Posturi marcate ‘mancarea la romani’

Mâncarea aniversară

Familia ţi-o dă cel de sus, iar prietenii ţi-i alegi singur. Asta înseamnă că aniversările între prieteni sunt minunate, iar aniversările în familie trebuie compensate icon smile Mâncarea aniversară

De câte ori nu v-aţi dus la ziua de naştere a unei mătuşi, care sigur v-a întrebat ce munciţi, câţi bani faceţi, de ce nu v-aţi căsătorit, doar pentru că face o musaca excelentă? Atunci când mai mult de două familii se reunesc la o masă aniversară, discuţiile ciudate, momentele stânjenitoare trebuie acoperite cu oceane de ciorbă delicioasă şi checuri ce dansează prin faţa noastră.

- Mergem la mătuşa, e ziua ei!

- Ştii că nu-mi place de ea!

- Da, ştiu, da’ trebuie să mergem. Şi, în plus, face prăjitura aia cu vişine care îţi place ţie!

- No… măcar atât.

Mâncarea aniversară poate împăca fraţi certaţi de-o viaţă, poate aduce la aceeaşi masă vecini care nu se suportă şi e unul dintre marile motive pentru care vizitele durează mult! icon smile Mâncarea aniversară

Povestea porcului se termină la sală. Şi începe din nou.

Uneori, drumul de la o cocină mizerabilă la o sală de forţă modernă e extrem de scurt. Câteva săptămâni. E circuitul porcului în natură. Din porci ne hrănim, graşi precum porcii ajungem, iar asta nu e socialmente acceptabil, că doar avem o imagine. Dar să mâncăm precum porcii e. Diferenţe de viziune.

De sărbători, românii nu sunt oameni. Cel puţin eu nu-i văd aşa. Sunt nişte imense malaxoare care procesează non-stop, zi de zi, noapte de noapte. Cred că procesează şi în somn, de frică să nu-i prindă Apocalipsa Malaxoarelor flămânzi. Cel care doar acum câteva săptămâni stătea cuminte în cocina lui modestă, a ajuns materie primă pentru malaxoare. Şi procesează. Şi procesează. Şi procesează. Sunt vârful de gamă în materie de malaxoare.

Ca printr-o minune, după sărbători, românii ies de sub vraja malaxoarelor şi redevin oameni. Se uită în oglindă şi sunt îngroziţi. Şi aici încep ştirile alea nenorocite, cu românii care au dat iama în sălile de sport, pe care le auzim an de an. Ăsta e momentul în care porcul ajunge, sub formă de grăsime, în sala de forţă. S-a ajuns! A pornit dintr-o cocină şi a ajuns în buricul târgului, într-o sală de forţă decupată din revistele pentru porci. Sau oameni. Oricum, ideea e că asistăm la o emancipare a porcului.

Doi cârnaţi imenşi, de sex feminin, aleargă pe bandă unul lângă altul:

“Nu ştiu, fată, când o să dau jos tot ce am pus de sărbători… Am mâncat ca sparta!”

“Eh, las’, dăm noi, o dată-s sărbătorile! Şi cine ne iubeşte, ne iubeşte şi aşa!”

“Ai dreptate, fată!”

Puţin mai în spate, un caltaboş slinos “trage de fiare” şi rage ca un urangutan în călduri, tremurând ca o porţie de răcituri. Şi dacă tot veni vorba, o porţie de răcituri făcea abdomene. E la prima serie. Din una. Patru sarmale unsuroase pedalau în gol, sau, mă rog, plin, de rupeau pământul, iar nişte jumări ridicau greutăţi, câte una, admirându-se în oglindă. Nişte şorici comentau de pe margine, fiind extenuaţi de la atâta mişcare, iar o bucată de slănină cânta la tobă, să întreţină atmosfera.

Porcul nu moare. Porcul se transformă. În transpiraţie. Până la anul, când se va transfirma din nou în grăsime.

Care e mâncarea săracului?

Până săptămâna trecută, eram convinsă că nu e deloc greşit ce fac. Ca în fiecare marţi seara, de când a început showul Vocea României, ne pregăteam de spectacol cu ceva bun. Marţea trecută, am consumat nişte cremwurşti, pită prăjită şi ceai. Chiar dacă la noi în familie se mănâncă doar în bucătărie, sunt cazuri speciale când intervin nişte elfi, care ne curăţă firimiturile, şi atunci e ok să mâncăm în pat, da? Să nu avem discuţii. Aşadar, ne-am aşezat comod în pat, cu tăviţele pregătite, scufundaţi într-o mare de perne, care de care mai comode.

