Posturi marcate ‘povesti’

Ana

Avea un Ford. Alb. L-a vândut acum doi ani şi şi-a luat un Scirocco. Tot alb. În altă ordine de idei, n-ai cum să nu-ţi pui nişte întrebări. Adică, de la Ford la Scirocco e un drum destul de lung. În doar doi ani? Probabil e de la afacerea cu zacuscă. Sigur e de la aia. Pe de altă parte însă, nu poţi să-l ignori nici pe Paul.

Dacă tot veni vorba, Paul a avut o relaţie cu Ana, dar s-au despărţit. Oare să fi fost din cauza faptului că Ana a schimbat maşina? Probabil. Cert e că Paul are probleme cu prizele din casă şi nu a reuşti să-şi facă timp pentru a aduce un electrician. Şi nu-i place nici zacusca. Deloc. Odată, când a fost mic, Paul a fost uitat într-o fabrică de zacuscă şi a petrecut acolo o noapte întreagă. Probabil astfel se explică aversiunea sa faţă de aliment. Bine, bine, da’ prizele?

Bun, dacă tot am stabilit nişte treburi, cel mai bine ar fi să da. Nu? Păi cum să nu, dacă Fordul era alb? E fiţă să ai o maşină albă, nu? Mă gândesc că da, pentru că şi Sciroccoul e la fel. Un pişat de fiţă. Dacă nu ştiaţi, culoarea albă e gratuită! Costă nimic. Pe alte culori chiar se dau bani. Albul e la fel de gratuit precum scamele de pe bluze.

Nu că ar fi ceva rău în asta. Totuşi, important e să-l ignorăm pe Alin. N-are nicio legătură cu povestea asta, din simplul motiv că îi place zacusca şi îi funcţionează toate prizele din casă.

V-am spus că, la un moment dat, Ana a vrut să-şi ia un Nissan? Tot alb. A renunţat în favoarea Scirocco-ului. Aşa e Ana, imprevizibilă. Adevărul e că un Nissan alb ar fi arătat ca dracu’.

Povestioară de barman

Cum să nu-ţi placă meseria asta? Practic, te doare la brişcă. Combini nişte maglavaisuri într-un pahar şi se cheamă cocktail. Arunci nişte sticle în aer şi se cheamă că eşti bazat. Tragi o cămaşă mulată pe tine, în timp ce arunci sticlele în aer, şi se cheamă că ai ce fute.

Am un prieten în această breaslă. E unul dintre cei mai relaxaţi oameni pe care îi cunosc. Are un motto simplu şi ucigător: “Şapca-n cap, ţigara-n gură, îs barman, mă doare-n pulă”. No, ce să mai zici? La vita e bella!

Prietenul ăsta al meu prestează la o cafenea de super fiţe. Se trezeşte într-o zi la bar cu un moşulică. Vreo 75-80 de ani, îmbrăcat modest şi, în general, bătrân. Cert e că, nu se integra deloc în peisaj.

“Sănătate domnişorule”

“Bună ziua” (îi răspunde mirat prietenul meu)

“Ştiţi, io-s dintr-un sat de-aci de lângă Cluj şi mi-am pierdut ceva”

“Păi, ce v-aţi pierdut? Să văd dacă vă pot ajuta”

“Aaa, păi nu ştiu ce mi-am pierdut, da’ ştiu io că mi-am pierdut ceva”

(stupoare)

Prietenul meu i-a spus politicos că nu are cum să găsească ce nu ştie că a pierdut, mai ales acolo, la care bătrânelul i-a dat şah mat cu următoarea replică:

“Bine, plec. Da’ dacă totuşi găsiţi ce nu ştiu că am pierdut, să puneţi deoparte, că mai trec pe aici”.

L-a initiat pe Hagi!

Va voi povesti despre o bila umana. O bila, pentru ca, in ciuda faptului ca era profesor de sport, era mai rotund decat profesor de sport mai putin rotund. Ce mai, era imens. Din istorisirile sale, am aflat ca nu a fost toata viata o bila. Dimpotriva. A practicat luptele greco-romane si, cand s-a lasat de sport, a inceput sa ia in greutate. Nimic anormal, se intampla. Dar, tocmai asta i-a adus faima: istorisirile sale extrem de savuroase, vecine cu delirul si piperate cu supozitii de tumoare pe creier. In orice caz, extrem de savuroase.

Se plimba, pe coridoarele liceului, cu mainile mult departate de corp. Era un fel de a comunica faptul ca, practic, ii e imposibil sa le tina langa corp, din pricina muschilor de semi-zeu cu care era inzestrat. Nu grasime, muschi. Da? Se plimba tantos, de parca era liceul lu’ ma-sa si arunca in stanga si-n dreapta cu sfaturi, izvorate din imensa lui experienta de viata.

Mai avea o calitate, care, de fapt, era un defect textil. Purta la ore niste pantaloni scurti de tata, din material sintetic, comunisti, extrem de scurti, care se mulau perfect pe fundul lui de bila umana. Pantalonii astia isi dezvaluiau forta in momentul in care se aseza pe o banca si ne explica despre inteligenta motrica. De la nivelul nostru, asezati fiind pe podeaua salii de sport, se putea observa cum, din pantalonii extrem de scurti, evadeaza un coi. Uneori, evadau amandoua. Oricum, era o imagine care se plia perfect pe discursul despre inteligenta motrica.

Va spuneam ca a devenit faioms datorita istorisirilor sale. Din nenumaratele episoade pe care ni le-a servit, am ales doua. Sunt relevante pentru presupusa boala la cap.

Stand el, odata, pe banca, cu ambele coaie evadate, ne-a spus:

“Baieti, eram odata, iarna, pe un pod, cu un cofraj de oua in mana. Era un ger cumplit afara si podul era inghetat. La un moment dat, m-am impiedicat. Daaar, daaaar! Nu m-am pierdut cu firea. Am dat dovada de o veritabila inteligenta motrica: am aruncat cofrajul de oua in aer, din cazatura m-am dat peste cap, am prins cofrajul in mana si fiecare ou in parte. NU s-a spart nici unul. Vedeti, baieti? Asta inseamna sa ai INTELIGENTA MOTRICA.”

Chiar daca pare imposibil, a doua povestioara e si mai halucinanta:

“Baieti, am fost odata, cu o clasa, intr-o excursie cu corturile. In timp ce ne aflam prin padure, am dat nas in nas cu un urs. Era extrem de agresiv. S-a ridicat in doua labe si a venit catre noi. Constient ca trebuie sa-mi apar elevii, m-am pus in fata lor. Ursul a dat cu laba catre mine, eu i-am parat lovitura cu o mana, iar cu cealalta l-am lovit direct in abdomen. A fost o lovitura zdrobitoare. Ursul a fugit ca un las si noi am fost salvati”

Va imaginati ca abia asteptam orele de sport, nu?

PS: Da, se lauda ca i-a cunoscut pe Hagi si pe Nadia. Daca despre Nadia nu ne-a spus nimic, despre Hagi ne-a marturisit ca era cam timid cand era tanar si, daca nu era el, probabil ca nu ar fi avut niciodata curajul sa abordeze o fata.