Posturi marcate ‘interviu’

Interviu cu un taximetrist. Sau cum am hărţuit un taximetrist.

Veţi spune că sunt obsedată, dar vă asigur că nu-s.

Când ne-am luat maşină, am zis că NICIODATĂ nu o să mai merg cu taxiul, aşa că azi, pentru că trebuia să mă duc undeva unde ştiam că nu am loc de parcare, am mers cu taxiul! Ştiţi că, la femei, da înseamnă nu şi niciodată câteodată icon smile Interviu cu un taximetrist. Sau cum am hărţuit un taximetrist.

Pentru că trebuia să traversez tot oraşul şi pentru că taximetristul mi-a zis un banc de cum am intrat (la care, atenţie, am şi râs!!!!11), am decis că va fi o cursă comunicativă. Adică n-o să stau cu nasul în telefon, ca de obicei, ca să evit discuţiile despre vreme, politică şi fotbal, ci o să mă înham la hora dialogului. Mai mult, de data asta, am decis să fiu eu aia care hărţuieşte cu întrebările! Am vrut să-l bat cu propriile arme. Şi mi-a ieşit! N-a pus nicio întrebare, că era prea ocupat să răspundă la ale mele. Nu am fost deloc inspirată să-l filmez (chiar nu credeam că va fi un interviu aşa bun), dar vă invit să lecturaţi varianta tipărită.

- Ce faceţi de Valentine’s Day?

- Ce să fac, domnişoară, lucrez, că lumea se îmbată, se petrece, pe la 12:00 numa’ o să ies din casă şi sigur până dimineaţă o să am clienţi! Anul trecut, am dus acasă o domnişoară care îşi pierduse o cizmă, aşa-i tineretul, petrecăreţ. Ei, că multe prostii am făcut şi eu la viaţa mea!

- Merge treaba?

- Merge, domnişoară, dacă o împingem. Dacă stăm şi o aşteptăm numa’, stă pe loc.

- S-a urcat cineva vreodată în maşină să vă zică să urmăriţi maşina din faţă?

- Aşa, ca-n filme?

- Aşa!

- O dată, acum vreo zece ani. O doamnă îşi urmărea soţul cu amanta, care erau în alt taxi, cu un coleg. Nu puteam nici să vorbesc cu colegul pe staţie, că auzeau ăia. Nu vreţi să ştiţi ce circ a fost când au ajuns! La Hotel Napoca i-am dus. O trebuit să vină recepţia de la hotel, am dat pe staţie şi or venit şi colegii. De abia i-am despărţit!

- Care e cel mai mare bacşiş pe care l-aţi primit?

- Am luat de la gară un client care avea o găină şi mi-a dat 1 milion să-l duc, că nu-i voie cu animale. Nici nu părea omul sănătos la cap, ce dracu’ făcea cu găina, numa’ el ştie.

- Da’ ce ziceţi de vreme?

- Vremea asta îi ca vremurile. Nu vedeţi? Îi ca politica. Ba ninge şi Boc e premier, ba e soare şi Boc îşi dă demisia.

- Da’ dumneavoastră îl vreţi pe Boc înapoi?

- Aşa cum vrem toţi clujenii cod roşu!!!

Şi am ajuns.

Şi dacă tot suntem la subiect, să ne aducem aminte că Zicu a fost odată inspirat şi l-a filmat pe unul.

 

EXCLUSIV: Interviu cu un personaj de poveste

Bună! Îţi mulţumesc că ai acceptat să-mi răspunzi la nişte întrebări.

Salut, nicio problemă, plăcerea e de partea mea!

Povesteşte-ne puţin despre tine.

Păi, multe n-ar fi de zis. Sunt un banal personaj de poveste, nimic special. Nu sunt erou principal, nu sunt personaj negativ. Sunt un simplu figurant, ca în filme. Şi poveştile au nevoie de “personaje de umplutură”.

Dacă tu eşti mulţumit şi îţi place ceea ce faci, e în regulă.

Păi nu-s, da’ ce alte opţiuni am? Să mă angajez la Metro? Cine angajează un personaj de poveste figurant???

