Posturi marcate ‘Paste’

La ora asta, vămile sunt pline

Pline de întorşi. De la muncă. De la hămălit. De la slugărit. Sunt pline cu două categorii de români: cei care au tras ca dobitoacele în străinătate şi vin să petreacă sărbătorile acasă, tihniţi, în familie, şi cei care au tras ca dobitoacele sau chiulul şi vin să-şi dea impresii de sărbători.

Prima categorie e inofensivă. Numai ei ştiu câte au avut de îndurat. Numai ei ştiu că blocurile spaniolilor nu se ridică singure, buzile italienilor nu se curăţă de la sine, iar, surprinzător, cururile portughezilor nu se şterg ca prin minune. Pentru toate astea, au venit pe lume românii. După tras la jug, se întorc acasă, îmbibaţi cu praf de cărămidă şi rahat, şi tot ceea ce vor e să fie înconjuraţi de linişte şi dragostea familiei.

A doua categorie e formată din greuceni. Ăştia se întorc plini de beşini. Sigur, e posibil să fi tras şi ei din greu, dar e la fel de posibil ca veniturile lor să fie generate din “învârteli”. Vor ÎNCHIRIA o maşină arătoasă, pentru a-i lăsa mască pe cei de la ei din orăşel sau sătuc. Vor purta haine extravagante, chiar dacă au un singur rând, pentru a le putea explica amărâţilor rămaşi acasă că asta e moda în occident. Vor avea telefoane scumpe, fără niciun cent pe cartelă. Şi, mai presus de toate, vor vorbi cu accent italian, spaniol sau orice accent le vine la gură, pentru că, vezi Doamne, ei e deja interesanţi. Ei stâlceşte româneasca. Altul e nivelul la care este ei: “Es una bună masa di Paşte, mă înţelegi?”

Fiecare cu sărbătorile sale.

Iisus şi marketing-ul

Se pare că, acum 2000 de ani, s-a născut un prunc care a revoluţionat sistemul de valori al omenirii: “Să ne bucurăm! Ni s-a născut Mântuitorul!” Din momentul în care a venit pe lume, soarta sa a fost pecetluită din punct de vedere comercial. Cele două momente care l-au legitimat în conştiinţa creştină, naşterea şi învierea, au creat cele mai mari oportunităţi de piaţă din istoria omenirii. Asta pentru că naşterea şi învierea au părăsit demult zona sacrului, fiind îmbibate cu profanul comercial.

Dacă în anul Domnului 2010, la Vatican se exploatează la maxim imaginea lui Ioan Paul al doilea (scrumiere, căni, brichete, brelocuri, mă mir cum de nu am văzut şi chiloţi cu chipul său), îmi imaginez cum era dacă existau oameni cu spirit antreprenorial pe vremea Mântuitorului. Vă daţi seama? Pe vremea aia erau nişe de piaţă, nu sărbători mainstream, ca în zilele noastre.

Un om cu fler de acum 2000 de ani ar fi putut foarte bine să-şi deschidă o tarabă exact lângă ieslea în care s-a născut Iisus. Putea să vândă orice: un fir de fân din ieslea Mântuitorului, transpiraţie de pe faţa lui Iosif, bucăţi de balegă ale dobitoacelor aferente. Ar fi fost cea mai mare lovitură de marketing din istoria omenirii. Omul s-ar fi îmbogăţit şi, probabil, ar fi fost ucis. Păţăşti.

La fel, un alt creştin putea să-şi amenajeze un stand chiar lângă cruce. Sigur, i-ar fi fost puţin mai greu, datorită puzderiei de soldaţi romani, da’ să zicem că i-ar fi mituit cu o parte din profit. Ăsta chiar era un norocos! Putea comercializa primele picături de sânge din trupul Mântuitorului, putea vinde cuiele, putea vinde giulgiul, putea vinde crucea cu totul! Era a doua mare lovitură de marketing din istorie. Omul s-ar fi îmbogăţit şi ar fi reuşit chiar să rămână în viaţă, datorită mitei amintite mai sus.

Sună dur? Ia gândiţi-vă cam ce se întâmplă în zilele noastre de cele două sărbători.