“Eu şi cu Smiley, când eram la început de carieră, câştigam doar 150 de dolari pe concert.”, le povestea Alex Velea, cel care a pus “hip” în “hipster”, concurenţilor din echipa lui Smiley.

“Dada, aşa era! Şi mâncam numai mâncarea săracului! Cremwurşti cu muştar şi ketchup!”

“Dap, eram săraci!”, râdeau amândoi, cu pofta unor artişti de succes, care nu se mai vând ieftin.

Băi, fraţilor, ăla a fost momenntul în care efectiv mi-am scăpat cremwurştiul din gură! Cum adică mâncarea săracului? Minunaţii mei cremwurşti sunt atât jos pe scara culinară? Bogaţii nu mănâncă cremwurşti deloc? Trăim într-o lume atât de crudă?

Simţind cum universul meu se prăbuşeşte, Zicu s-a uitat patern la mine şi mi-a explicat:

- Dragă, e foarte simplu, totul ţine de standardele pe care ţi le fixezi: dacă scopul tău în viaţă e să ajungi să mănânci polonezi, cremwurştii sunt doar o etapă!

Haideţi să facem ceva nemaiauzit!

Ce ne mai place Crăciunul! Şi sarmalele! Şi prăjiturile! Şi, ah, cum merge un pahar de vin cu un cârnaţ de casă! Iar dacă mâncarea e făcută de mama, e grav, căci uităm tot ce înseamnă control al siluetei.

Haideţi să ne luăm de mână şi să recunoaştem: de sărbători, mâncăm cu mânecile suflecate, fără să ne gândim la nimic. Efectiv o luăm razna: mâncăm acasă, vin musafirii şi mâncăm şi cu ei, că doar nu i-om lăsa să mănânce singuri. Apoi, mergem în vizită, unde, surpriză, iar mâncăm! Şi haideţi să continuăm această spovedanie: cine plânge pe la colţuri în ianuarie că e grasă şi are şunci şi îşi întreabă partenerul “Ţi se pare că m-am îngrăşat?”

Bun. Acum că am stabilit că, de sărbători, avem un comportament mai… să zicem ciudat, vă propun să faceţi ceva fix în perioada sărbătorilor. Nu vă speriaţi, nu vă zic să nu mâncaţi, că ştiu că m-aţi bate pe stradă. Vă propun doar să vă menţineţi.

Cum? Simplu. Faceţi ceva ce nu aţi făcut în viaţa voastră: abonament la sală în preajma sărbătorilor de iarnă! Ştiuuu, am găsit soluţia perfectă! Era atât de evidentă şi acolo, în faţa ochilor noştri, încât aproape că nu o vedeam. Şi nu e doar un simplu abonament! Dacă vă faceţi abonament la Gimmy (cel mai ieftin din oraș, 120 de lei) în perioada 24 noiembrie – 24 decembrie 2011, puteţi câştiga, prin tragere la sorţi: 1 iPad 2, 1 iPhone 4S şi 10 abonamente VIP la GIMMY, pe 1 an intreg. Mai multe detalii găsiţi aici. Şi ştiţi ce veţi face în ianuarie? Poze cu iPhone-ul sau iPad-ul, în care veţi arăta ca şi cum nici n-au fost sărbători!

Aş vrea să vă imaginaţi că acest articol pute a ou fiert

Unul dintre preparatele culinare, atent selecţionate, pe care mi le punea mama la şcoală, era pâinea cu unt, ou fiert, ras sau tăiat, şi castravete murat. Atent selecţionate pentru că nu putea să-mi pună orice, de mic fiind un fiţos culinar, sigur, prin concursul alor mei, mai ales al bunicii, care dacă nu-mi convenea ce era de mâncare, îmi făcea repede altceva. Foarte convenabil pentru un copil, dar dezastruos pentru un matur, universul meu culinar fiind extrem, dar extrem de restrâns. Vorba Floricăi, în caz de război, nu voi muri pe front, ci de foame.

Problema e că oul fiert pute. Rău. Şi nu simţi doar tu că pute, ci şi cei din jur. Pute rău de tot. De obicei, mâncam în curtea şcolii, unde ne aeriseam cu toţii în pauze şi unde mirosul se dispersa. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ziua respectivă de am luat decizia, foarte proastă, de a mânca în clasă. Ghiciţi ce aveam de mâncare! Acum, imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un copil de-a patra ca o clasă întreagă să urle în gura mare: “Ce miroase aici? De unde vine? De la el!!! Hahaha, ce miroase, hahaha! A făcut pe el, hahaha” Degeaba am încercat să le explic că e de la mâncare, răul era deja făcut. Nu mi-am mai dus niciodată pâine cu ou fiert la şcoală şi o resping chiar şi acum, pentru că atunci când simt mirosul, retrăiesc acele clipe groaznice. Încă o mâncare tăiată de pe lista şi aşa restrânsă. Şi, Doamne, ce bună e pita cu unt, ou fiert şi castraveţi muraţi!