Da, cam greu… Ca să n-o mai lungim si să atingem scopul principal al interviului: spune-mi, te rog, cum ninge la voi, în poveşti?

Da, am observat că unii oameni au un fetiş pentru zăpada de la noi. Şi noi stăm pe reţelele de socializare şi monitorizăm ce se întâmplă pe cuvântul-cheie “poveşti”. Mai ales cei ca mine, figuranţii, că nu jucăm în fiecare zi. În primul rând, nu prea ninge, rar găseşti o poveste pe bază de zăpadă. În al doilea rând, nu e frumos deloc: zăpada e apoasă, se transformă repede în fleşcăială, se îngreunează traficul, nu ajungem la filmări, totul se dă peste cap, copiii plâng, că nu mai înţeleg nimic din poveste, e haos general! Practic, urâm intens zăpada! Iar în al treilea rând, avem şi noi personaje care se udă când ninge şi spun: “Ce frumooos… ninge ca la oameni!”, dar sunt batjocura tuturor.

Un cuvânt de încheiere pentru oameni?

Da, bine că nu plouă ca-n poveşti!

Îţi mulţumim frumos că ţi-ai rupt puţin timp din programul încărcat de figurant şi ne-ai luminat!

Cu mare plăcere!

“Eu sunt oricum ca Dumnezeu, ştiu că rugăciunile voastre ajung la mine” – interviu cu Andrei Gheorghe

Că a fost TEDxCluj vinerea trecută, ştiţi deja cu toţii. Că a ieşit de nota zece, o spun toţi cei care au fost prezenţi la eveniment. Eu sunt prea subiectivă ca să mă pronunţ, însă vreau să-mi felicit echipa şi voluntarii pentru simplul fapt că am simţit că suntem un tot unitar. Şi, credeţi-mă, nu e uşor ca aproape 15 oameni să lucreze atât de bine împreună.

La un moment dat, jonglam cu nişte pahare de plastic, direcţionam un invitat spre zona de check in, în timp ce scriam pe twitter, când brusc am simţit că lumea se dă la o parte. Sigur pe el, cu o geacă de piele şi ochelari de soare, apărea Andrei Gheorghe. Prin atitudinea degajată, care trădează anii de experienţă în media şi showbiz, omul ăsta nu are cum să nu te impresioneze. Cineva a întrebat pe contul de facebook TEDxCluj dacă e arogant. Vă spun şi aici cum am făcut-o şi vineri: deloc! E mai degrabă deştept, carismatic, puternic şi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat. Andrei intimidează şi te poate copleşi, lucru pe care l-am observat vineri în reacţiile unor persoane prezente la eveniment.

Fiind în backstage, am avut ocazia să petrec o bună bucată de timp cu el şi mi-a plăcut cum gândeşte, mi-a plăcut cum ştie să îşi seducă interlocutorii şi cum îşi păstrează aura de bad boy. Dar dacă reuşeşti să dai la o parte aura asta, descoperi un partener de discuţie excelent. Într-o pauză de ţigară, l-am luat la întrebări.

Florica: Când ţi-ai lansat site-ul?

Andrei Gheorghe: “Prin ’99. Am avut o lansare ca la carte, cu invitaţi, şampanie, tot tacâmul. Era ceva extrem de neobişnuit pe atunci să faci aşa ceva. Dacă te uiţi pe site-ul meu, arată la fel de bine ca orice alt site, chiar dacă a fost făcut acum ceva ani. Oricum, atunci era foarte scump să întreţii un site. Eu l-am vrut, l-am avut. A fost primul blog din România, aveam aproximativ 60 de mii de unici pe zi. Am mai fost primul care a lansat chat-urile la noi, aveam 17 mii de hits pe zi. Vremuri misto.”

Florica: Păi şi atunci de ce nu mai scrii? Am văzut că ţi-ai abandonat site-ul.

Andrei Gheorghe: “Nu simt nevoia să scriu acolo. Dacă vreau să vorbesc, am cercul meu de prieteni sau mai vin pe la câte o conferinţă ca asta. Poate am fost eu prea grăbit cu site-ul, lumea nu prea ştia atunci cu ce se mănâncă.”