Ce fac baimarenii cand lipsesc…

Guest post by GBogdan.

In data de 29 Martie, adica maine, in Baia Mare v-a avea loc cea mai mare cretinate inainte de Sarbatorile Pascale. Fac marsul spre Golgota a lui Iisus pe una din arterele principale ale orasului, blocand 50% din circulatie.

Ideea ii una de urmarit, actorii is foarte buni, costumele sunt geniale, insa ideea de organiza a “Rastignirii lui Iisus intre blocuri” mi se pare una proasta de tot. Ca sa va formati o idee anul trecut s-a intamplat exact la fel si s-a facut o statistica dupa acest mars: 30% din baimareni au intarziat la munca, 5 persoane au lesinat din cauza caldurii excesive si au ajuns la spital, iar cativa dintre spectatorii la acest mars au fost dezgustati.

Pe langa toate cele mentionate mai sus s-au mai trezit si cativa destepti din public sa arunce cu cate ceva in “Iisus” nestiind ca ii o demostratie sau pur si simplu au intrat in febra crestinismului de demult. Oare daca se strangea toata lumea intr-un loc anume sau faceau in parc unde este loc cat cuprinde, plus ca sunt si dealuri sa para cat de cat mai real, nu era mai bine ? Poate oamenii aceia extra credinciosi care cred in toate “bunele exemple” pe care le dau unii si cand merg la biserica barfesc alaturi de tara-senii lor, insa o foarte mare parte a oamenilor nu sunt de acord cu asa ceva. Singuri oameni care o sa se bucure de asa ceva o sa fie presa maramuresana care o sa aiba ce sa scrie. O sa revin cu Poze + video de mars.

Guest post de “Zilele blogului deschis”

Te-ai întrebat vreodată de ce…

… oamenii trag ca boii în Spania/Italia să îşi cumpere un apartament cu o super terasă, ca mai apoi s-o închidă?

Recunosc, e o întrebare lungă, dar relavantă. Zilele trecute, am fost la un chef de casă nouă.

Paranteză. S-au cam adunat, în ultimul timp, chefurile de genul ăsta şi am cam rămas în pană de idei. Am admirat gresie, faianţă, lustre, am testat canapele şi alte etc-uri practicabile la manifestări de genul ăsta. Poate îmi daţi voi câteva idei de cadouri de casă nouă. Săriţi peste chestii de la Nobila Casa. Am cumpărat în ultima vreme de acolo, şi verific cutia poştală ca nebună. Chiar dacă ei nu ştiu, eu aştept cardul de fidelitate cu minim o veioză cadou. Închidere de paranteză.

La ultima băută de casă nouă, când noi beam aşa, în scârbă, că ei, wow!, au deja casa lor şi noi stăm încă în chirie, iar gazda bea forţat, cu gândul la următoarea rată, am văzut cea mai tare terasă. Din lume. Bine, poate nu din lume, dar avea o super privelişte şi o suprafaţă suficientă pentru a deschide un bar.

Trăgând profund aer în piept, aerul poluat de Cluj, da tot aer era, gazda ne-a povestit că vecina de alături, cu o terasă la fel de impresionantă, pe care o vom numi de acum încolo Terasa Dumnezeu, vrea s-o închidă. Cică ea lucrează în Spania şi vrea să se vadă rezultatele. Vrea ca Terasa Dumnezeu să fie toată-toată frumos acoperită cu nişte frumoase termopane. Ce-o să zică rudele de la ţară? Ea nu are? Ea nu poate? Ba, poate!

Până acum, amicul nostru a prostit-o că vine Ordinul Arhitecţilor în control şi îi dă amendă, dacă închide Terasa Dumnezeu. I-a spus că vine însuşi primarul la controale random. Proasta a crezut.

Dacă tot ţi-ai cumpărat un apartamanet cu o Terasă Dumnezeu, de ce să nu te bucuri de ea? De ce să nu îţi inviţi prietenii, în serile de vară, la o poveste în aer liber? De ce? De Spania, de aia! Asta a înţeles românul că e oglinda bunăstării: termopane, faianţă albastră, cu inserţii aurii, în baie şi, dacă vorbim de o casă, nişte turle.