Sechelele au rămas. Şi ştiţi ce mai pute înfiorător, dar e extrem de bun? Murăturile la butoi: varză, conopidă, gogonele. De fiecare dată când aduc un borcănel cu mine la job, îmi tremură mânca când îl desfac. Dar la astea nu voi renunţa niciodată!

Vă invit, aşadar, să-mi mirosiţi murăturile!

Cum am petrecut de Vocea României

Nu cred că am simţit mai acut spiritul Crăciunului ca şi aseară. La birou am vorbit jumătate de zi despre Vocea României. Colegii mei au refuzat invitaţii la diferite evenimente serale, pentru că se grăbeau să ajungă acasă la Vocea României. Taximetristul care m-a dus acasă m-a anunţat că sunt ultima cursă, fuge acasă, că începe Vocea României. Am vorbit pe Messenger cu prietenii despre Vocea României, ne-am dat linkuri între noi cu video-uri de la Vocea României.

Pe la 5 cam aşa, au început să sune telefoanele. Un singur gând ne mâna pe toţi în luptă: ce bunătăţi mâncâm diseară la Vocea României?! icon smile Cum am petrecut de Vocea României

Zicu m-a sunat să mă întrebe dacă să cumpere popcorn, chipsuri sau alune. Un coleg se grăbea la pizzerie, să cumpere una mare cu de toate. În scară mirosea a cartofi prăjiţi. Tomata a declarat public că, de emoţii, dă iama în rezervele de ciocolată. Brylu a dat cu pizza de perete. Unii au cumpărat Cola pentru prima dată. Ce mai, o frenezie culinară totală, cum numai de sărbători mai vezi. Mai lipsea bradul, un vecin care să se îmbete, nişte copii care să se joace cu petarde şi puteam spune că e Crăciunul.

Noroc că emisiunea e săptămânală, că dacă era mai des, ajungeam cu toţii nişte obezi melomani! icon smile Cum am petrecut de Vocea României )

Tu cum ai petrecut de Vocea României?

Cea mai proastă veste pe care i-o poţi da unei mame

- Servus, mami!

- Florica, tu eşti? Servus, draga mamii, ce faceţi, vă odihniţi aşa, ca de duminică?

- Dada, pe acasă, că e şi frig. Nu mai ieşim nicăieri.

- Da, foarte bine, staţi cuminţi în casă. Ce-aţi făcut bun de mâncare?

- Nimic special, supă de cartofi.

- CE??? AŞA RĂU VĂ MERGE? NU AVEŢI CE SĂ MÂNCAŢI?

- Ba da, avem, de ce?

- CUM SĂ FACEŢI, ÎN SFÂNTA ZI DE DUMINICĂ, SUPĂ DE CARTOFI, CÂND AIA E MÂNCARE DE LUNI SAU MARŢI?!?!

- Tu mami, da’ ne-a fost poftă! Ce are, că doar tot mâncare e. Mâncăm peste săptămână tot felul de chestii, supe mai rar, aşa că, dacă tot avem timp, ne-am gândit să ne facem o supă bună de cartofi.

- NU-I ADEVĂRAT! MINŢI! DE CE NU AI ZIS SĂ ÎŢI TRIMITEM BANI SAU MÂNCARE?!?!?

- Da’ avem, e ok, stai liniştită!

- AVEŢI PE DRACU! SUNTEŢI SĂRACI ŞI MÂNDRI! BIEŢII DE VOI!

Chiar dacă faceţi supă de cartofi sau ciorbă de fasole duminica, să le spuneţi mamelor voastre că aţi făcut supă de pui cu tăiţei. Altfel, le veţi strica duminica.

Românu’ şi salata

Nu mai e o surpriză pentru nimeni că suntem o naţie de mâncăi. Şi nu orice mâncăi, că jucăm în Champions League-ul Mâncăilor. Mult, gras şi unsuros, ar fi cuvintele care descriu cel mai bine obiceiurile culinare ale acestui popor.

Fiind nişte sparţi, reacţionăm dur când cineva ne scoate din zona de confort a cefei de porc. Mai exact, reacţia standard când vedem pe cineva că mănâncă o salată e:

“Mănânci salată??? Ce-i cu tine, eşti la dietă? Ai ceva boală?”

