Posturi marcate ‘online’

Părţile bune ale ACTA pentru online

Am reuşit să citesc stufosul document. Da, în forma asta, încalcă grav libera exprimare şi dreptul la viaţă privată, iar adoptarea acestei legi ne-ar aduce un nou internet: mai închis, mai poliţienesc, mai rigid. Trecem peste faptul că România a semnat în secret această mizerie, fără ca poate guvernanţii români să fi ştiut ce semnează. Chiar nu m-ar mira să fi fost aşa, ştiind ce oameni ne conduc.

Pe de altă parte, lucrând în advertising, o industrie în care, de ce să ne ascundem, se fură idei şi activând în online, o industrie în care se fură conţinut, cred că proprietatea intelectuală trebuie reglementată clar. Nu în forma asta, dar trebuie. Altfel, degeaba ne chinuim să generăm conţinut original, dacă orice pulete ne poate copia munca şi să şi-o asume.

Citez din document:

“(7) Pentru a proteja informațiile privind regimul drepturilor în format electronic1, fiecare parte prevede protecție juridică corespunzătoare și sancțiuni juridice eficace împotriva oricărei persoane care săvârșește una din următoarele fapte cu știință și fără autorizație sau, în cazul sancțiunilor civile, având motive întemeiate de a crede că această faptă va determina, va permite, va facilita sau va disimula o încălcare a unui drept de autor sau a unor drepturi conexe:
(a) eliminarea sau modificarea oricărei informații privind regimul drepturilor în
format electronic;
(b) distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea sau televizarea, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului a unor opere, interpretări, execuții sau fonograme, știind că informațiile privind regimul drepturilor în format electronic au fost eliminate sau modificate fără autorizație.”

Ce ziceţi? Dacă va şti că riscă amenzi usturătoare (pedeapsa cu închisoarea mi se pare prea mult), un ciorditor de conţinut se va gândi de două ori înainte să fure un articol şi să şi-l însuşească. Aşa am ajunge să avem un online mai curat. Tot aşa, poate unui ziar nu-i va mai arde să nu precizeze sursa (CU LINK!) informaţiei de pe un blog, dacă ar fi pe bază de nişte amenzi care l-ar putea duce la faliment. La fel şi în cazul televiziunilor. Sau al radiourilor. Credeţi că Buzdugan şi Morar ar mai ciordi ca nişte jegoşi de pe bloguri? Sunt convins că nu. Aşa am ajunge să avem un online mai credibil şi vizibil.

Repet, ar fi grav ca ACTA să se adopte în forma actuală. Dar şi noi, creatorii de conţinut original, ar trebui să fim protejaţi, că nu muncim ca să fim furaţi. Nemţii sunt atât de corecţi pentru că au amenzi usturătoare pentru orice ţi-ar putea trece prin minte. Românii sunt nişte jegoşi pentru că ştiu că nu păţesc nimic. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să fim nemţi!

Cum ştii că eşti bolnav de online

Aseară, ca tot românul, ne-am pregătit de “Românii au talent”, că la ce să te uiţi vineri seara? Doar n-om fi masochişti şi ne-om uita la Naţional TV sau Kanal D, posturile cu cele mai proaste filme din istoria televiziunii. Şi când zic ne-am pregătit, apoi aia e pregătit, tati: popcorn, Cola, seminţe, bere, chipsuri etc. Să ştim o treabă. Dovada e roaba de popcorn de mai jos.

popcorn 300x300 Cum ştii că eşti bolnav de online

Ne punem în pat, cu toate treat-urile în jurul nostru, începe show-ul şi, la un moment dat, dispare imaginea. Oh, the horror! Stăm, aşteptăm, aşteptăm şi… nimic. Începem să ne agităm, CUM SĂ PIERDEM ROMÂNII AU TALENT? Riscam să fim marginalizaţi social, pe motiv că am ratat semifinala. Şi nu glumesc deloc, ţinând cont de nebunia pe care a declanşat-o acest show. Replica Floricăi a fost edificatoare pentru un om bolnav de online:

“O fi intrat prea multă lume pe site şi s-o blocat…”

Da, ne uitam la televizor.

Asociaţia dependenţilor de internet anonimi

Bună ziua,

Suntem Florica şi Zicu şi suntem dependenţi de internet!

Nu ne-am născut aşa, ci viaţa ne-a împins în ghiarele acestei fiare digitale mâncătoare de timp. Aşa a ajuns Florica să presteze pentru o companie online, iar Zicu într-un domeniu care are legătură şi cu online-ul. O soartă crudă, care ne-a condamnat să ne petrecem marea parte a timpului pe internet. E şi frumos, că internetul ne-a oferit o grămadă de oportunităţi şi relaţii de prietenie, dar câteodată trebuie s-o laşi mai moale.

