Posturi marcate ‘operatii estetice’

Mic tratat de sânologie

Cu siguranţă nu sunt nici primul, nici ultimul care tratează acest subiect, dar consider că cel mai bine e ca el să fie tratat de un mameloman (un fel de meloman, numa’ că pe bază de ţâţe) ce mă aflu, un fesoman sau orice alt man nereuşind să pătrundă cum trebuie în profunzimile subiectului.

În mod evident, sânii reprezintă o atracţie pentru masculi deoarece le lipsesc. Cu alte cuvinte, sânii sunt pentru masculi un fel de penis pentru femei, din punct de vedere fascinativ. De la asta până la instalarea sânilor la conducerea lumii nu a fost decât un pas, ei conducând-o nestingheriţi până în ziua de azi. Şi o mai vor. Dacă judecăm însă la rece, lumea e condusă de nişte bucăţi de grăsime lipite de pieptul femeilor. Strâmbăm din nas, ca masculi, dacă vedem puţină celulită pe un cur, da’ nu ne deranjează tirania bucăţilor de grăsime de pe piept. Mai mult, un sfârc erect nu e cu nimic mai dizgraţios decât o bubă de care vrem să scăpăm. Şi totuşi, sfârcul erect e privilegiat. Ciudate vremuri trăim.

O altă temă de discuţie e mărimea. La fel ca în cazul mădularului, cei mai apreciaţi sunt sânii mari. Nelăsaţi, de preferinţă. Din postura mea de mameloman, care imiplică şi o mărime considerabilă a sânilor, nu pot să nu constat că, din nou, suntem nişte nedrepţi. Adică, nu-i destul că lumea e condusă de nişte bucăţi de grăsime, noi ne dorim să fie cât mai mari. Prin acest comportament, noi, masculii, am fost motivul pentru care medicina s-a revoluţionat, prin apariţia operaţiilor de mărire. Ăsta nu poate fi decât un lucru bun, zic. Până la urmă, şi ţâţele mici au farmecul lor, oricare ar fi ăla.

Dacă tot veni vorba de sfârcuri, aici apar modelele: ţâţe mari cu sfârcuri mari, ţâţe mari cu sfârcuri mici, ţâţe mici cu sfârcuri mari şi ţâţe mici su sfârcuri mici. Cu siguranţă, e greu să găseşti un mix bun.

Ar mai fi de menţionat dinamica decolteului. În viziunea mea, decolteul e un fel de arhitect urban, capabil să modifice configuraţia oricărei locaţii, fie ea interioară sau exterioară. Sunt convins că şi în viziunea voastră.

Sunt în casă şi mi-e bine. Afară e o lume a sânilor. O lume crudă, nedreaptă şi despotică.

Din buric vine scama!

Era o vreme în care operaţiile estetice însemnau mărirea sânilor. Sau micşorarea lor, deşi mi se pare o blasfemie să micşorezi ceea ce Dumnezeu a lăsat mare, chiar foarte mare, pe alocuri. Sau înfrumuseţarea nasului. Sau a pomeţilor. Sau a buzelor, a burdihanului. Sau a căcătoarei. În fine, cred că, în cazul unora, şi operaţia pe creier poate fi lejer considerată drept estetică, pe sistemul “am întâlnit şi proşti urâţi”. Se pare că, în vremea asta despre care vorbim, se făceau operaţii estetice de bun simţ. Mă, io n-am treabă. Dacă ai ţâţele cât două stafide şi te simţi mai puţin femeie din cauza asta, transformă-le în pepeni (de Dăbuleni, să zicem, că cică-s mai celebri aşa). Dacă ai băgat bere în tine precum un bivol şi nu-ţi mai poţi purta bendeul, iar nevastă-ta nu te mai biruie peste ea în timpul penetrării, fă-ţi liniştit o liposucţie. Io n-o să te judec!

Toate până la un punct. Când deja se ajunge la ombilicoplastie, io nu mai prea înţeleg cum se învârte lumea asta. Să analizăm un pic. Buricul ne-a fost alături încă din perioada intrauterină, când, prin intermediul cordonului ombilical, ne hrănea. În momentul venirii pe lume, acesta a prins o anumită formă, în funcţie de cum a fost retezat cordonul. Unii au o groapă, numai bună de format mizerii şi putoare, alţii îl au închis, alţii lunguieţ, alţii lat. Cert e că, e un căcat de orificiu care nici nu te ajută, nici nu te încurcă. Că mai dai o limbă în buric în timp ce te fuţi, aia e altceva. Da’ nu cred că a primit cineva reproşuri de genul: “Dă-te-ncolo cu buricul tău urât, că mi s-o culcat pula” (pierit cheful, dacă e pe bază de muiere). În plus, mi se pare o lipsă de respect faţă de buric să-l faci urât, din moment ce te ştie de mic. Ba chiar te-a menţinut în viaţă, nerecunoscătorule!