Pur şi simplu nu putem concepe că cineva poate mânca o salată de plăcere/poftă.

Zeul Grăsimii să ne aibe în pază!

Cartofii natur, aceşti “bine a fi şi aşa!”

Să mă scuze bucătarii, da’ cartofii pur şi simplu fierţi, asezonaţi cu puţin pătrunjel pentru decor, mă lasă total rece.

De ce, în numele lui solanum tuberosum ( vorbim elevat, da? icon smile Cartofii natur, aceşti bine a fi şi aşa! ), ar alege cineva o garnitură de cartofi natur? Şi numele îţi spune clar că implicarea bucătarului a fost minimă: sunt natur, goi, cum i-a lăsat Cel de Sus, puţin fierţi şi trântiţi mai apoi într-o farfurie.

De ce ar prefera lumea cartofii natur în locul celor pai, piure sau copţi la cuptor? Mai ales că sortimentul ăsta, dacă îl putem numi aşa, te duce cu gândul la dietă sau la recuperarea după o boală.

Ştiţi ce gândesc eu când, în vizită fiind, primesc cartofi natur? Că bucătarului i-a fost lene să îşi mai bată capul cu garnitura şi a zis “eh, lasă, e bine şi aşa”. Deoarece nu cred că există persoane care ar ucide pentru o porţie de cartofi natur, cum se întâmplă în cazul altor preparate culinare, care au forţa de a declanşa gânduri necurate. Chiar, vreau să ştiu câţi dintre voi merg într-un local şi comandă o halcă de porc bine rumenită, cu o garnitură sănătoasă de murături şi… cartofi natur? Aş fi gata să pariez că nu mulţi.

Aşa că, dacă mă chemi la tine şi mă serveşti cu cartofi natur, o să ştiu: ţi-a fost lene să faci un pireuaş. Şi toată lumea iubeşte pireuaşul!

Cura de slăbire – cea mai perversă metodă de a păstra aparenţele

Pe lângă detaliul minor al supravieţuirii, ne place să băgăm în noi. Mult şi bun. Să lăsăm ipocrizia la o parte, că nu ne foloseşte la nimic. Nu suntem fraţi cu codrul, ci cu maţul. Ne ghidăm în viaţă după vorba “mai bine să ne fie rău, decât să ne pară rău.” Golim mesele cu viteza melcului tunat la nunţi, botezuri, conferinţe. “Mâncăm ca să trăim” cu siguranţă nu e pentru noi. Jucăm în echipa adversă, a mâncăilor. Încă nu sunteţi convinşi? Intrebaţi-vă cunoştinţele câte kile au adunat într-o vacanţă la all inclusive. Şi cu asta cred că am zis tot.

În contextul ăsta, ţinem cure de slăbire. Mai mult ele, dar şi noi. Singurul motiv pentru care le ţinem e să nu cumva să părem nişte ignoranţi, nişte grobieni care nu au grijă de propriul corp.

“Vai, dragă, nu pot să mănânc aşa ceva, doar ştii că sunt la cură!”, zise domnişoara în timp ce se desfăta cu nişte păpădie denumită fiţos rucola. Domnişoara zice, da’ nu-s vorbele ei, pentru că şi ea e bântuită de Demonul Maţului Românesc. O vezi tânjind după mâncare, o surprinzi îndopându-se pe la colţuri cu bucate interzise (“numa un pic, n-are ce să strice”), o găseşti la chefuri şi la mesele de sărbători înfulecând (“numai acum, doar n-oi sta să mă uit la alţii cum bagă în ei”). Toate acestea sunt semne clare că dorinţa de a mânca mult şi bine e mai puternică decât păstrarea aparenţelor (“eu am tot timpul grijă de mine, ţin cură”). Dragă, mai lasă-ne, cu toţii ştim că îţi place să bagi în tine, şi nu mă refer la salate, doar eşti româncă!

Mai grav e când îl mai aud pe câte un mascul: “am pus ceva burtică, tre’ să intru la cură”. Bă, mă leşi? La prima beţie o să te roadă stomacul atât de tare, încât o să bagi în tine o juma’ de porc. Hai, lasă iarba şi acceptă-ţi condiţia de grătargiu.

Hai să nu mai încercăm să ne luptăm cu Demonul Maţului Românesc, că tot timpul el câştigă. În plus de asta, o viaţă avem, hai să n-o paştem!

PS: Articol împotriva ipocriziei. Cine înţelege că militez pentru obezitate sau un stil de viaţă nesănătos, îi spun doar atât: sport.