Posturi marcate ‘mandria ardealului’

Un concert pe care, poate, Clujul nu îl merită

Am şi eu o curiozitate. Unde-s clujenii adevăraţi despre care se vorbeşte aici? Ah, da, am uitat, sunt mult prea ocupaţi cu rostogolirea dejecţiilor pe la colţuri despre un eveniment din oraşul lor. Orice biped, clujean sau nu, care a reuşit să pună bani la saltea pentru un computer şi o conexiune la internet a descoperit Sfântul Graal al comnicării: rahatul din taste. Îl propovăduieşte ca pe o adevărată religie.

Suntem clujeni, suntem aroganţi, gaura din macaroana ţării şi, în consecinţă, ne permitem să ponegrim cel mai mare eveniment pe care l-a văzut vreodată oraşul nostru. Pentru că aşa vrea muşchiul nostru de ardeleni feroce. Nu digeri nicicum muzica celor de la Maiden? Te înţeleg, stai acasă! Da’ dacă alegi varianta asta, înseamnă că te disociezi total de tot ce înseamnă acest eveniment, şi nu te transformi într-un semi-zeu de tastatură: că se putea aduce altă trupă, că n-o să vină lumea, că de ce i-a adus CFR-ul, că sunt de maro organizatorii etc. Băăă, “mândria Ardealului”, oraşul ăsta n-a văzut în 20 de ani decât bucile lui Beyonce, şi voi aruncaţi cu căcat în ventilator? Vă felicit! Sunteţi nişte speciali şi meritaţi din plin toate concertele ce vor urma la Cluj. Dacă se va mai strădui cineva să aducă vreo trupă, cu aşa oameni.

Până la urmă, ştiţi care e partea frumoasă? În timp ce voi veţi continua să vă goliţi  frustrările într-un cablu de internet, alţii vor pune de-un record.