Posturi marcate ‘ipocrizie’

“Salută-l din partea mea!”

Cuvinte care nu ajung niciodată la destinatar: “Transimte-i salutări din partea mea!” sau “Zi-i că o salut!”.

Nu reuşesc să îmi amintesc nici măcar o singură circumstanţă în care am transmis cuiva salutări. Maxim îmbrac salutările transmise într-o poveste despre cum m-am întâlnit eu cu X şi ce mai face X.

Mi se pare puţin imbecil să îi spun cuiva: “A zis X că te salută”, din simplul motiv că persoana în cauză aşteaptă şi episodul doi. Episodul unu: X l-a salutat. Epsiodul doi: a mai zis ceva? Vrea ceva de la mine? Episodul doi nu există! În plus, se nasc şi discuţii stupide. Dacă X transmite salutări lui Y prin mine, e clar că eu şi X am discutat ceva despre Y. Poate l-am şi bârfit, poate nu. Îndoiala va trona asupra bietului Y.

-”Te salută X”

-” Aşa, şi ce-a mai zis?”

-” Păi, nimic… A zis doar că îţi transmite salutări”.

Sesizaţi imbecilitatea conversaţiei, nu? Adică, persoana care primeşte salutările nu e mai bună de atât. Nu merită nicio remarcă în plus, nicio altă vorbă bună, nicio urare de primăvară. Nimic. Doar un salut.

Unde mai pui că ideea de a transmite salutări cuiva implică şi o doză de scârbă. Nu prea ai chef să vorbeşti cu persoana respectivă, să o cauţi, să o întrebi de sănătate, dar, în acelaşi timp, ştii că trebuie să zici ceva. Nu te poţi preface că nu mai cunoşti lumea. Şi atunci apar cele mai patetice cuvinte din lume: “Transmite-i salutări!”

Nu mă mai puneţi să transmit salutări! Avem telefoane mobile, YM, FB, Twitter, mail. Folosiţi-le cu încredere.

Mâncare pentru o armată!

Cred că voi fi în asentimentul prietenului Iulian Haba dacă voi spune din start: “Nu există suficientă mâncare, noi suntem prea sătui!”.

Vă anunţ că urăsc oamenii care fac aprecieri de genul: “Vai, câtă mâncare avem. Până săptămâna viitoare o să tot mâncăm din ea!”; “Ai de capu’ meu, câtă mâncare ai făcut. E pentru un batalion!”. Când eşti bucătar la o nuntă, ai tot dreptul din lume să arunci asemenea replici, dar când ai o amărâtă de caserolă, populată de câteva macaroane, hai să lăsăm ipocrizia la o parte şi să nu ne ascundem după vişin. Mâncăm doar 100 de grame/zi şi supravieţuim cu aer. Hai să fim oameni şi să recunoaştem că din caserola aia, maxim ne vom sătura pentru câteva ore.

De ce simt unii oamenii să anunţe că ei nu pot mânca ATÂT? Poate eu pot! De ce mâncare pe care o vom împărţi trebuie să fie catalogată drept cantitate industrială. Vrei să nu pari un mâncău? Simţi nevoia să facem conversaţie înainte de îngurgitare ? Oricum, amândoi ştim foarte bine că vom rade tot.

Mâncăilor!

“Ia-mă nene”

Fiecare dintre noi a fost nevoit, cel puţin o dată în viaţă, să ia o bucată de carton pe care să mâzgălească numele unui oraş. E momentul în care am luat o decizie importantă, care s-ar putea să aibă repercursiuni interesante asupra existenţei noastre ulterioare. Am hotărât să facem autostopul!

N-o să mă apuc să înşir diferitele experienţe pe care le-am avut de-a lungul timpului. Oricine poate face asta. Unde mai pui că ar fi şi banal. În schimb, voi înşira experienţe pe care nu le-am trăit. Mi se pare rezonabil. Unde mai pui că nu e banal.

