Cine mă cunoaşte, ştie că am o pasiune bolnavă pentru puii măcelăriţi şi preparaţi după reţeta colonelului Sanders. Cine nu, află acum. La noi în familie, Florica e cu McDonald’s, iar eu sunt cu KFC, existând tot timpul discuţii despre care e mai bun, discuţii aproape la fel de intense ca alea despre cele două oraşe din care ne tragem. Aşa a vrut Dumnezeu să fie.
Îmi place atât de mult KFC-ul, încât am zis că voi scrie în testament să fiu îngropat cu un meniu Crispy Strips, ca să-mi ţină de miros în timpul somnului de veci. Şi dacă, din greşeală, în anul 2673, arheologii timpului vor descoperi mormântul meu, să mă prezinte ca pe cea mai mare descoperire a vremii: omul-pui.
Aseară, s-a întâmplat o premieră în viaţa mea: mi-am luat un meniu şi NU am reuşit să-l termin, fapt ce m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să mă îndoiesc de mine. “Nu-i nimic”, mi-am zis, “îl pun mâine cu mine şi îl mănânc în pauza de masă. Aiii, ce bine m-oi desfăta!” Astfel, tocmai am mâncat, pentru prima dată, KFC reîncălzit şi pot să emit o părere:
E ca şi cum te pregăteşti să faci sex cu o femeie frumoasă, minunată şi mirobolantă în acelaşi timp, cea mai femeie din lume, şi descoperi că are penis, trei sâni, din care unul la spate, în locul fundului, care e în locul buricului.