Nu ştiu cum e acum, da’ în perioada în care m-am înscris la facultate, era la modă să dai la mai multe. Să fii sigur că intri, doar nu era să rămâi pe dinafară şi să ajungi bătaie de batjocură prin orificiile bucale ale cunoscuţilor. No, dacă aşa era moda, hop şi eu! Nu aveam nici părul mai uns, nici dinţii mai galbeni şi nici nu eram mai prost îmbrăcat, deci am dat la mai multe.
Cred că am intrat la vreo trei. Sau patru. Nu e nicio mare şmecherie, ştiindu-se cât de uşor e să intri în ziua de azi la o facultate. Într-un final, am rămas pe două opţiuni: facultatea de drept şi laba pe care am terminat-o. Pe vremea aia, era o facultate exotică. Toţi ne visam comisari europeni şi alte posturi care dau bine la televizor. La final, s-a dovedit a fi ce am zis mai sus: o labă. Nu mi-a asigurat niciun post palpabil, nu m-a ajutat în viaţă, ajungând să lucrez într-un domeniu total diferit de ce am terminat.
Da’ oare dacă rămâneam pe varianta Drept era mai bine? Foarte nu! Să vedem şi de ce. Terminam Dreptul şi făceam cumva să mă aciuez pe lângă un avocat, să-mi fac stagiatura. Cum sigur nu dispuneam de sumele astronomice care se plătesc drept şpagă în astfel de cazuri, apelam la cineva care ştia pe cineva. În fine. Îmi terminam stagiatura, ajungeam în barou şi îmi începeam cariera de avocat. Merg pe varianta în care aş fi avut un oarecare succes, că nu-mi curge scuipat din gură. Următorul pas firesc, îmi deschideam un cabinet de avocatură care îmi asigura un trai mai mult decât decent. Luxos, chiar. Ce mai, eram îngropat în bani.
Probabil că unii dintre foştii mei colegi de facultate ar fi urmat un traseu asemănător, numai că ar fi cochetat şi cu zona politică. Auzind că sunt un avocat de succes, cu bani căcălău, unul dintre ei m-ar fi contactat şi m-ar fi convins să intru în politică. Fiind un avocat de succes, scârbit de bani, aş fi văzut-o ca pe o provocare, luxul transformându-mi viaţa într-un şir interminabil de monotonii. Activând de mai multă vreme în politică, fostul meu coleg de facultate m-ar fi luat sub aripa lui. El continua să urce pe scara politică, eu în spatele lui. După un timp, deveneam omul lui din umbră, gestionându-i şi afacerile deloc curate. Eram partenerul perfect! El cu imaginea, eu cu dedesubturile. Banii şi puterea mi-ar fi întunecat judecata, dar măcar nu aveam o viaţă monotonă. Simţeam că trăiesc! Deveneam o victimă a monotoniei!
Până când, într-o zi, fostul coleg de facultate ar fi fost prins în capcana jocurilor politice şi ar fi căzut de pe piedestalul puterii direct la închisoare. Cu tot cu mine!
Poate totuşi a fost mai bine cu laba.