Salut, nicio problemă, plăcerea e de partea mea!

Povesteşte-ne puţin despre tine.

Păi, multe n-ar fi de zis. Sunt un banal personaj de poveste, nimic special. Nu sunt erou principal, nu sunt personaj negativ. Sunt un simplu figurant, ca în filme. Şi poveştile au nevoie de “personaje de umplutură”.

Dacă tu eşti mulţumit şi îţi place ceea ce faci, e în regulă.

Păi nu-s, da’ ce alte opţiuni am? Să mă angajez la Metro? Cine angajează un personaj de poveste figurant???

Da, cam greu… Ca să n-o mai lungim si să atingem scopul principal al interviului: spune-mi, te rog, cum ninge la voi, în poveşti?

Da, am observat că unii oameni au un fetiş pentru zăpada de la noi. Şi noi stăm pe reţelele de socializare şi monitorizăm ce se întâmplă pe cuvântul-cheie “poveşti”. Mai ales cei ca mine, figuranţii, că nu jucăm în fiecare zi. În primul rând, nu prea ninge, rar găseşti o poveste pe bază de zăpadă. În al doilea rând, nu e frumos deloc: zăpada e apoasă, se transformă repede în fleşcăială, se îngreunează traficul, nu ajungem la filmări, totul se dă peste cap, copiii plâng, că nu mai înţeleg nimic din poveste, e haos general! Practic, urâm intens zăpada! Iar în al treilea rând, avem şi noi personaje care se udă când ninge şi spun: “Ce frumooos… ninge ca la oameni!”, dar sunt batjocura tuturor.

Un cuvânt de încheiere pentru oameni?

Da, bine că nu plouă ca-n poveşti!

Îţi mulţumim frumos că ţi-ai rupt puţin timp din programul încărcat de figurant şi ne-ai luminat!

Cu mare plăcere!

Văd cât zahăr conţin unele chestii care-mi plac. Mă doare-n cur. Tocmai mi s-a făcut poftă. Le-aş bea pe toate.

Berea face burtă. O bere, vă rog! Deşi, apar alte “studii” care spun că berea nu îngraşă, dar alcoolul, în general, provoacă şi anume cancer. Ce e bun azi, e rău mâine şi viceversa, de parcă toţi cercetătorii lumii sunt nişte femei la menstruaţie. Repet, o bere, vă rog!

Şi tot aşa.

Ideea e că mi se face poftă de una-alta de fiecare dată când aud chestii nasoale despre una-alta. E posibil să fie şi o tehnică de marketing a unor branduri, care “scapă” intenţionat nişte informaţii, gen scrisorile foştilor angajaţi, ca să te lucreze la nivel subliminal. Sau sunt eu defect?

Scufiţa roşie s-a trezit într-o zi verde. Şi mică. Atât de mică, încât lupul nici nu o mai vedea. Era o scufiţă microscopică. Şi verde. Chiar dacă a scăpat de lup, o pândeau alte pericole, cum ar fi microbii. Atunci şi-a dat seama că nu degeaba e verde. Culoarea ei se asorta perfect cu un flacon ce avea în interior un lichid magic care distrugea microbii. Şi i-a distrus pe toţi. Sfârşit.

Harap-Roz

Mare îi fu mirarea mândrului Harap-Alb când, prin nu ştiu ce minune, a căpătat o culoare mai ne-bărbătească, ca să nu zic feminină. Vă daţi seama, când l-a văzut Spânul, bărbat în toată firea şi roz din cap până-n picioare, s-a prăpădit de râs. Nu ştia el că Harap-Alb a împrumutat culoarea unui flacon roz, plin cu un lichid magic ce distruge microbii. Iar lichidul ăsta l-a ajutat pe Harap-Roz să ducă la bun sfârşit provocările Spânului. A curăţat tot! Sfârşit.

Cele de mai sus au legătură cu zeromicrobi.ro, o campanie despre igienă adresată copiilor şi venită printr-o leapşă de la Chinezu.

Dacă tot veni vorba, Paul a avut o relaţie cu Ana, dar s-au despărţit. Oare să fi fost din cauza faptului că Ana a schimbat maşina? Probabil. Cert e că Paul are probleme cu prizele din casă şi nu a reuşti să-şi facă timp pentru a aduce un electrician. Şi nu-i place nici zacusca. Deloc. Odată, când a fost mic, Paul a fost uitat într-o fabrică de zacuscă şi a petrecut acolo o noapte întreagă. Probabil astfel se explică aversiunea sa faţă de aliment. Bine, bine, da’ prizele?

Bun, dacă tot am stabilit nişte treburi, cel mai bine ar fi să da. Nu? Păi cum să nu, dacă Fordul era alb? E fiţă să ai o maşină albă, nu? Mă gândesc că da, pentru că şi Sciroccoul e la fel. Un pişat de fiţă. Dacă nu ştiaţi, culoarea albă e gratuită! Costă nimic. Pe alte culori chiar se dau bani. Albul e la fel de gratuit precum scamele de pe bluze.

