghici ce? Şi EA, mai ales că, în ultimele 9 luni, a fost pocăită. Nu fi egoist, aşteaptă să te faci muci la botez, când va arăta şi EA a om şi o să puteţi petrece împreună.

Nu m-am referit la petrecerea la care a fost Zicu, că în cazul ăla mama şi copilul erau de ceva zile acasă, ci la “tradiţia” cretină de a da de băut de cum a venit copilul pe lume.

Taguri: familie, nastere, prietenie, traditii
Postat in Florica lui Zicu din capatu' satului | 7 Comentarii »