Paradoxal, unele dintre cele mai puturoase elemente constitutive ale trupului feminin beneficiază de cea mai mare atenţie. De exemplu, sânii nu put, sau, cel puţin, nu tot timpul, oricum, nu atât de urât, că e vorba doar de o transpiraţie de vară uşoară, care poate să nici nu pută, şi, în afara faptului că sunt vârâţi în sutiene, mai mult sau mai puţin scumpe, sunt ignoraţi. În cel mai bun caz, au parte de un masaj profesionist, pe lângă cele barbare, aplicate de părţi masculine.
Să nu credeţi că-s tâmpit, apreciez şi eu un picior frumos, îngrijit şi, poate cel mai important, RAS! Da’ mi se pare că umblătoarele sunt ridicate pe un piedestal pe care nu îl merită. În primul rând, sunt văruite în diverse culori. Uitându-se că principalul lor scop e de a te duce din punctul A în punctul B, prin praf şi alte mizerii, şi că, deloc surprinzăto, put, picioarele femeilor au privilegiul de a fi vopsite cu lac. Cum să o dau mai bine, e ca şi cum mi-aş face freză la părul de pe mână.
Apoi, picioarele femeilor se uscă, necesitând tot felul de creme/loţiuni/emulsii, că doar nu poţi umbla aşa, cu picioarele uscate. Ferească sfântul! Mă, aş da orice să am senzaţia de picioare uscate, să o pot compara cu cea de coaie fierte. Fierte, şi noi n-avem nevoie de nicio loţiune!
La astea se adaugă o pleiadă întreagă de alte probleme, cu ustensilele aferente: pieliţe, pieliţuci, forfecuţe, bătături, unghiere, plasturi, foarfeci şi plasturei. Am aflat că există chiar şi o estetică a călcâiului şi că e o coordonată importantă în viaţa de sex feminin. Dacă mă gândesc şi la alte tipuri de creme, cu te miri ce scopuri, e clar, dă cu virgulă.
Măi, fetelor, nu-i frumos să faceţi asemenea discriminări.