Posturi marcate ‘groparu.ro’

Ne-am săturat de poveştile lui Groparu!

Pentru cine nu ştie, Groparu-i sibian, calitate ce ne-a dus la exasperare. Mă, nu mai încapi de poveştile lui despre Sibiu. De fiecare dată când ne întâlnim, Sibiu în sus, Sibiu în jos, la dreapta şi la stânga. Că ce fain oraş e Sibiul, că ce bună brânză e la Sibiu, că ce tărie straşnică se face la Sibiu, că ce faini îs sibienii, că “tu ştii că ăla (insert nume cunoscut aici) e din Sibiu?” Unde mai pui că, din când în când, mai scrie şi pe blog despre Sibiu. Din când în când, ca să nu-şi omoare cititorii, cum ne omoară pe noi!

Vă spunem, mai mare PR ca Groparu nu are Sibiul!

Şi pentru că ne-am săturat să tot auzim poveşti, fără să le trăim pe pielea noastră, în weekend-ul ăsta, la invitaţia lui Brylu, căruia îi mulţumim frumos încă o dată, mergem să vizităm Sibiul! De la Groparu şi de la alţii am auzit că e un oraş minunat, un oraş pe care nu am avut ocazia să-l vizităm până acum şi suntem foarte bucuroşi că o vom face. O fostă capitală culturală europeană, un oraş care găzduieşte unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru din lume plus o gaşcă faină de oameni din online, alături de care vom afla poveştile ascunse ale Sibiului. Ce poate fi mai frumos?

Gropare, ai legătura!

#prinSibiulmeu este un proiect organizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de aceste instituţii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav, Printcenter şi Autonom.

 

Primul mini-serial bloggeristic! Cu noi în el!

Ne-am trezit, ne-am uitat pe calendar şi ne-am înmuiat: “Tu, Florică, azi se lansează filmul!”. Ne-am uitat unul la altul şi, brusc, au dat vedetismele peste noi: “Da’ azi tot cu autobuzul mergem la serviciu? Nu luăm şi noi un taxi, ca nişte actori de film ce suntem?” Ne-am dat două palme şi ne-am revenit. Ne-am amintit că modestia e o virtute. Şi noi vrem să ajungem în Rai!

Deci, oare trebuie să vă mai spunem despre oamenii de la ilariant? Nu cred că este creştin conectat la internet care să nu fi văzut cel puţin un clip de-al lor. Dacă este, puneţi mâna şi uitaţi-vă, că mai rar aşa umor bine făcut în online-ul românesc. Şi oamenii ăştia faini ne-au abordat într-o zi: “Nu vreţi voi să jucaţi într-un film alături de noi şi alţi bloggeri?” Proşti să fim să nu vrem!

Şi ne-am strâns într-o duminică. Şi am filmat. Şi am tras jdemii de duble. Şi ne-am râs pe noi înşine. Şi iar am filmat. Şi am înţeles de ce actorii de la Hollywood cer o grămadă de bani pe un film. Pentru că e al dracu de greu. Şi am mai înţeles ce înseamnă să lucrezi cu o echipă de profesionişti, cum sunt cei de la ITmedia. Deci profesionişti, tati! Scule de scule, entuziasm de entuziasm, de îţi vine să tot colaborezi cu ei. Au creat o adevărată atmosferă de platou de filmare şi au scos un film pur şi simplu de-a dreptu’!

Nu în ultimul rând, am avut onoarea să ne distrăm în timp ce, vezi Doamne, cică jucam într-un film alături de nişte oameni foarte dragi nouă: inegalabilul Crivăţ, irepetabilul Groparu şi inconfundabilul Mishu.

Mai jos, filmul!!! Enjoy!

Te-ai intrebat vreodata de ce…

… nu e bine sa aduci lapte de pasare la scoala ?

Ante scriptum: aseara a fost o seara in care ne-am ras pe noi insine. S-au mai ras pe ei insisi: Crivat, Groparu + doamna si KooKool + doamna. Ca un tot unitar, coplesit de tot, ne-am ras impreuna, pe noi insine, la show-ul Comedica. Numa’ atata zic, Nicu Bendea-i tata lor.

Unele mancaruri nu se pot manca in unele locuri. Adica, nu poti sa te duci cu sarmale la film, oricat de topit ai fi dupa ele. Cu siguranta, cei din jurul tau nu vor fi topiti dupa tine si te vei trezi ca la vei manca pe cealalta gaura. La fel, nu poti sa mananci o friptura la un meci de fotbal (nici nu cred ca mai e nevoie sa explic de ce). Nu se fac groaze si comedii din astea. Bine, asta in lumea celor care nu gandesc cu matu’. In lumea hulpavilor fanatici, orice e posibil.

Ne-am asezat aseara langa o fiinta de sex feminin, care, printre altele, radea ca muta si cand nu era de ras. La un moment dat, scoate muta o bucata mare de staniol cu ceva intransa. Normal, primul gand: “Ce pastele ma-sii o adus asta cu ea la un show de stand-up comedy?”. Muta hulpava fanatica a scos din staniol o bucata mare de prajitura, flescaita, tocanita, urata, asa, de nu-ti venea sa-ti prostituezi gura cu ea. Prajitura intr-o sala de cinema, da? Oare s-a dus sa o cace la teatru? Numa’ intreb.

Muta hulpava fanatica mi-a adus aminte de o colega de liceu. Era genu’ de colega ce nu prea avea ceva de aratat din punct de vedere fizic. Macar de avea… era salvata. Unde mai pui ca era usor, da’ usor, mai desteapta decat o nuca. Pe bune! Colega asta a mea isi aducea de mancare tot felul de chestii, care nu-si aveau locul intr-o sala de clasa (asa gandeam noi, cei care veneam cu pita cu salam si cas): ciorbe, fripturi, nebunii. Va dati seama ca s-a adunat ceva tensiune culinara. Unde mai pui ca era usor, da’ usor, mai desteapta decat o nuca (repetare intentionata, pentru a accentua ideea). Intr-una din zile, crestina a facut greseala fatala de a veni cu un desert special: lapte de pasare. Mno, un coleg de-al meu a sesizat o nisa ce merita exploatata. Profitand de lipsa colegei si de culoarea galbuie a preparatului, l-a innobilat cu o substanta organica la fel de galbuie. A amestecat putin cu un creion, pentru ca aroma dulce sa se combine cu lichidul iesit prin mataranga-i. Dupa ce a terminat, evident, ne-am ras pe noi insine.

A venit, a mancat si n-a schitat nimic:

“Ii bun?”

“Super, mami l-o facut.” (nu stia ca mami a omis ingredientul secret)

Acum, dupa multi ani de la acel episod, sper ca delicatesa nu a avut vreun efect secundar, ce s-a manifestat pe termen lung, si ca inca mai sufla.