Exceptând cazurile de buric închis, după cum fin afirmam şi mai sus, acesta e un fel de groapă de gunoi. Produce tot felul de mizerii urât mirositoare, adună scame de pe haine şi, dacă e să mă întrebaţi, e orice altceva decât un mijloc de atracţie. Nu-mi amintesc să fi zis vreodată: “Bă, ce-un buric are aia. Acum aş sări pe ea!” Şi totuşi, se pare că există o estetică a buricului. Sunt oameni care, probabil, îşi aleg sufletul pereche în funcţie de buric. Oameni care nu pot pune geană pe geană din cauza aspectului dizgraţios al orificiului. Oameni care şi-ar pune plătica sau curul la bătaie pentru o ombilicoplastie (au’, mă, cum sună, că-mi vine să mă cer jos din viaţă!)

Unde se va ajunge, vă întreb? Oare vor urma operaţiile estetice la rinichi? La pancreas? Timpan, scăriţă sau ciocănel? Oare va veni momentul în care un om va intra la un chirurg estetician şi îi va spune: “Domnule doctor, vreau să-mi faceţi o operaţie estetică la glandele salivare. Mi se pare că am o salivă foarte, foarte urâtă!”

Femeia cu patru ţâţe

Clepsidra s-a născut cu 4 (patru) ţâţe. Vă imaginaţi cam ce necaz pe capul ei. După ce că avea un nume de toată pula, natura a înzestrat-o şi cu un piept de căţea (nu în sensul de curvă, ci în sensul că aşa au căţelele, mai multe ţâţe, ce să-i faci). Provenind dintr-o familie modestă (am vrut să scriu şi “română”, da’ m-am gândit să evit pleonasmul), părinţii săi nu beneficiau de resurse financiare pentru a înlătura chirurgical surplusul de ţâţe. În schimb, au prostit-o că e o fiinţă cât se poate de normală, spunându-i că până şi căţelele au mai multe ţâţe.

Până la o vârstă, Clepsidra nu a fost deranjată de puzderia de mameloane care sălăşluiau pe pieptul ei. Ba chiar îi plăceau. Se juca cu ele, le alinta, le-a pus chiar şi nume (Clepsi 1, Clepsi 2, Clepsi 3 şi Clepsi 4). Îi lăsa chiar şi pe alţi copii să se joace cu ele. Veselia a ţinut câţiva ani buni, până când Clepsidra s-a transformat într-o adolescentă conştientă de sinele său feminin. Apoi, a mai crescut un pic. Ajunsă pe la 25 de ani, Clepsidra a început să fie din ce în ce mai complexată, stare ce s-a transformat într-o depresie profundă. Clepsidra a devenit o epavă.

Partea cea mai interesantă e că personaja noastră nu era distrusă din cauza faptului că avea 4 (patru) ţâţe, ci pentru că toate erau mici. Practic, Clepsidra, la cei 25 de ani ai săi, avea doar 4 (patru) sfârcuri.

Într-o zi, Clepsidra s-a hotărât să pună capăt suferinţei! A luat decizia de a face o operaţie de mărire a sânilor. Numai că, vedeţi voi, Clepsidra era tot săracă şi singura soluţie disponobilă, ca în cazul oricărui român prost, era contractarea unui credit pentru o chestie inutilă! Da, dar Clepsidra, săracă fiind, nu-şi putea permite o rată foarte mare, recte nu putea lua un credit mare. Şi aşa a ajuns în faţa celei mai mari decizii ale vieţii sale: mărirea a două ţâţe din 4 (patru).

Bine bine, da’ care două? Cum să le alegi? Au şi ţâţele sufletul lor. Nu le poţi mări aşa, după cum te taie capul. Nu putea să dea cu banul sau să folosească alte metode de genul, pentru că era o chestiune care nu putea fi lăsată pe mâna hazardului. Totuşi, erau ţâţele ei! 4 (patru).

Măcinată de greutatea deciziei, Clepsidra, indecisă şi săracă fiind, a luat o altă decizie. A luat un credit şi şi-a făcut o operaţie estetică de ataşare a încă unui vagin. Aşa, să fie echilibru.

Vă las. Mă duc să-mi fac un credit pentru un transplant de păr pubian.