Posturi marcate ‘la betie’

Târziu sau devreme?

Copiii îţi oferă nenumărate ocazii de a consuma alcool. E un fel de tradiţie ca proaspătul tată să dea de băut prietenilor când îi vine progenitura pe lume. Apoi, bei la botez, mai bei când îţi scot peri albi, bei de bucurie că au intrat la liceu şi la facultate, bei la nuntă şi tot bei în cinstea sau cu plozii tăi.

Sâmbătă seara am fost la o feciorească ce marca primul eveniment: naşterea fetiţei unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (să-i trăiască!). Fiind vorba de o feciorească, vă daţi seama că numa’ bine n-o ieşit, în sensul că am intrat în crâşmă la nouă seara şi am ieşit a doua zi, la opt dimineaţa. Am fost în schimbul trei, ca să zic aşa. Da, ştiu, e greu să fii bărbat.

Pe taxi, în drum spre casă, în timp ce mă gândeam la posibilele reacţii ale Floricăi, şi reacţiile imaginate de mine nu erau deloc pozitive, m-a lovit o amintire: “proprietarul a zis că vine azi, în sfânta zi de duminică, la ora unu, cu un instalator, să repare nu ştiu ce căcat de scurgere la chiuveta din bucătărie”. Şoc, panică şi groază pe mine. Cum să mă culc la OPT DIMINEAŢA şi să mă trezesc la UNU? Nu puteam să las lucrurile aşa, era în joc somnul meu de frumuseţe. Mă rog, de mahmureală. Şi ce mi-a trecut mie prin cap, fix la ora 7:53? Să-i trimit un mesaj, că doar n-a dormi omul la ora aia, în care să-i spun că a trecbuit să plecăm urgent din Cluj şi să amâne lucrarea pe luni. Numa’ că, vedeţi voi, nu eram chiar foarte fresh, şi mesajul care a ajuns la proprietar este următorul:

mesaj 300x225 Târziu sau devreme?

“Buna ra”. Atât. Nici măcar “Bună dimineaţa” sau “Bună Radu”, cum îl cheamă pe om. Doar atât. Vă daţi seama cam cum l-a răvăşit un asemenea mesaj pe om, primit duminica la opt dimineaţa. M-a sunat, iar eu am încercat să-i explic ce vroiam să-i comunic prin mesaj. Măciuca realităţii m-a lovit direct în moalele capului: “Păi am eu nişte chei de rezervă şi vin totuşi să fac lucrarea, că nu mai putem inunda vecinii”. Am rămas fără cuvinte. Mizam pe faptul că nu mai are nicio cheie de la apartament, că aşa ştiam de la el. Am mai încercat să insist pentru amânarea lucrării, dar omul era hotărât. A rămas să încerc “să mă întorc în Cluj” şi să îl sun pe la 11.

Deci. DECI! Mi-am scurtat somnul cu două ore!!! În loc să mă trezesc la 1, m-am trezit la 11! Asta înseamnă să te auto-fuţi! Şi tot n-am scăpat, a venit cu tot cu instalator şi mi-au stat pe cap vreo trei ore de somn. Am fost la pământ, literalmente.

Şi totuşi, dacă intri în casă la opt dimineaţa, se cheamă că ai ajuns târziu sau devreme?

D-ale relaţiilor

alcoolmetru 1024x777 D ale relaţiilor

Sunt un criminal!

Chiar dacă cele scrise mai jos s-ar putea să mă contrazică, susţin în continuare că sunt cât se poate de zdravăn la cap. În sensul că nu-s nebun şi nici n-am luat-o razna. Asta ca să fie clar.

Am participat recent la o aniversare care s-a încheiat târziu în noapte, cu discuţii interminabile de beţivi. Nu prea eram eu foarte treaz aşa, că doar ăsta e principalul efect al consumului de alcool: te deztrezeşte. Ne-treaz fiind, am primit la pachet două bucăţi de prăjitură din partea sărbătoritului, spre a le îngurgita împreună cu Florica a doua zi. Problema majoră, cel puţin aşa am perceput-o eu, a fost că nu era orice tip de prăjitură. Erau două broscuţe!

broscuta 300x225 Sunt un criminal! sursă foto

Pe drumul cu taxiul spre casă, am început să relaţionez vizual cu ele, descoperite fiind. Eu le priveam cu ochii mei de om, ele mă priveau cu ochişorii lor de ciocolată. Nu mai ţin minte exact de ce şi în ce moment, da’ privirea uneia dintre ele a început să mi se pară malefică. Da’ malefică rău. Pe măsură ce înaintam, broscuţa se uita din ce în ce mai urât la mine, de parcă era posedată de un diavol prăjituresc care vroia să-mi fure sufletul. Am încercat să-i evit privirea, dar ceva mă atrăgea spre ea. E clar, era REA!!! Prezenţa ei a început să mă bântuie, iar starea de angoasă se aprofunda de la un moment la altul, de nu ştia taximetristul ce bai am. Ochii mei îngroziţi, ochii malefici ai broscuţei, ochii mei îngroziţi, ochii demonici ai broscuţei etc. Nu vă pot explica prin ce am trecut şi cât de greu mi-a fost, trebuind să mă chinui singur (că doar nu era să-i povestesc taximetristului) cu blestemata aia mică. Horror!!!

Până la urmă, transpirat şi cu inima gata să-mi iasă din piept, am ajuns cu greu în casă, am fugit rapid la frigider, le-am depozitat pe ambele, nu înainte de a o trimite, printr-o lovitură scurtă şi puternică de pumn, pe lumea cealaltă. Da, am omorât broscuţa malefică! Din drăgălăşenia ce era s-a transformat într-un terci de nedescris, fără ochi ciocolatii fixaţi pe mine, fut-o Irod de broscuţă!

A doua zi, Florica a mâncat-o pe cea ne-malefică, iar eu, ca o răzbunare supremă, am şters urmele crimei. Acum sunt bine. Sper totuşi că demonul dulce să nu fi intrat în mine.