Nu că ar fi ceva rău în asta. Totuşi, important e să-l ignorăm pe Alin. N-are nicio legătură cu povestea asta, din simplul motiv că îi place zacusca şi îi funcţionează toate prizele din casă.

V-am spus că, la un moment dat, Ana a vrut să-şi ia un Nissan? Tot alb. A renunţat în favoarea Scirocco-ului. Aşa e Ana, imprevizibilă. Adevărul e că un Nissan alb ar fi arătat ca dracu’.

Am un prieten în această breaslă. E unul dintre cei mai relaxaţi oameni pe care îi cunosc. Are un motto simplu şi ucigător: “Şapca-n cap, ţigara-n gură, îs barman, mă doare-n pulă”. No, ce să mai zici? La vita e bella!

Prietenul ăsta al meu prestează la o cafenea de super fiţe. Se trezeşte într-o zi la bar cu un moşulică. Vreo 75-80 de ani, îmbrăcat modest şi, în general, bătrân. Cert e că, nu se integra deloc în peisaj.

“Sănătate domnişorule”

“Bună ziua” (îi răspunde mirat prietenul meu)

“Ştiţi, io-s dintr-un sat de-aci de lângă Cluj şi mi-am pierdut ceva”

“Păi, ce v-aţi pierdut? Să văd dacă vă pot ajuta”

“Aaa, păi nu ştiu ce mi-am pierdut, da’ ştiu io că mi-am pierdut ceva”

(stupoare)

Prietenul meu i-a spus politicos că nu are cum să găsească ce nu ştie că a pierdut, mai ales acolo, la care bătrânelul i-a dat şah mat cu următoarea replică:

“Bine, plec. Da’ dacă totuşi găsiţi ce nu ştiu că am pierdut, să puneţi deoparte, că mai trec pe aici”.

Se plimba, pe coridoarele liceului, cu mainile mult departate de corp. Era un fel de a comunica faptul ca, practic, ii e imposibil sa le tina langa corp, din pricina muschilor de semi-zeu cu care era inzestrat. Nu grasime, muschi. Da? Se plimba tantos, de parca era liceul lu’ ma-sa si arunca in stanga si-n dreapta cu sfaturi, izvorate din imensa lui experienta de viata.

Mai avea o calitate, care, de fapt, era un defect textil. Purta la ore niste pantaloni scurti de tata, din material sintetic, comunisti, extrem de scurti, care se mulau perfect pe fundul lui de bila umana. Pantalonii astia isi dezvaluiau forta in momentul in care se aseza pe o banca si ne explica despre inteligenta motrica. De la nivelul nostru, asezati fiind pe podeaua salii de sport, se putea observa cum, din pantalonii extrem de scurti, evadeaza un coi. Uneori, evadau amandoua. Oricum, era o imagine care se plia perfect pe discursul despre inteligenta motrica.

Va spuneam ca a devenit faioms datorita istorisirilor sale. Din nenumaratele episoade pe care ni le-a servit, am ales doua. Sunt relevante pentru presupusa boala la cap.

Stand el, odata, pe banca, cu ambele coaie evadate, ne-a spus:

“Baieti, eram odata, iarna, pe un pod, cu un cofraj de oua in mana. Era un ger cumplit afara si podul era inghetat. La un moment dat, m-am impiedicat. Daaar, daaaar! Nu m-am pierdut cu firea. Am dat dovada de o veritabila inteligenta motrica: am aruncat cofrajul de oua in aer, din cazatura m-am dat peste cap, am prins cofrajul in mana si fiecare ou in parte. NU s-a spart nici unul. Vedeti, baieti? Asta inseamna sa ai INTELIGENTA MOTRICA.”

Chiar daca pare imposibil, a doua povestioara e si mai halucinanta:

“Baieti, am fost odata, cu o clasa, intr-o excursie cu corturile. In timp ce ne aflam prin padure, am dat nas in nas cu un urs. Era extrem de agresiv. S-a ridicat in doua labe si a venit catre noi. Constient ca trebuie sa-mi apar elevii, m-am pus in fata lor. Ursul a dat cu laba catre mine, eu i-am parat lovitura cu o mana, iar cu cealalta l-am lovit direct in abdomen. A fost o lovitura zdrobitoare. Ursul a fugit ca un las si noi am fost salvati”

Va imaginati ca abia asteptam orele de sport, nu?

PS: Da, se lauda ca i-a cunoscut pe Hagi si pe Nadia. Daca despre Nadia nu ne-a spus nimic, despre Hagi ne-a marturisit ca era cam timid cand era tanar si, daca nu era el, probabil ca nu ar fi avut niciodata curajul sa abordeze o fata.