Posturi marcate ‘portret-robot’

Femeia-mamă

Pentru că, nu-i aşa, titlul “Bărbatul-tată” e luat de Zicu, se pare că eu nu sunt nici creativă, nici originală. Sunt doar o continuare! Ceea ce nu mi se pare corect sau galant. Bine că-i el deştept! icon smile Femeia mamă

Momentul în care o femeie devine mamă se pierde undeva în negura timpului, într-o maternitate din România. Dacă scribul ar fi fost o femeie, în mod cert se cunoşteau mai multe detalii, deoarece scriba ar fi ţinut minte exact câte ore s-a chinuit. (oare au existat şi scribe?!)

Femeia-mamă va deveni brusc interesată de asta, asta şi chestii eco-bio-naturale. Tot ce a însemnat până atunci viaţă socială (restaurante, cinema, mall) va fi înlocuit cu viaţa mamală (întreţinere, pamperşi şi ulei extra virgin). Pe principiul “moda trece şi vine, nu are rost să investim în haine”, femeia-mamă va purta minim cinci Crăciunuri o vestimentaţie de genul ăsta. Şi va încălţa doar papuci din ăştia.

Pasiunile femeii-mame sunt florile de balcon, trimiterea pachetelor cu mâncare la copii, murăturile pe iarnă şi Sudoku. În pauzele de Sudoku, va citi  revista “Întâmplări adevărate”, iar în pauzele de revistă se va uita la serialul “Sclava Maria din Săvădisla”.

Femeia-mama e capabilă de eforturi financiare maxime: se va bronza pe balcon, stând în cele mai incomode poziţii, şi va cere un singur cadou de ziua ei: un pachet de ţigări… “banii nu sunt pe toate gardurile!”.

Femeia-mamă nu se îmbată precum bărbatul-tată şi nici nu sforăie. Ea consumă, “la ocazii”, vişinată făcută în casă şi doarme iepureşte, de frică să nu se întoarcă peste ea cercopitecul de bărbat-tată.

Bărbatul-tată

Postul se putea numi foarte bine “Bărbatul-soţ”, da’ am ales varianta asta din motive pe de o parte subiective, pe de alta obiective. Oricum, mai mult subiective decât obiective, reciproca fiind valabilă.

Vom dezbate nişte transformări prin care trece bărbatul ce deţine un plod sau mai mulţi. Mă voi referi, în special, la modelul vechi de tată, cel cu care suntem obişnuiţi, excluzându-i, la modul extrem de intenţionat, pe taţii moderni, plini de beşini, traduse prin eşarfe la gâtlej, blugi sfârtecaţi, parfumuri fine şi alte beteşiguri. Nu sunt un retrograd, da’ mă fascinează tătismul clasic, dacă îmi permiteţi.

Începem cu freza de tată care, în cele mai multe dintre cazuri, este asemănătoare cu freza de contabil: părul lins, dat într-o parte, cu începutul de chelie la vedere. O freză de mare senzaţie şi angajament, la care mamele încă mai cad pe spate. Freza de tată este, uneori, garnisită cu mustaţă şi/sau barbă, de un rafinemant răvăşitor.

Apoi, avem deodorantele. Bărbatul-tată va folosi întotdeauna asta, asta şi, la ocazii speciale, asta. Sunt arome cunoscute în popor drept “miros de tată”.

Orice familist care se respectă va avea un trening de tată. Acesta e inimaginabil de clasic, o culoare, maxim două, şi va fi folosit la activităţi diverse: dusul gunoiului, bătutul covoare, mers după cumpărături, alergat. Va fi utilizat chiar şi când se merge în vizite pe la vecini sau rude. Dacă tot suntem în zona vestimentară, ar mai fi de menţionat cămăşile de tată, tot timpul în carouri, pantalonii de tată (blugi sau de stofă), traşi până la nivelul sfârcurilor, şi pantofii de tată (sport sau de gală), mai clasici decât treningul de tată. În unele cazuri, bărbatul-tată va dispune şi de pălării, cu diverse forme şi modele.

Ochelarii de soare de tată sunt similari celor purtaţi de orice hipstăraş, care se respectă, din zilele noastre. Ceva de genul.

Aş dori să mai punctez beţia de tată, apărută după câteva beri, sforăitul de tată, cu un bass ce nu poate fi egalat de niciun sistem audio ultraperformant, şi after shave-ul/aparatul de ras de tată, din aceeaşi categorie cu deodorantele de tată. Ceasul de tată e moştenit de la bunicul, tatăl său, în speţă.

Cam ăsta ar fi un umil portret-robot al bărbatulu-tată. Rămâneţi pe fir! Florica va scrie despre femeia-mamă.

Nene prea devreme

Bună,

Mă numesc Zicu (din capătu’ satului), am 26 de ani, şi NU sunt un nene!

Lucru pe care nu îl pot spune despre foarte mulţi inşi din zona vârstei mele. Să definim, pentru început, termenul “nene”. Nene eşti atunci când ţi se adresează cineva, de regulă mai tânăr ca tine, în felul următor: “Nenea, ne daţi şi nouă mingea de pe garaj?”; “Nenea, nu mă ajutaţi, vă rog, să-mi umflu roata la bicicletă”; “Sunteţi tare de treabă, nenea. Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să urc în copac” (asta vine de la o fetiţă).

Cu alte cuvinte, nenea e un om pe care se observă patina timpului. A ajuns la o vârstă la care îl interesează prea puţin felul cum arată, cum se îmbracă, sau modul în care interacţionează cu cei din jur. Îşi acceptă demn condiţia de nene, având alături, pentru susţinere şi alte treburi, ce altceva decât o tanti. O “uşoară” obezitate, îmbrăcăminte în culori fade, preocupări “neniste” (table, sămânţă, meciuri de fotbal), o durere acută în cot faţă de modernism, cu toate implicaţiile sale. Acesta este portretul-robot al unui nene autohton, aflat în aşteptarea doamnei cu coasa.

Dar, ce se întâmplă când unii se transformă în neni sau tanti prea devreme? Când la 25-30 de ani îşi uită vârsta? Ce i-ar determina pe nişte tineri să uite de ei? Aţi spune că societatea în care trăim ne împinge să îmbătrânim prea devreme. Suntem atât de preocupaţi cu a ne face un rost în viaţă, încât uităm că şi tinereţea are rostul ei. Suntem atât de obsedaţi de faptul că trebuie să fim căsătoriţi până la o anumită vârstă (urăsc replicile de genul: “Dacă nu eşti căsătorit până la x ani, ţi-a cam trecut vremea”), încât uităm că tinereţea nu are neapărat stare civilă. Suntem atât de preocupaţi să le facem altora pe plac, încât nu mai ştim ce ne place cu adevărat. Băăăăăăăăăăăă, nu uitaţi de voi!

Am creionat articolul ăsta după ce m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu. Cum să vă explic, deborda de nenism. Fiecare articol de îmbrăcăminte (combinaţie de maro cu gri sau aşa ceva), fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare fir de păr mi-au demonstrat că am în faţă un tânăr care e pregătit “să dea o minge jos de pe garaj”. Se vedea clar că îl apasă vremurile, că e depăşit de ele şi că a nu s-a mai uitat demult în buletin. Mă uitam la el, m-am uitat la mine şi m-am bucurat de mine!

După ce ne-am despărţit, am luat-o în pas sărit spre casă.

PS: Aş juca un v-aţi ascunselea.