Posturi marcate ‘funny’
Sunt un criminal!
Chiar dacă cele scrise mai jos s-ar putea să mă contrazică, susţin în continuare că sunt cât se poate de zdravăn la cap. În sensul că nu-s nebun şi nici n-am luat-o razna. Asta ca să fie clar.
Am participat recent la o aniversare care s-a încheiat târziu în noapte, cu discuţii interminabile de beţivi. Nu prea eram eu foarte treaz aşa, că doar ăsta e principalul efect al consumului de alcool: te deztrezeşte. Ne-treaz fiind, am primit la pachet două bucăţi de prăjitură din partea sărbătoritului, spre a le îngurgita împreună cu Florica a doua zi. Problema majoră, cel puţin aşa am perceput-o eu, a fost că nu era orice tip de prăjitură. Erau două broscuţe!
Pe drumul cu taxiul spre casă, am început să relaţionez vizual cu ele, descoperite fiind. Eu le priveam cu ochii mei de om, ele mă priveau cu ochişorii lor de ciocolată. Nu mai ţin minte exact de ce şi în ce moment, da’ privirea uneia dintre ele a început să mi se pară malefică. Da’ malefică rău. Pe măsură ce înaintam, broscuţa se uita din ce în ce mai urât la mine, de parcă era posedată de un diavol prăjituresc care vroia să-mi fure sufletul. Am încercat să-i evit privirea, dar ceva mă atrăgea spre ea. E clar, era REA!!! Prezenţa ei a început să mă bântuie, iar starea de angoasă se aprofunda de la un moment la altul, de nu ştia taximetristul ce bai am. Ochii mei îngroziţi, ochii malefici ai broscuţei, ochii mei îngroziţi, ochii demonici ai broscuţei etc. Nu vă pot explica prin ce am trecut şi cât de greu mi-a fost, trebuind să mă chinui singur (că doar nu era să-i povestesc taximetristului) cu blestemata aia mică. Horror!!!
Până la urmă, transpirat şi cu inima gata să-mi iasă din piept, am ajuns cu greu în casă, am fugit rapid la frigider, le-am depozitat pe ambele, nu înainte de a o trimite, printr-o lovitură scurtă şi puternică de pumn, pe lumea cealaltă. Da, am omorât broscuţa malefică! Din drăgălăşenia ce era s-a transformat într-un terci de nedescris, fără ochi ciocolatii fixaţi pe mine, fut-o Irod de broscuţă!
A doua zi, Florica a mâncat-o pe cea ne-malefică, iar eu, ca o răzbunare supremă, am şters urmele crimei. Acum sunt bine. Sper totuşi că demonul dulce să nu fi intrat în mine.
Să înţelegem soacrele
Am inventat un indice care determină gradul de acceptare al viitoarei/actualei soacre. Pe axa orizontală sunt acţiunile viitorului/actualului ginere, iar pe cea verticală valoarea indicelui, unde 5 e maximul posibil.
Moace
Silvestru s-a nascut intr-o familie modesta. A crescut intr-o casa cu bibelouri in vitrina, cu macrame pe televizor si cu paretare cu “Cina cea de taina” chiar si in baie. In fiecare duminica a mancat aceeasi mancare: supa de pui cu taitei si friptura de pui cu garnitura de cartofi pire. N-a prea fost el prieten cu scoala si, in consecinta, nici scoala n-a fost prietena cu el. Cu toate astea, a facut pe dracu-n patru si a terminat-o cumva. Imediat dupa actiunea de facere a dracului in patru si terminare a scolii, Silvestru a avut o revelatie: de obicei, lucrurile costa. A actionat in consecinta, angajandu-se prin diverse locuri, care nu s-au dovedit a fi solutii pe termen lung. Silvestru are acum 53 de ani, o geaca de piele, si o moaca pe care o recunosti dintr-o mie. Silvestru e controlor pe un mijloc de transport in comun.
Ziceti si voi. Cam de la cati ani lumina distanta le recunoasteti moaca specifica de controlor? Moaca + geaca de piele… daca nu le ai, nu cred ca ai vreo sansa in meseria asta. Oricum, o strategie gandita cu curu’. Pai, daca as fi intr-o functie de conducere la o regie autonoma de transport urban, as angaja in functia de controlor numa’ bunoci si bunoace. Sa nici nu banuiasca crestinul fara bilet ca bruneta, cu tate cat capu’ lui, de langa el urmeaza sa-l amendeze. Sau crestina, careia i-a expirat abonamentul, sa nici nu viseze ca brunetelul, la care se uita ca curca-n lemne, va scoate intr-un minut legitimatia…. Bun ii si Silvestru, cu tot cu geaca lui de piele.
Ghita s-a nascut tot intr-o familie modesta. Dar, spre deosebire de Silvestru, Ghita s-a aflat intr-o relatie de concubinaj cu scoala. (nu ma intrebati ce manca Ghita, ca ma doare-n scrot). Dorindu-si mult mai multe de la viata, Ghita a dat la facultatea de stiinte economice, pe care a terminat-o cu brio. Din nou, spre deosebire de Silvestru, Ghita era mai mult decat constient de faptul ca lucrurile costa. Fiind un prunc bun, s-a angajat rapid la o firma la care lucreaza si acum. Ghita are cararea intr-o parte, parul lins, usor uns, dat in cealalta, niste ochelari care ii acopera tot capul si un costum maro. Ghita e contabil.