Florica: Dar de citit bloguri, citeşti?

Andrei Gheorghe: “Am tabietul meu dimineaţa: citesc bbc, hotnews, realitatea. Bloguri nu citesc decât dacă cumva ajunge un link interesant la mine sau dau întâmplător peste ceva.”

Florica: Ce sfaturi ai pentru oamenii care se decid să îşi facă un blog?

Andrei Gheorghe: “Să scrie propoziţii, nu fraze. Sâ se gândească la keywords. Never ever ever Caps Lock. Fără emoticoane sau răspunsuri de 16 pagini. Fără copy/paste. Fii tare, cu coaie, dacă tot îţi faci blog, şi nu în ultimul rând, muie la trolli!”

Florica: Tot mai multe site-uri de ştiri citează bloggeri. Cine sunt mai tari în 2011, bloggerii sau jurnaliştii?

Andrei Gheorghe: “Cel care citeşte un articol trebuie să fie suficient de inteligent să folosească Google şi să verifice informaţia. Pe net e exterm de uşor să o buleşti, oricine te poate verifica. Check your sources!”

Florica: Ce ar trebui să facă bloggerii cu mailuri legate de cazuri sociale, apeluri umanitare, deschidem uşa asta sau nu?

Andrei Gheorghe: “Verificaţi în primul rând persoanele şi presupusele cazuri sociale. Verificaţi-le extrem de atent, mulţi pot fi ţepari. Dacă vrei să te implici pentru că empatizezi cu cazul, nu e neapărat să o faci pe blog, poţi foarte bine să apelezi la grupul tău de prieteni.”

Florica: Pe Facebook scrii tu sau PR-ul?

Andrei Gheorghe: “Nici măcar nu am cont de facebook. Sunt în schimb multe conturi false. Puteţi însă da like, eu sunt oricum ca Dumnezeu, ştiu că rugăciunile voastre ajung la mine.”

Florica: Până acum nu ai fost endorser pentru niciun brand. Cu ce ţi-ai asocia imaginea?

Andrei Gheorghe: “Cărţi, maşini, gadgeturi, jucării cu telecomandă.”

Florica: Care a fost cea mai mare şpagă pe care ai refuzat-o?

Andrei Gheorghe: “300 de mii de euro.”

În timpul înterviului 1.0, cu foaie şi pix.

interviu andrei si florica 300x225 Eu sunt oricum ca Dumnezeu, ştiu că rugăciunile voastre ajung la mine   interviu cu Andrei GheorgheFoto: Bogdan Beşliu

La final de interviu

alina si andrei in brate 300x200 Eu sunt oricum ca Dumnezeu, ştiu că rugăciunile voastre ajung la mine   interviu cu Andrei GheorgheFoto: Dan Ciulea

Îi mulţumesc mult lui Andrei pentru interviu.

Scrisoare de divorţ

Dacă tot s-a deschis cutia cu scrisori, nu văd de ce nu aş băga şi eu una. Mai ales că mi-e foarte dragă, pentru că mi-a adus locul de muncă unde prestez şi în momentul de faţă.

Prin 2007, nu dădeai doi bani pe mine. Nici măcar eu nu dădeam. Eram un amărât de absolvent al unei facultăţi de balet, timid, de mi-era ruşine să vorbesc chiar şi cu mine, mai mult sau mai puţin grăsuţ şi cu un job de căcat: merchandiser în industria berii (cu alte cuvinte, puneam sticle pe raft). Vai steaua mea!

Sora mea lucra în advertising. Într-o zi, mi s-a adresat: “Măi, aşezătorule de sticle pe raft, avem nevoie de un copywriter la agenţie. Nu vrei să te bag pe felie?”. Vă daţi seama că am acceptat, chiar dacă habar nu aveam cu ce se mănâncă meseria asta, sau dacă eram făcut pentru aşa ceva.