Călugăriţă

Conducând liniştită SUV-ul pe care i l-a pus la dispoziţie mănăstirea (am observat că e la modă), slujitoarea Domnului observă pe marginea drumului un creştin cu un carton pe care scrie “Satu Mare”. Uitându-se în oglinda retrovizoare şi realizând că e o călugăriţă, statut ce implică un anumit grad de bunătate, se hotărăşte să ajute creştinul în cauză (creştinul sunt eu, doar e imaginaţia mea).

“Sărutmâna. Mă duceţi şi pe mine până la Satu Mare?”

“Sigur, fiule”

Intrând în maşina mult prea luxoasă pentru o fiinţă ce se pretinde desprină de material şi dedicată spiritualului, creştinul a fost lovit de un miros pătrunzător de tămâie. Atât de pătrunzător, încât a leşinat şi a rămas aşa tot drumul. Ajunşi la destinaţie, după resuscitarea pasagerului, măicuţa îi spune:

“Te costă 20 de lei, fiule… pentru mănăstire. Să nu uiţi de rugăciuni, da?”

Tirist

După o noapte nebună, petrecută într-o parcare, în compania unei parcariste, Şandor (aşa scrie pe tăbliţa de pe parbrizul tirului său) rula fin, obosit fiind. Se trezeşte în faţă cu un carton. Nu prea înţelege ce scrie. Opreşte. Nu strică puţină companie:

“Bună ziua. Mă duceţi şi pe mine până la Cluj”

“Sui”

Pătruns în cabină, autostopistul a dat peste un adevărat templu închinat bunului gust. Jucării din pluş, postere cu femei, mai mult sau mai puţin goale, cruciuliţe, cd-uri agăţate. Toate astea, garnisite cu un miros de şosete purtate patru zile şi o duhoare sexuală. Tot drumul, discuţile au pornit dintr-un singur sens şi au avut un singur vorbitor: Şandor. Din program:

“Am futut-o odată pe una…”

“Văru-meu e pă tir în Belgia…”

“M-o oprit odată poliţia…”

“Am futut-o odată pe una…”

“Să vezi ce o păţit văru-meu…”

“Odată, am adormit la volan…”

La despărţire, Şandor nu a avut nicio pretenţie financiară. S-a mulţumit cu gândul că tânărul pe care la transportat îl va considera un erou al şoselelor.

Tânărul nu ştie cum să scape de mirosul de şosete care i-a intrat în haine.

Te-ai întrebat vreodată de ce…

… bravăm ca să ne aflăm în treabă?

Fiind construiţi din carne, suflet şi minte, simţim nevoia uneori să o luăm rău pe arătură. Uneori însemnând momentele în care facem excese, doar din dorinţa de a brava.

Cum funcţionează sistemul: se ia un om care nu mănâncă picant, ba chiar detestă mâncărurile care dor şi la intrare şi la ieşire. Se plasează acel om într-un situaţie publică, în speţă un local. La masă cu individul se află prieteni şi cunoscuţi. Omuleţul comandă o ciorbă şi… UN ARDEI IUTE! Dorind să se dea rotund, bipedul va mânca tot ardeiul, chiar dacă, atât la exterior, cât şi la interior, va plânge cu debit de Niagara. Mai mult decât atât, în momentul în care comesenii se vor minuna de realizarea sa, va făta replica: “Bine mă, ardeiul ăsta e un fleac pentru mine. Am acasă un raft întreg plin cu borcane din Mexic”. Paştele mă-sii de ipocrit picant!

Cei mai drăguţi sunt ăia care bravează cu rezistenţa la alcool: “Asta e mult? Păi, pot bea cel puţin de zece ori pe atâta. Odată, în cămin, am băut o juma’ de kil de pălincă şi o ladă de bere”. Asta în timp privirea i se umezeşte, cuvintele i se transformă în sunete şi echilibrul devine inexistent, după primul pahar de lichior pentru femei pe care l-a dat pe gât. Rupe-te-ar ulii de ipocrit bahic!