Din cauza cifrelor si a hartiilor, cred ca reprezentantii acestei bresle, respectabile, uita de ei. Ati vazut vreodata un contabil sau o contabila care sa va faca sa salivati si sa-i violati cu un organ sexual virtual? Nici eu. Mno, nu ca ar fi ceva rau in chestia asta. Numa’ zic.
L-a initiat pe Hagi!
Va voi povesti despre o bila umana. O bila, pentru ca, in ciuda faptului ca era profesor de sport, era mai rotund decat profesor de sport mai putin rotund. Ce mai, era imens. Din istorisirile sale, am aflat ca nu a fost toata viata o bila. Dimpotriva. A practicat luptele greco-romane si, cand s-a lasat de sport, a inceput sa ia in greutate. Nimic anormal, se intampla. Dar, tocmai asta i-a adus faima: istorisirile sale extrem de savuroase, vecine cu delirul si piperate cu supozitii de tumoare pe creier. In orice caz, extrem de savuroase.
Se plimba, pe coridoarele liceului, cu mainile mult departate de corp. Era un fel de a comunica faptul ca, practic, ii e imposibil sa le tina langa corp, din pricina muschilor de semi-zeu cu care era inzestrat. Nu grasime, muschi. Da? Se plimba tantos, de parca era liceul lu’ ma-sa si arunca in stanga si-n dreapta cu sfaturi, izvorate din imensa lui experienta de viata.
Mai avea o calitate, care, de fapt, era un defect textil. Purta la ore niste pantaloni scurti de tata, din material sintetic, comunisti, extrem de scurti, care se mulau perfect pe fundul lui de bila umana. Pantalonii astia isi dezvaluiau forta in momentul in care se aseza pe o banca si ne explica despre inteligenta motrica. De la nivelul nostru, asezati fiind pe podeaua salii de sport, se putea observa cum, din pantalonii extrem de scurti, evadeaza un coi. Uneori, evadau amandoua. Oricum, era o imagine care se plia perfect pe discursul despre inteligenta motrica.
Va spuneam ca a devenit faioms datorita istorisirilor sale. Din nenumaratele episoade pe care ni le-a servit, am ales doua. Sunt relevante pentru presupusa boala la cap.
Stand el, odata, pe banca, cu ambele coaie evadate, ne-a spus:
“Baieti, eram odata, iarna, pe un pod, cu un cofraj de oua in mana. Era un ger cumplit afara si podul era inghetat. La un moment dat, m-am impiedicat. Daaar, daaaar! Nu m-am pierdut cu firea. Am dat dovada de o veritabila inteligenta motrica: am aruncat cofrajul de oua in aer, din cazatura m-am dat peste cap, am prins cofrajul in mana si fiecare ou in parte. NU s-a spart nici unul. Vedeti, baieti? Asta inseamna sa ai INTELIGENTA MOTRICA.”
Chiar daca pare imposibil, a doua povestioara e si mai halucinanta:
“Baieti, am fost odata, cu o clasa, intr-o excursie cu corturile. In timp ce ne aflam prin padure, am dat nas in nas cu un urs. Era extrem de agresiv. S-a ridicat in doua labe si a venit catre noi. Constient ca trebuie sa-mi apar elevii, m-am pus in fata lor. Ursul a dat cu laba catre mine, eu i-am parat lovitura cu o mana, iar cu cealalta l-am lovit direct in abdomen. A fost o lovitura zdrobitoare. Ursul a fugit ca un las si noi am fost salvati”
Va imaginati ca abia asteptam orele de sport, nu?
PS: Da, se lauda ca i-a cunoscut pe Hagi si pe Nadia. Daca despre Nadia nu ne-a spus nimic, despre Hagi ne-a marturisit ca era cam timid cand era tanar si, daca nu era el, probabil ca nu ar fi avut niciodata curajul sa abordeze o fata.
Rechinii si menstruatia
Am nimerit aseara pe un canal ce difuza al patrusutecincizecisinouademiilea film cu rechini. Sunt cele mai cretine productii pe care le-a scornit mintea umana. Bani dusi pe penis, timp rapit, actori de trei lei, care ating maximul carierei in momentul in care se afla intre falcile unui rechin de plastic. Nu stiu ce respect de sine mai poti avea dupa ce ai regizat un asemenea film. Cu ce te amagesti? “Poate se intampla o minune si e nominalizat la Oscar?” La Oscarul decernat de scrotul meu, poate. Sunt curios cate filme cu rechini au avut incasari mai mari decat costurile de productie… si totusi, se fac in continuare.
Toate ca toate, da’ ce vina au rechinii ca oamenii sunt prosti? Au fost niste anonimi, timp de 450 de milioane de ani, a venit o fiinta, aparuta cand ei se scarpinau la coaie, si a zis: “Uite un peste fioros. Mooaaaa, hai sa facem patrusutecincizecisinouademii de muci cu el. O sa dam lovitura!” Si, din pacate, le-au facut. Sunt curios cum ar arata un film, facut de rechini, cu oameni: “Falci, uite-un om in apa” “Da-l in aripa mea.”
Chiar daca e greu de imaginat, nu consider ca mi-am pierdut timpul, uitandu-ma la dejectie. Am avut o revelatie! Filmele cu rechini sunt ca menstruatia. Totul incepe cu marea calma: plaja, soare, oameni fericiti. La fel e si ea, inainte de venirea necuratului. Apoi, incep sa dispara, subit, oameni, fara sa stim, vezi Doamne, ce se intampla, cu toate ca ne uitam la un film cu rechini. Aceste disparitii induc o stare de tensiune, angoasa, nervozitate, similara cu sindromul premenstrual.
Totul se termina intr-o baie de sange.