N-am fost la interviu. Am primit doar un task pe mail, pe care a trebuit să îl rezolv cât mai rapid şi creativ cu putinţă. Trebuia să redactez o scrisoare de despărţire din partea unui soţ, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre el şi soţie, de viaţa sexuală săracă şi de alte cele. Trebuia scrisă în aşa fel încât să rămână loc de “bună ziua” între cei doi. Am scris asta:

“Draga mea,

Robinetul din baie e stricat. Dimineaţă, în timp ce făceam un duş, am rămas cu el în mână. M-am gândit care ar fi cauza acestei defecţiuni. Primul lucru care mi-a venit în minte e că aceasta se datorează indolenţei mele faţă de problemele casei. Dar nu. Mi-am dat seama că este vorba de o lipsă de comunicare între robinet şi filet. S-a întâmplat ceva, pe parcursul coabitării lor, ce a dus la această ruptură. De la un moment dat, nu mai exista frecare. În plus, robinetul nu mai ajuta filetul la îndatoririle zilnice, cum ar fi jetul de apă.

S-au despărţit fără complicaţii, având amintirea multor “învârteli” prin care au trecut împreună.

Cred că ar fi cazul să le urmăm exemplul.”

M-au luat! Mă gândesc că o fi ceva de capul meu, dacă împlinesc, în curând, trei ani aici.

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… unii au norocul sa cunoasca interlopi?

La un moment dat, prin facultate, am aplicat pentru un job in domeniul meu de activitate. Toate bune si frumoase, la nici 3 ore de la aplicare, primesc un telefon de la, speram eu, viitorul meu angajator. Urma sa ne vedem in fata unui hotel din Cluj-Napoca. Foarte important de precizat e ca firma angajatoare avea ca domeniu de activitate, cel putin la nivel declarativ, recuperarea de creante, obiecte etc. You name it, they would get it for you!

M-am imbracat frumos, camasa alba, fusta neagra regulamentara, trei sferturi, mi-am tras un strat de ciment colorat pe fata, mi-am luat sufletul in dinti si m-am dus.

Cum stateam eu asa crispata si-i asteptam, in fata hotelului parcheaza furios o masina neagra, cu geamuri fumurii. Eram deja reticenta, iar reticenta mea a picat ca o nuca pe asfalt, cand din masina a iesit un barbos, la vreo 40 de ani, o tanti bruneta cu parul lung si mult prea prietenoasa plus soferul lor.

Dubiosii au decis ca e prea nasol sa stam la cafeneaua hotelului Napoca si ca era pacat sa nu profitam de ziua frumoasa si sa bem o cafea la Hotel Belvedere, in varfu’ dealului. In acest moment, m-am cam cacat pe mine si mi-am pus in redial numarul de la politie. Era evident ca imi era frica sa ma urc cu aia in masina, da’ imi era mai frica sa nu vada ei ca mi-e frica si sa reactioneze in vreun fel. Ma gandeam ca faza cu sunatul la politie din buzunar e ca si in filme. Eu o sa rostesc locatia si cateva cuvinte care sa denote teroare si politia o sa vina intr-un suflet. Mah, bun, rau, ala era planu’ si eu credeam in el, asa ca taceti!

Ne urcam in masina, dubiosii scot din torpedou un girofar si iata-ne pe contrasens, spre Hotel Belvedere, cu vreo 100km/ora, pe un drum unde limita de viteza era de  30 km/ora, eu cu morcovu’ in cur, ei bine dispusi si muuuult prea prietenosi. Ajunsi la locatia cu pricina, am baut o cafea, timp suficient pentru ca trupa de soc sa imi relateze povesti cu batai, politie, violenta si alte asemenea lucruri. Evindet, repet, ei erau super bine dispusi in timp ce povesteau toate astea.

Ne-am despartit pupandu-ne si le-am bagat ca scuza faptul ca nu pot sa ma angajez la ei, pentru ca, din pacate, trebuie sa termin facultatea, dar “ce oameni faini sunteti si imi pare bine ca v-am cunoscut.”

Am ajuns acasa cu fata de “Multumescu-ti Doamne, alta data nu mai fac!”. Anii au trecut, povestea a devenit amuzanta chiar si pentru mine.

Teribil de amuzanta a devenit acum vreo doi ani insa, cand am vazut la televizor cum ii bagau mascatii in duba, pentru jdemii de infractiuni comise.