Plănuisem să vedem un apartament în seara asta. Intenţionam să ne mutăm din cel în care habităm momentan, din varii motive. Vorbisem cu o doamnă, vârsta a doua spre a treia, după voce, şi ne-am înţeles că o sunăm în seara asta să stabilim întâlnirea. Am sunat-o, ne-a dat adresa apartamentului, şi a rămas că ne întâlnim într-o oră la locaţie. Între timp, ne-am răzgândit, schimbându-ne total planurile de mutare. Aşa-s oamenii, se mai răzgândesc, nu e un păcat crucial. O sunăm din timp pe doamnă, mai era cel puţin o jumătate de oră până la întâlnire, să o anunţăm că nu mai venim. Ne-am urat o seară plăcută şi ne-am închis.
După vreo 20 de minute, mă sună doamna, pe care o vom numi de acum încolo “vita”, din motive pe care le veţi înţelege:
Vita (puţin înţepată): Bună seara, tot eu sunt
Eu (calm, ca de obicei): Bună seara
Vita (şi mai înţepată): Domnule, v-am sunat să vă întreb de ce aţi renunţat să vedeţi apartamentul
Eu (scărpinându-mă-n buric): A intervenit o schimbare de planuri şi pur şi simplu nu mai vrem să îl vedem
Vita (uşor mai aprinsă): Nu cumva sunteţi un hoţ şi, acum că aţi aflat adresa, vreţi să mergeţi să-mi prădaţi apartamentul??? Să ştiţi că eu am alarmă acolo!
Eu (siderat): Doamnă, staţi liniştită, nu am nicio treabă cu apartamentul dumneavoastră. V-am spus doar că a intervenit o schimbare de planuri şi că asta ne-a făcut să ne răzgândim. Vă înţeleg temerile, dar puteţi să staţi liniştită. Oricum, adresa era trecută în anunţ.
Vita (luând foc): Domnule, mie să-mi spuneţi de ce nu mai vreţi să veniţi, că chem poliţia! Să ştiţi că dacă vreţi să mergeţi la apartament, am alarmă acolo!
Eu (minunându-mă): Doamnă, pe ce bază chemaţi poliţia? Nu credeţi că sunteţi puţin paranoică? Uite, vă spun că am anulat întâlnirea pentru că nu mai trebuie să ne mutăm din apartamentul în care stăm
Vita (cu pizda-n flăcări): Io nu ştiu domnule. Să ştiţi că dacă se întâmplă ceva, dumneavoastră sunteţi primul suspect! Numa’ să îndrăzniţi să mergeţi acolo, că am alarmă!!!
Eu (scărpinându-mă în continuare în buric): Doamnă, nu vă supăraţi, ce vârstă aveţi?
Vita (surprinsă): Cred că se aude după voce ce vârstă am
Eu (relaxat): Vroiam să ştiu, pentru că mă întrebam cum aţi reuşit să ajungeţi până la vârsta pe care o aveţi
Vita (fără să se prindă): M-a ajutat Dumnezeu
Eu (la fel): Mă bucur, pentru că mintea nu vă prea ajută
Vita: M-ajută, nu m-ajută, da’, cu voia lui Dumnezeu, am ajuns. Vă mai zic o dată, să nu încercaţi ceva, că am alarmă!
Eu (găsind scama din buric): Doamnă, voi pune capăt aceste conversaţii, deoarece simt că îmbătrânesc. O seară plăcută.
Repet, ţinând cont de ziele în care trăim, îi înţeleg temerile, da’ asta nu-i scuză prostia crasă. Vă daţi seama că o vită ca asta are norocul să deţină un apartament de închiriat, şi oameni răsăriţi la minte mor de foame? Realizaţi că probabil s-a futut şi a dat naştere unui cocalar, care se va fute şi va da naştere unei piţipoance, şi tot aşa?
Cred că oamenii de genul ăsta au nevoie de un device portabil care să le repete: “Inspiră, expiră, inspiră, expiră…” Aşa, să nu uite să respire.