Tare mă tem că vine Paştele şi nu mai putem salva Terasa Dumnezeu. Doar ştiţi voi, românul face curăţenie generală de două ori pe an: curăţenia de Crăciun şi cea de Paşte. Şi românca asta tre’ să aibă termopane de spălat.

De ce…

Trauma castanelor

In fiecare an, in ultimul week-end din septembrie, destinatia mea e clara: Sarbatoarea Castanelor. Indiferent unde ma aflu sau ce lucrez, e musai sa ma duc in fiecare an acasa, la Baia Mare, sa asist la circul stradal, condimentat cu muzica proasta, miros de mici, castane si pisulica. E divin sa vezi tot orasul transformat intr-un imens pisoar, sa stai 24/24 la acelasi stand si sa bei imense cantitati de bere cu toti prietenii. Va e clar, pana aici, ca singurele momente in care reusim sa ne vedem cu totii sunt Craciunul, Pastele si Sarbatoarea Castanelor? Va e. Bun.

Anul acesta, din motive obiective, am ratat Sarbatoarea Castanelor icon sad Trauma castanelor Dupa ce reusisem performanta de a fi prezenta la fiecare sarbatoare in ultimii 23 de ani, anul acesta mi-am stricat recordul! Damn. Intamplare care mi-a adus aminte de clasa a saptea.

Sa va explic de ce.  In fiecare an, cu precizia unui ceas elevetian, Sarbatoarea Castanelor incepe cu o parada, in fata careia defileaza sfidatoare, mandra, prietenoasa si castanoasa… MASCOTA OFICIALA a Sarbatorii Castanelor. Va e si mai clar ca toata clasa a saptea am visat, pictat si mancat acelasi gand:  sa fiu EU mascota Sarbatorii Castanelor in acel an! Toate bune si frumoase, ai mei au pus pilele in miscare, toata lumea a dat din coate pentru a afla care sunt criteriile de selectie pentru jobul de mascota. Mai mult, bunica mea insista chiar sa faca prajituri, sa dam pe la Primarie, numa’ sa ma lase sa fiu mascota si sa nu ii mai frec creierii.

Singura problema era doar una majora…

La cele 24 de petale ale vietii mele, am inaltimea de 1,64. In clasa a saptea aveam mai putin, asa ca ciuciu defilare, ciuciu moment de glorie. Mascota aia era mult prea mare pentru mine si nu as fi putut sa o car. Degeaba m-am lamentat, degeaba m-am dat cu fundu’ de pamant. Degeaba. In acel an, ALTCINEVA a fost mascota oficiala.

Va e si mai clar ca mami si tati tin in fiecare an sa ma asigure ca mascota a fost de cacao, si ca sunt convinsi ca eu as fi facut o treaba mai buna icon smile Trauma castanelor

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… e asa tentant sa arunci tot felu’ de cacaturi pe geam?

Frate, deci ai gunoi, ai chiuveta… da’ cand vezi geamu’, te uzi tot. Mucuri de tigara, firmituri, chibrite arse, prezervative folosite… ahhh dulce rasfat… cum zboara ele pe geam!AH! AH! AH!…

Maica-mea a urat deja unui vecin ceva cu Pastele, direct adresat persoanei dansului. Faza e ca mami mea sta la parter si deci, tot rahatu’ pe care-l arunca boii de mai sus cade pe pervaz la noi sau chiar ajunge in casa. Si cand e vorba sa cada rahat in chiftelele puse la racit, mami o ia razna. Si adevaru’ e ca si eu. Chiftelele alea au o soarta bine definita: aducerea la baza – Cluj-Napoca- si  hapalirea lor, saptamana viitoare, de catre mine si Zicu.

Cat de taran sa fii sa arunci pe geam? Cat de naiv sa fii sa iti inchipui ca nu te vede nimeni, avand in vedere ca toata lumea trebaluieste prin bucatarii? Cat de curajos sa fii sa faci inca o data chestia asta, stiind ca EU, FLORICA, am venit acasa la mama. Si daca mama e doamna, io-s mai de la sat.

Si CREDE-MA! Mai arunci o data firmituri pe geam si vin “cu udatu’” . Boule!

De ce…