Pe lângă detaliul minor al supravieţuirii, ne place să băgăm în noi. Mult şi bun. Să lăsăm ipocrizia la o parte, că nu ne foloseşte la nimic. Nu suntem fraţi cu codrul, ci cu maţul. Ne ghidăm în viaţă după vorba “mai bine să ne fie rău, decât să ne pară rău.” Golim mesele cu viteza melcului tunat la nunţi, botezuri, conferinţe. “Mâncăm ca să trăim” cu siguranţă nu e pentru noi. Jucăm în echipa adversă, a mâncăilor. Încă nu sunteţi convinşi? Intrebaţi-vă cunoştinţele câte kile au adunat într-o vacanţă la all inclusive. Şi cu asta cred că am zis tot.
În contextul ăsta, ţinem cure de slăbire. Mai mult ele, dar şi noi. Singurul motiv pentru care le ţinem e să nu cumva să părem nişte ignoranţi, nişte grobieni care nu au grijă de propriul corp.
“Vai, dragă, nu pot să mănânc aşa ceva, doar ştii că sunt la cură!”, zise domnişoara în timp ce se desfăta cu nişte păpădie denumită fiţos rucola. Domnişoara zice, da’ nu-s vorbele ei, pentru că şi ea e bântuită de Demonul Maţului Românesc. O vezi tânjind după mâncare, o surprinzi îndopându-se pe la colţuri cu bucate interzise (“numa un pic, n-are ce să strice”), o găseşti la chefuri şi la mesele de sărbători înfulecând (“numai acum, doar n-oi sta să mă uit la alţii cum bagă în ei”). Toate acestea sunt semne clare că dorinţa de a mânca mult şi bine e mai puternică decât păstrarea aparenţelor (“eu am tot timpul grijă de mine, ţin cură”). Dragă, mai lasă-ne, cu toţii ştim că îţi place să bagi în tine, şi nu mă refer la salate, doar eşti româncă!
Mai grav e când îl mai aud pe câte un mascul: “am pus ceva burtică, tre’ să intru la cură”. Bă, mă leşi? La prima beţie o să te roadă stomacul atât de tare, încât o să bagi în tine o juma’ de porc. Hai, lasă iarba şi acceptă-ţi condiţia de grătargiu.
Hai să nu mai încercăm să ne luptăm cu Demonul Maţului Românesc, că tot timpul el câştigă. În plus de asta, o viaţă avem, hai să n-o paştem!
PS: Articol împotriva ipocriziei. Cine înţelege că militez pentru obezitate sau un stil de viaţă nesănătos, îi spun doar atât: sport.
