Ionuţ s-a născut într-o familie săracă (nu ştiu de ce mi-a venit numele ăsta, da’ mi se pare potrivit pentru un copil născut într-o familie săracă, fără să-l consider reprezentativ pentru aşa ceva). Neavând după ce bea apă, copilăria lui Ionuţ a avut o singură coordonată: pita cu unsoare. Bine, erau atât de săraci, încât şi unsoarea avea o provenienţă dubioasă. Practic, bietu’ Ionuţ nu ştia ce căcat mănâncă sau dacă mănâncă căcat. Sigur una dintre ele.
Obişnuindu-se cu stilul ăsta de viaţă, asta dacă-l putem denumi stil, pe Ionuţ nu-l deranja că băga toată ziua în el aceeaşi untură, schimbându-se doar pita. Organismul lui s-a obişnuit atât de tare, că din coşuri îi ieşea untură. Da’ Ionuţ tot modest şi la locul lui a rămas, nu de alta, da’ n-avea încotro, că era sărac de şi oamenii săraci râdeau de familia lui, aşa sărac era. Săracu’ de el.
A venit însă un moment în care sărăcia l-a marcat pe viaţă. Momentul în care părinţii şi-au rupt de la gură şi l-au trimis la şcoală. Acuma, ce să-i pună la băiat de mâncare? Normal, pită cu untură! În fiecare zi, Ionuţ se uita cu jind la ceilalţi copii, care veneau cu sendvişuri de pe altă planetă: fel de fel de mezeluri, legume, sosuri, maglavaisuri. El, pită cu untură. Ionuţ era distrus. Efectiv nu mai rezista presiunii pe care balele o exercitau asupra existenţei sale. Şi atunci a luat decizia să se vândă pe mâncare! O temă făcută, un sendviş. (se ştie că cei născuţi în familiile sărace trag mai tare la învăţătură, că n-au încotro)
A ţinut-o aşa până la terminarea liceului, o picătură de untură nemaiajungând pe papilele sale gustative. Era cel mai gras din familia lui, care, bineînţeles, a rămas tot săracă. Problema e că, după atâta timp de prostituţie culinară, lui Ionuţ a început să-i placă să se vândă. Şi a continuat să o facă.
Dacă îl întâlneşti azi, e bronzat, pensat, epilat, plin de muşchi şi îmbrăcat bine. Are chiar şi un motor!
Şi uite-aşa se naşte un gigolo.