Indiferent dacă eşti directoare de bancă sau femeie de serviciu, există un loc în care toate ne simţim la fel. Speriate, umilite, stresate. Niciunde în lume nu putem trăi toate aceleaşi senzaţii uniforme. Odată intrate în acel loc, ştim că suntem la mâna lor, că ne vor critica, că vor face glumiţe pe seama noastră, că vor lua în derâdere încercările noastre de a le copia acasă măiestria. Din momentul în care sunăm şi facem programarea, încercăm să ne pregătim psihic. Să fim calme şi amabile, să suportăm cu zâmbetul pe buze orice aluzie sau critică. Unele dintre noi, mai disperate, încearcă să se pregătească şi fizic, să repare ce se poate repara, înainte să încapă pe mâna lor. Orice statut social am avea, ne simţim ca nişte fetiţe mici care ştiu că au greşit şi că urmează pedeapsa.
- Şi… v-aţi vopsit singură, acasă?
- Vai, vai, ce ne-am mai ros unghiuţele. Să văd acum ce pot să fac!
- Cine v-a pensat aşa? De ce nu aţi aşteptat să veniţi la mine? Ei, ei!
- Văd că cineva s-a jucat în oglindă azi dimineaţă. Punctele astea negre nu se scot aşa, cum vreţi dumneavoastră. Să vedem cum repar eu acum…
Da. Am programare la salon săptămâna viitoare. Şi mi-e frică. Foarte frică!
)