Credeţi că ne e uşor? Credeţi că e un fleac să stai atâtea ore în lumea virtuală, încât să nu mai distingi între cele două. Numai noi ştim de câte ori ne-am strigat unu pe altul “Florica” şi “Zicu”, şi chiar nu ne scrie aşa în buletin. Numai noi ştim cum căutăm butonul “New Post” prin pat. Numai noi ştim cum ne trezim nopţile uzi leoarcă, pentru că am avut coşmaruri că n-avem subiect pe a doua zi. Nu-i uşor deloc, să ştiţi.

Tocmai de aia, de câte ori avem ocazia, ne tratăm. Ne decuplăm de la bestia virtuală şi ne bucurăm de timpul petrecut împreună, deoarece, în oflline, suntem cea mai mare bucurie unul pentru celălalt, oricât de siropos ar suna asta. Fie că mergem la sală, fie că gătim, fie că citim, fie că ne facem planuri, fie că ieşim, fie că intrăm, cam toate le facem împreună. Chiar şi sexul îl facem împreună.

Vă mulţumim pentru atenţie!

Aceasta a fost o leapşă venită de la Valy şi merge mai departe la Zăineasca, Dragoş, că încă n-o avut o leapşă de când e pe domeniu propriu, la Marian şi la Daniel.

Dependentul de social media

“Am scris un articol genial pe blog. Trebuie să curgă comentariile… Imediat… E prea bun să nu comenteze nimeni… Dintr-un moment în altul… Mai stau vreo zece minute şi verific din nou… Hmm, nimeni… Mă duc să mănânc… Tre’ să se bage careva, e Dumnezeul articolelor… Nimeni… Probabil cititorii au avut o zi proastă şi n-au chef de comentat… Mai aştept puţin… Au trecut zece minute de la publicare şi nimic… Nu mai suport… Ies!” După  zece ore de la publicare, niciun comentariu. Bloggerul intră în sevraj şi se gândeşte să-şi închidă blogul.

“Am dat un tweet mirobolant… Sigur rup twitter-ul în două de la RT-uri… Mai aştept puţin, poate nu l-a văzut lumea… Ies de pe twitter şi intru un pic mai târziu, să mă pot bucura de recolta de RT-uri… Hmm… Au trecut şapte minute, sigur sunt şef… CĂCAT!!! Nimic!… Oare nu l-am dat într-o perioadă bună? O să-l mai dau o dată peste câteva zile, sigur nu se va prinde nimeni, şi va rupe fâşu’!” Trebuie să-l rupă! După câteva zile şi alte tweet-uri “geniale” care nu au obţinut niciun RT, twitterist-ul concluzionează că e mult prea special pentru followerii lui inculţi. Cu toate astea, continuă să aibă spasme în aşteptarea RT-urilor izbăvitoare.

“Am scris cel mai status pe facebook…” Aceeaşi stituaţie ca mai sus, doar că facebook-istul e posibil să se sinucidă în lipsa unor reacţii.

“Bună, mă numesc Doi Punctzeroescu şi sunt dependent de social media. Intru în trepidaţii dacă nu obţin nicio reacţie. Vreau să mă vindec, dar nu ştiu cum. Simt că trăiesc într-o lume superficială, care nu-mi apreciază genialitatea. Vreau să mor…”

După şedinţa de la Asociaţia Dependenţilor de Social Media Anonimi, Doi Punctzeroescu s-a sinucis din punct de vedere online. A devenit hater. Reacţiile au început să curgă.

Pleacă, dar rămâne cu noi

Andrei ne-a “agăţat” pe twitter. Discret, elegant, prin învăluire. Pasul următor a fost să ne cunoaştem, aşa că ne-a chemat la film. Şi acum îmi amintesc cât de timoraţi eram, urma să ne întâlnim cu marele Andrei Crivăţ, noi fiind, la ora aia, nişte nime-n drum. Ajunşi la cinema, am constatat că e cu adevărat mare, putând lejer să ne servească la micul dejun, noi fiind mai mici aşa. Apoi, pe măsură ce am început să-l cunoaştem, am realizat că “mare” este un cuvânt potrivit pentru el, dar nu pentru aspectul fizic, ci pentru cum e mobilat omul la interior. E poate cel mai fain om pe care l-am cunoscut prin intermediul online-ului, un om de la care am învăţat, care ne-a îndrumat, ne-a gătit dumnezeieşte. Un prieten adevărat. Mersi, bă, Crivăţe!

Să ne revenim, zic. Da, pleacă din Cluj, da’ nu scapă de noi. Şi ca să vadă ce oameni de comitet lasă în urmă, ne-am gândit să-i facem o petrecere de pomină. Ţinem Crăciunul în avans!

afis craciun Pleacă, dar rămâne cu noi

Clujene, îţi permiţi să ratezi aşa ceva?

