Una dintre cele mai bune glume pe care ne-a făcut-o Creatorul e chiorăitul maţelor. Această simfonie odioasă ne bagă pe toţi în oala adâncă a poluării fonice. Chiar dacă ai un milion de euro în cont şi îţi plimbi hoitul numai pe la restaurante de cinci stele, când ţi-e foame, maţele chiorăie. Ce să mai zic de ăia care n-au ce pune pe masă. Stomacurile noastre produc cel mai cunoscut hit din istoria omenirii. Cu siguranţă, nimeni nu ştie pe de rost toată discografia celor de la Beatles sau Metallica. Oricine cunoaşte însă sunetul unor maţe care îşi cer drepturile.
Penibil. De fiecare dată când aceste lighioane stomăceşti se hotărăsc să cânte, suntem puşi într-o postură penibilă. Pentru că atunci când maţele chiorăie, se duce dracului tot sistemul de valori al omenilor. Degeaba ţi-ai creat o imagine de om bine ţinut, parfumat de pe la case mari şi consumator de lucruri fine. În momentul în care lumea va auzi pentru prima dată că stomacul tău ştie să vorbească, poţi să te caci pe ea aură. Oamenii vor avea cele mai urâte gânduri despre tine: “Uită, mă, şi la fomistul ăsta, nu-i dă nimeni de mâncare? Putea băga ceva la maţ înainte să vină la întâlnire. Penibil” (observaţi cuvântul penibil din gândurile oamenilor? pişa-m-aş pe ele de maţe!).
Oare Creatorul s-a gândit vreodată cât de greu e să cucereşti o fată? Câte vorbe dulci, câte investiţii în flori şi alte cele, câte răceli trase pe motiv de împrumutat sacou? Nimic din toate astea nu mai are nicio valoare în momentul în care maţele tale i-au cântat mai multe serenade.
O lume în care maţele nu chiorăie ar fi una mai bună.