Adjectivul salvator

De fiecare dată când nu eşti în stare să exprimi o părere despre ceva, de fiecare dată când nu vrei să jigneşti pe cineva, de fiecare dată când vrei să eviţi un pumn în meclă, de fiecare dată când nu te lasă inima, de fiecare dată când vrei să laşi loc de “bună ziua”, de fiecare dată când presiunea socială apasă pe umerii tăi, de fiecare dată când vrei să eviţi să fii dat afară, de fiecare dată când nu iese aşa cum trebuia să iasă, de fiecare dată când ai vrea să spui altceva, de fiecare dată când vrei să pară că lauzi pe cineva, dar de fapt nu o faci, de fiecare dată când nu vrei să-ţi superi părinţii, de fiecare dată când te întreabă iubita ta, de fiecare dată când nu vrei să te caci în gusturile omului spui: “E… INTERESANT”

Mic ghid insuportabil

Un demers pentru descarcerare mentala.

Se da urmatoarea situatie. O stii pe X de ceva vreme, e in cercul tau de prieteni, ti se pare un om ok, care stie sa manance cu lingura si furculita, nu vorbeste neintrebata si, in general, nu produce flatulente necontrolate. Ce mai, X e o amica. Povestea devine una clasica. X se combina cu Y, Y e un nesimtit, profitor, materialist. X e prea oarba sa vada acest lucru. Y e introdus in cercul vostru de prieteni. Toti il urati intens.

Din pacate, societatea e atat de meschina si machiavelica, incat nu poti sa scapi de prezenta lui Y. Nu poti sa-l excluzi din iesirile la film sau de la gratar, din simplul motiv ca o pretuiesti prea mult pe X. Personal, imi doresc sa ii desurubez capul lui Y, sa-l asez pe masa si sa-i scot, cu o penseta, rand pe rand, fiecare fir de par din nas. De fiecare data cand Y inspira mai profund, imi doresc sa fie o scurgere de gaz in preajma. De fiecare data cand Y vorbeste, imi doresc ca un porumbel sa-si faca treburile pe el.

Vine intrebarea. De ce nu exista un mic ghid care sa ne ajute sa supravietuim cu un asemenea dobitoc? De ce nu exista un indrumar in care sa fie trecute, de exemplu, posibile subiecte de dezbatut cu persoana pe care o urasti, astfel incat totul sa ramana la ceva civilizat? La fel ca discutiile despre vreme, politica si fotbal, cand ai de-a face cu un cretin din asta, sa ai la ce apela.

Sa luam un prim posibil subiect de conversatie.

MAMA

- se vor trata, in 5-8 minute, informatii noi sau/si relevante despre mama cretinului

- se vor adresa intrebari politicoase: “Ce mai face mama ta?”, “Cum se simte mama ta?”, “Te duci la mama ta de Craciun?”

- raspunsurile dobitocului vor fi inlocuite, mental, cu injuraturi ca la usa cortului, cereri divine de incheiere a vietii dobitocului in cauza si insiruirea dezastrelor naturale ce-l au ca protagonist

Atentie! E important ca dobitocul sa nu simta, nici macar pentru o secunda, ce se intampla. Micul ghid insuportabil inseamna terapie, atata timp cat putem jubila in interior de prostia lui.

Un alt posibil subiect este chiar propria lui persoana.

DOBITOCUL

- se vor adresa intrebari-stereotip, raspunsurile urmand sa ne aduca liniste psihica: “Ce mai faci tu?”, “Cum iti mai merge?”

- intrebarile vor fi adresate in cea mai binevoitoare maniera posibila, astfel incat dobitocul sa-si deschida sufletul

- daca discutia merge bine, puteti chiar atinge mana sau umarul dobitocului, pentru a crea un fals sentiment de apropiere umana

- mental, din nou, ne vom descarca prin invocatii catre Cel de Sus, sperand ca se va face dreptate

Aplicarea micului ghid presupune efort, nu neg. Insa, informatiile primite de la dobitoc sunt mina de aur pentru restul gastii. Deci, nu fiti egoisti. Daca cineva din gasca voastra nu cunoaste micul ghid insuportabil pentru descarcerare mentala, este imperativ necesar sa ii transmiteti toate barfele aflate in urma punerii lui in aplicare. Daca insa toata lumea il foloseste, se va aplica metoda barfei de grup, o terapie pentru minte si trup.

Nu uitati, mens sana in corpore sano!