… la fel cum nicio boala nu-i sanatoasa.
Asa suna o vorba din popor. Si cine suntem noi sa contrazicem inteligenta populara, ce ne-a oferit, de-a lungul timpului, nenumarate vorbe de duh care au legitimat-o. Se pare ca inteligenta noastra se plimba dintr-o gura in alta.
Cu toate astea, am avut recent placerea sa gust dintr-o greutate “usoara”, cel putin asa mi-a descris-o o persoana care parea ca stie despre ce vorbeste. Concret, am fost nevoit sa scriu pe 1300 de scrisori, cu propria-mi mana!, “Cluj-Napoca”. Va dati seama cam ce inseamna asta pentru un om din generatia mea, obisnuit cu rezolvarea unor astfel de probleme printr-un click. Mi s-au inmuiat picioarele, ochii au inceput sa-mi pulseze si transpiram cu debit de Niagara. Trairile mele au fost surprinse de functionara de la posta, care s-a hotarat sa ma loveasca direct in moalele capului cu barosul realitatii: “O sa ai greutati mult mai mari ca asta in viata”. De dupa tejgheaua plina de praf, dintre mormanele de hartoage, acest Atlas modern a vorbit!
De fapt, Atlas din mitologie era par la ceas pe langa astia din ziua de azi. Toti au parcurs kilometri intregi de trasee initiatice, presarate din plin cu greutati “grele” si nimeni, absolut nimeni, nu a mai avut parte de o viata atat de grea ca a lor. Tristii astia se impart in doua categorii.
“Toata viata mi-a fost greu. Nu-ti doresc sa traiesti ce am trait eu”, plangaciosii, cu alte cuvinte. Isi plang de mila la fel cum plange o baba dupa o plasa de rafie. Se lamenteaza profund si nu rateaza nicio ocazie sa impartaseasca celor din jur episoade din existenta lor amara. Practic, sunt de neoprit. Chiar daca vad ca te afli intr-o situatie cat se poate de nasoala, cu siguranta vor gasi ei un moment, din viata lor, mult mai greu decat al tau: “Asta numesti tu greutate? Pai, sa vezi ce mi s-a intamplat mie…” Crestinilor, credeti-ma ca fiecare dintre noi a avut partea lui de mocirla, mai inchisa sau mai deschisa la culoare decat a voastra. Nu-ti zic de mocirla mea, scuteste-ma cu mizeria ta. Nu mai bine te duci tu si-ti gasesti un umar ambulant pe care sa te smiorcai? Nu stiu, zic.
“Hai sa iti explic eu despre greutatile vietii” sau apostolii. In categoria asta cred ca intra si distinsa doamna de la posta. Daca ma introduceam intr-o dezbatere cu dansa, cu siguranta imi tinea un monolog tragico-inaltator despre diferitele hopuri pe care le voi avea de sarit in viata. (intre timp, sistemul de autoconservare al creierului imi suprima brusc simtul auzului). Oamenii astia le-au trait si le-au vazut pe toate. De la inaltimea turnului lor de fildes, sau de plastic ieftin chinezesc, in functie de posibilitati, ne lumineaza pe noi, cei ce nu stim cum e cu viata asta. Nu ne ramane decat sa le multumim si sa speram ca viata va fi un pic mai blanda cu noi, cei care nu avem pretentii de predicatori. Daca nu, sa lasam totul pe seama sistemului de autoconservare al creierului.
Scriind acest articol, mi-am dat seama ca sufar de o “boala sanatoasa”. Am boala pe aceste doua tipologii.