Spărgătorul de summit

Vineri, în Irish & Music Pub, s-a întâmplat twitsummit 2. Părea să fie o seară liniştită pentru cei adunaţi acolo. Asta până la apariţia subsemnatului. Da, am apărut şi le-am zguduit lumea! Am adoptat un comportament uşor dubios, aş putea spune chiar deplasat, pentru un mascul. Reacţiile pe care le-am stârnit au fost următoarele:

- lui psaico i-a fost frică de mine

- Cucu s-a bucurat că are o cunoştinţă aşa haioasă icon smile Spărgătorul de summit

- Dacă nu mă cunoştea, probabil că Lorand mă trimitea la podea

- Miro a fost atât de drăguţă, încât a pus totul pe seama ebrietăţii avansate în care mă aflam

Pe această cale, doresc să le comunic participanţilor că întâmplările respective nu reprezintă poziţia oficială a omului care sunt. Am fost în posesia unui demon nemilos, care m-a împins spre lucruri necurate. Am reuşit, până la urmă, să mă auto-exorcizez.

Dragii mei, după cum ziceam şi aici, vă port o dragoste nemărginită.

Acum, mă aflu în starea pruncului de mai jos.

Nicio greutate nu-i usoara…

… la fel cum nicio boala nu-i sanatoasa.

Asa suna o vorba din popor. Si cine suntem noi sa contrazicem inteligenta populara, ce ne-a oferit, de-a lungul timpului, nenumarate vorbe de duh care au legitimat-o. Se pare ca inteligenta noastra se plimba dintr-o gura in alta.

Cu toate astea, am avut recent placerea sa gust dintr-o greutate “usoara”, cel putin asa mi-a descris-o o persoana care parea ca stie despre ce vorbeste. Concret, am fost nevoit sa scriu pe 1300 de scrisori, cu propria-mi mana!, “Cluj-Napoca”. Va dati seama cam ce inseamna asta pentru un om din generatia mea, obisnuit cu rezolvarea unor astfel de probleme printr-un click. Mi s-au inmuiat picioarele, ochii au inceput sa-mi pulseze si transpiram cu debit de Niagara. Trairile mele au fost surprinse de functionara de la posta, care s-a hotarat sa ma loveasca direct in moalele capului cu barosul realitatii: “O sa ai greutati mult mai mari ca asta in viata”. De dupa tejgheaua plina de praf, dintre mormanele de hartoage, acest Atlas modern a vorbit!

De fapt, Atlas din mitologie era par la ceas pe langa astia din ziua de azi. Toti au parcurs kilometri intregi de trasee initiatice, presarate din plin cu greutati “grele” si nimeni, absolut nimeni, nu a mai avut parte de o viata atat de grea ca a lor. Tristii astia se impart in doua categorii.

“Toata viata mi-a fost greu. Nu-ti doresc sa traiesti ce am trait eu”, plangaciosii, cu alte cuvinte. Isi plang de mila la fel cum plange o baba dupa o plasa de rafie. Se lamenteaza profund si nu rateaza nicio ocazie sa impartaseasca celor din jur episoade din existenta lor amara. Practic, sunt de neoprit. Chiar daca vad ca te afli intr-o situatie cat se poate de nasoala, cu siguranta vor gasi ei un moment, din viata lor, mult mai greu decat al tau: “Asta numesti tu greutate? Pai, sa vezi ce mi s-a intamplat mie…” Crestinilor, credeti-ma ca fiecare dintre noi a avut partea lui de mocirla, mai inchisa sau mai deschisa la culoare decat a voastra. Nu-ti zic de mocirla mea, scuteste-ma cu mizeria ta. Nu mai bine te duci tu si-ti gasesti un umar ambulant pe care sa te smiorcai? Nu stiu, zic.

“Hai sa iti explic eu despre greutatile vietii” sau apostolii. In categoria asta cred ca intra si distinsa doamna de la posta. Daca ma introduceam intr-o dezbatere cu dansa, cu siguranta imi tinea un monolog tragico-inaltator despre diferitele hopuri pe care le voi avea de sarit in viata. (intre timp, sistemul de autoconservare al creierului imi suprima brusc simtul auzului). Oamenii astia le-au trait si le-au vazut pe toate. De la inaltimea turnului lor de fildes, sau de plastic ieftin chinezesc, in functie de posibilitati, ne lumineaza pe noi, cei ce nu stim cum e cu viata asta. Nu ne ramane decat sa le multumim si sa speram ca viata va fi un pic mai blanda cu noi, cei care nu avem pretentii de predicatori. Daca nu, sa lasam totul pe seama sistemului de autoconservare al creierului.

Scriind acest articol, mi-am dat seama ca sufar de o “boala sanatoasa”. Am boala pe aceste doua tipologii.